ro

 

Societate
30 Aprilie, 2026 / 11:56
/ Acum 52 minute

Străinii din Moldova vor avea un nou statut legal și document unic de rezidență

Cetățenii străini din statele non-UE care locuiesc sau urmează să se stabilească în Republica Moldova vor beneficia de un nou cadru legal, precum și de un document unic de rezidență, după ce Parlamentul a aprobat astăzi, în lectura a doua, un proiect de lege privind regimul străinilor, comunică MOLDPRES.

Proiectul, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, urmărește armonizarea legislației naționale cu standardele Uniunii Europene și stabilește un sistem unitar privind admiterea, șederea, evidența și supravegherea străinilor pe teritoriul Republicii Moldova.

Noile prevederi introduc o clasificare clară a șederii – de scurtă durată (până la 90 de zile) și de lungă durată (peste 90 de zile) – în funcție de scop, precum muncă, studii, cercetare, investiții, reîntregirea familiei sau activități de voluntariat.

Totodată, legea prevede introducerea unor noțiuni noi, aliniate practicilor europene, inclusiv „lucrător sezonier”, „lucrător transferat intracorporativ (ICT)”, „lucrător au pair” sau „căsătorie de conveniență”.

Angajatorii vor avea obligația de a asigura cetățenilor străini salarii cel puțin egale cu cele ale cetățenilor Republicii Moldova pentru activități similare, măsură menită să reducă riscurile de exploatare pe piața muncii.

Una dintre principalele noutăți este introducerea „Cărții de rezidență”, un document unic care va fi eliberat străinilor aflați legal pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de scopul șederii.

De asemenea, noua lege obligă străinii să prezinte dovezi privind mijloacele de întreținere, domiciliul sau reședința, precum și documente care justifică scopul șederii. Este introdus și un mecanism de evaluare a riscurilor pentru securitatea națională, ordinea publică și sănătatea publică, precum și proceduri de îndepărtare a persoanelor care încalcă regimul de ședere.

Pentru raioanele din stânga Nistrului, legea stabilește condiții speciale de evidență și documentare, menite să asigure monitorizarea șederii și aplicarea uniformă a legislației.

Actul normativ va intra în vigoare în iunie 2027, după alinierea completă a cadrului legislativ național la acquis-ul Uniunii Europene în domeniul migrației.

În prezent, în Republica Moldova locuiesc peste 21.500 de străini și apatrizi din aproximativ 130 de state. Dintre aceștia, circa 5.600 au drept de ședere permanentă, iar aproximativ 16.000 beneficiază de ședere provizorie.