MAI și MEC au lansat un plan comun de acțiuni pentru prevenirea consumului și circulației drogurilor în rândul elevilor și tinerilor
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au lansat un plan comun de acțiuni pentru prevenirea consumului și circulației drogurilor în rândul elevilor și tinerilor pentru anii 2026-2027. Acesta include acțiuni de comunicare și sensibilizare, de consolidare a siguranței în preajma instituțiilor de învățământ și de intensificare a patrulării, într-un efort comun al instituțiilor statului, al școlilor, al părinților și al comunității de combatere al acestui flagel, transmite MOLDPRES.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că prin acest plan comun de acțiuni, autoritățile își propun să consolideze intervențiile de prevenire în școală, să dezvolte competențele cadrelor didactice și să extindă serviciile de suport pentru copiii aflați în situații de risc.
„Consumul de droguri în rândul adolescenților este o problemă complexă, iar răspunsul nostru trebuie să fie unul bazat, în primul rând, pe prevenire și pe educație. Școala trebuie să fie un spațiu sigur, în care elevii nu doar învață, ci și dezvoltă capacitatea de a lua decizii responsabile și de a face față presiunilor din mediu social și online”, a spus Dan Perciun.
Acțiunile vor fi orientate spre informarea elevilor, pregătirea cadrelor didactice, a psihologilor, asistenților medicali din instituțiile de învățământ și comunicarea cu părinții.
„Ne propunem ca în următoarea perioadă să ajungem la cel puțin 60% din toți elevii din clasele a VI-a - a XII-a. Sunt aproximativ 100 de mii de elevi. Vom distribui materiale informative, vom organiza lecții la acest subiect. Activități de informare vor fi desfășurate și în școli profesionale și în colegii”, a afirmat Dan Perciun.
În același timp, autoritățile vor desfășura un sondaj național privind percepția și incidența consumului de droguri în rândul elevilor.
„Ultimul sondaj de așa gen a fost desfășurat în 2019. Pentru ca să avem date actualizate și să putem să ne bazăm pe evidență reală când vorbim despre amploarea fenomenului, vom repeta acest sondaj în 2026 alături de colegii noștri de la UNICEF și vom avea și proceduri foarte clare pentru instituțiile de învățământ, cum să prevină și cum să gestioneze, în mod special cazurile când suspectează sau depistează consumul”, a completat Dan Perciun.
Ministrul a subliniat că pe lângă informarea elevilor, acțiunile vor include și discuții cu cadrele didactice.
„Vom avea aproximativ 60% din cadrele didactice care vor trece prin cursuri de formare. Toți psihologii școlari și în jur de 2.000 de diriginți din învățământul profesional tehnic vor beneficia de instrucții suplimentare pentru ca să poată să recunoască semnele de consum și pentru ca să știe ce au de făcut în cazul în care suspectează sau depistează asemenea situații. Și, nu în ultimul rând, pentru asistenții medicali din școli vom avea instruiri țintite pe același model în următorul an și jumătate”, a adăugat ministrul Educației.
Suplimentar, va fi desfășurată și o campanie axată pe educația parentală, urmând ca peste o mie de părinți să participe la activități.
La rândul său, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că planul comun de acțiuni are ca obiectiv protejarea fiecărui elev și a fiecărui tânăr din Republica Moldova. Astfel, peste 400 de polițiști cu pregătire psihopedagogică vor fi implicați în activitățile incluse în plan.
„Acest plan transmite de fapt un mesaj foarte clar: protecția copiilor și prevenirea consumului de droguri în mediul educațional este o prioritate națională. Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției și subdiviziunile teritoriale ale acestuia, va implica direct peste 400 de polițiști cu pregătire psihopedagogică în implementarea acestui plan. Prin expertiza lor, angajații poliției vor contribui activ la realizarea măsurilor de prevenire, intervenție timpurie și creșterea gradului de siguranță în mediul educațional”, a afirmat ministra.
Prin acțiunile lor, colaboratorii MAI își propun să contribuie la creșterea gradului de siguranță în perimetrul instituțiilor de învățământ.
„În responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne revine consolidarea prezenței polițienești în adiacentul școlilor și majorarea numărului patrulelor în această zonă. De altfel, Poliția și Carabinierii desfășoară deja astfel de acțiuni, începând cu această săptămână, exact pentru a descuraja unele posibile activități legate de circuitul acestor substanțe în proximitatea instituțiilor de învățământ”, a explicat ministra de Interne.
În paralel, vor fi organizate și controale periodice în unitățile comerciale din proximitatea școlilor, pentru a preveni vânzarea produselor din tutun sau țigărilor electronice către minori.
În același timp, vor fi intensificate și măsurile de investigație pentru a identifica și destructura rețelele de distribuire a drogurilor, inclusiv în mediul școlar.
Daniella Misail-Nichitin a mai anunțat că, în cel mai scurt timp, va fi operaționalizată o platformă online, prin intermediul căreia vor putea fi raportate anonim eventuale cazuri de consum sau circuit ilegal al drogurilor, astfel încât Poliția să poată interveni imediat.
De asemenea, ministra de Interne a menționat că autoritățile lucrează la un proiect de lege care vine să impună măsuri mult mai severe pentru cei care utilizează copiii în comercializarea sau distribuirea drogurilor și a substanțelor psihotrope. La fel, proiectul conține și prevederi care să nu mai permită liberarea de răspundere penală a celor care utilizează minorii în astfel de scopuri. Proiectul este deja pe platforma Guvernului și până la finele lunii curente urmează să fie remis Parlamentului spre examinare, a spus Daniella Misail-Nichitin.
Șefa de la Interne a adăugat că, începând cu acest weekend, vor fi intensificate și măsurile de verificare a spațiilor verzi, pentru a descuraja consumul și distribuirea substanțelor interzise.
Flux sporit de călători la frontieră: peste 62 de mii de traversări în ultimele 24 de ore
Republica Moldova va implementa sistemul informațional „Dosarul electronic de sănătate”
Meteorologii prognozează pentru ziua de Paști precipitații și înghețuri de până la −3°C
Caz tragic în capitală. O adolescentă a decedat după ce a căzut de la înălțime
Municipiul Ungheni și alte 18 localități se unesc în procesul de amalgamare voluntară. Primarul Vitalie Vrabie: „Se conturează cel mai mare cluster din R. Moldova”
Alerta cu bombă semnalată la Aeroportul Chișinău s-a dovedit a fi falsă. Aerogara și-a reluat activitatea
Locuitorii capitalei, invitați la târguri pascale și cu produse agricole de sezon
Specialiștii în sănătate recomandă consumul rațional de produse alimentare în perioada sărbătorilor pascale
Alertă cu bombă la Aeroportul Chișinău. Pasagerii și angajații aerogării au fost evacuați
Peste 4600 de pacienți vor beneficia anual de condiții mai bune la Spitalul Ialoveni
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de Paști
Trei tentative de transportare ilicită a mijloacelor financiare, prevenite la Aeroport
O fostă deputată a fost condamnată pentru îmbogățire ilicită. Statul i-a confiscat peste 700.000 de lei
CNMC a prezentat raportul integrat intermediar privind acțiunile întreprinse în perioada stării de urgență
Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove: „Învierea Domnului este temelia credinței noastre”
Pastorala la Învierea Domnului a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor: „Fie ca bucuria Învierii Domnului să aducă pace în familiile tuturor”
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în Republica Moldova
Accident în capitală: o femeie de 35 de ani și fiica acesteia de șapte ani au fost lovite de o mașină pe trecerea de pietoni
Primele petroliere au părăsit Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz
Energeticienii sunt la datorie în perioada sărbătorilor pascale, pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a sistemului electroenergetic național
ANSP recomandă vigilență pentru reducerea riscului de boli transmisibile în timpul călătoriilor din perioada sărbătorilor pascale
Peste 200 de tineri din Republica Moldova și-au lansat sau dezvoltat afaceri printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană
Prima locomotivă de ecartament european a trecut Prutul pe traseul Fălciu-Cantemir
Flux sporit de mijloace de transport pe traseele din țară: poliția vine cu atenționări după ce a depistat mai multe nereguli în trafic
Sfânta Lumină s-a aprins la Ierusalim
Republica Moldova va mai denunța un acord cu CSI
Autobuzele și troleibuzele din capitală vor circula conform unor orare speciale în perioada sărbătorilor pascale
GALERIE FOTO // Orheiul Vechi în prag de Paște
Tren direct din Kiev până la Aeroportul Chișinău, lansat în regim de testare
Republica Moldova va găzdui turneul Davis Cup Europe