ro
Societate
02 Iunie, 2025 / 19:54
/ Acum 2 zile

Lot de carte, colectat în cadrul campaniei „Dăruim o carte”, transmis de Parlament pentru copiii și adolescenții aflați în dificultate

Un lot de carte, colectat de Parlament în cadrul campaniei „Dăruim o carte”, a fost transmis copiilor și adolescenților defavorizați din diferite localități ale țării.  Printr-un efort comun al deputaților, funcționarilor din Secretariatul Parlamentului și vizitatorilor instituției parlamentare au fost colectate aproximativ 1000 de cărți pentru copii și un voucher în valoare de 20 000 de lei, oferit de echipa Round Table Moldova, destinat achiziționării cărților și altor materiale educative, transmite MOLDPRES.

Cărțile colectate vor ajunge, prin intermediul Misiunii Sociale „Diaconia”, la mai multe centre de zi din țară, beneficiari fiind copiii și adolescenții aflați în dificultate.

Donația a fost transmisă reprezentanților Misiunii Sociale „Diaconia” în ajunul Zilei Internaționale a Copilului, ca un gest simbolic de susținere a dreptului fiecărui copil la educație și dezvoltare. La eveniment au fost prezenți Secretara generală adjunctă a Parlamentului, Tamara Gheorghița, directorul adjunct al Misiunii Sociale „Diaconia”, Igor Belei, reprezentanții echipei Round Table Moldova, Andrian Gurdiș și Timofei Stratanenco, și un grup de copii, beneficiari ai Centrului comunitar „Sfântul Nicolae” din localitatea Săseni, raionul Călărași, însoțiți de pedagogul social Mariana Vasilian, potrivit unui comunicat al Legislativului.

Secretara generală adjunctă a Parlamentului, Tamara Gheorghița, a menționat că această donație va contribui la formarea unui mediu în care fiecare copil are acces la lectură și educație.

„Sperăm ca aceste cărți să îmbogățească viața copiilor care frecventează centrele de zi ale Misiunii Sociale „Diaconia”. Dragi copii, vă dorim să aveți parte de dascăli care să vă ghideze și să vă sprijine în dezvoltarea voastră armonioasă. Iar Misiunii «Diaconia» îi dorim să continue să facă lucruri frumoase pentru copiii care au nevoie de sprijin”, a menționat Tamara Gheorghița.

La rândul său, directorul adjunct al Misiunii Sociale „Diaconia”, Igor Belei, a subliniat că această donație completează armonios efortul Misiunii de a forma tânăra generație și de a cultiva dragostea față de lectură. „Apreciem această inițiativă, în mod special pentru faptul că le oferă tuturor copiilor, indiferent de distanța lor până la capitală, șansa de a se bucura de o carte nouă și de a gusta din înțelepciunea lecturii”, a menționat Igor Belei.

La finalul evenimentului, grupul de copii din cadrul Centrului comunitar „Sfântul Nicolae” din localitatea Săseni au creat un moment emoționant interpretând o melodie și oferind, în semn de recunoștință, obiecte realizate manual în cadrul atelierelor pe care le frecventează. Totodată, copiii au avut parte de un tur ghidat al clădirii Parlamentului.

Campania „Dăruim o carte”, lansată de Parlament, a avut drept scop facilitarea accesului la lectură pentru copiii și adolescenții din medii vulnerabile din diferite localități ale țării, oferindu-le cărți menite să le dezvolte imaginația, curiozitatea și dorința de cunoaștere. Inițiativa a fost susținută de deputați, angajați ai Secretariatului Parlamentului, dar și de numeroși vizitatori și oaspeți ai instituției, care au răspuns cu empatie și generozitate apelului la solidaritate.