ro

 

Societate
02 Mai, 2026 / 17:43
/ 15 August, 2022

Meteorologii au anunțat o săptămână ploioasă şi caniculară

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 15 aug. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) prognozează pentru săptămâna curentă vreme instabilă, în mare parte a teritoriului ţării cu ploi însoţite de descărcări electrice, transmite MOLDPRES.

Conform meteorologilor, ploile vor începe de marţi, 16 august, şi se vor menţie în toate regiunile ţării, până joi, 18 august. Vineri, precipitațiile vor lua o pauză ca să revină în forţă sâmbătă, mai cu seamă în zonele de centru şi nord.

Maxima termică înregistrată în perioada de referinţă va fi de 34 de grade Celsius, ziua, şi 20 de grade, noaptea.

Creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul vechi (iulian) au intrat de ieri, 14 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului, numit în popor şi Postul Sfintei Marii. Ziua de debut al postului se mai numeşte  Macovei cap de post. Această sărbătoare, împreună cu Pintilie Călătorul (9 august) şi Schimbarea la Faţă (19 august), sunt considerate cele mai importante „hotare” între vară şi toamnă.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

CNAS a executat finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna mai

/ Acum 2 zile

VIDEO // Polițiștii au deconspirat și sistat activitatea unui pretins „cabinet medical” din capitală

/ Acum 2 zile

Statul va interveni mai rapid în situații de alertă energetică

/ Acum 2 zile

Zilierii vor primi vouchere digitale și stagiu de muncă în agricultură

/ Acum 2 zile

Speakerul Igor Grosu, despre depistarea dronelor pe teritoriul țării: „Să nu uităm că în statul vecin este război și trebuie să fim vigilenți”

/ Acum 2 zile

Dosar de omor din 2011, expediat în judecată după descoperirea osemintelor victimei

/ Acum 2 zile

VIDEO // Procurorii și polițiști de frontieră au destructurat o rețea de contrabandă cu mașini din Europa

/ Acum 2 zile

Deținuții vor putea lucra mai mult și acumula stagiu de cotizare

/ Acum 2 zile

Dosarul „TUX”, trimis în judecată. Inculpații riscă închisoare pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător și spălarea banilor

/ Acum 2 zile

Recomandările Serviciului 112 pentru siguranța cetățenilor în perioada minivacanței de 1–3 mai

/ Acum 2 zile

Parlamentul înăsprește regulile pentru funcționarea grădinilor zoologice

/ Acum 2 zile

VIDEO // Un an de la lansarea Cărții de identitate în Republica Moldova: peste 360 mii de documente solicitate

/ Acum 2 zile

Intervenție de 11 ore la un spital din Chișinău. O femeie a fost salvată în urma unui transplant hepatic realizat printr-o metodă inovativă

/ Acum 2 zile

Republica Moldova a avansat în clasamentul libertății presei. Maia Sandu: „Este cel mai bun scor dintre țările candidate la UE”