ro
Societate
31 August, 2025 / 19:52
/ Acum 5 ore

Ministerul Educației a publicat textul citit la Marea Dictare Națională - un fragment din „Cărțile copilăriei mele” de Vladimir Beșleagă

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat integral textul citit în Piața Marii Adunări Naționale, la Marea Dictare Națională. Acesta este un fragment din lucrarea „Cărțile copilăriei mele” scrisă de regretatul scriitor Vladimir Beșleagă.

Scriitorul a decedat anul acesta, pe 25 februarie, la vârsta de 94 de ani.

La cea de-a III-a ediție a Marii Dictări Naționale, în PMAN au participat peste 2000 de persoane. Câștigătorii vor fi anunțați de MEC pe parcursul lunii septembrie.

„Toată viața am adunat cărți, am citit cărți, am scris cărți, am donat cărți – sunt un Om al Cărții...”

Om al Cărții, dar cam ce ar fi să se subînțeleagă din această afirmație?

Așadar, s-o luăm de mai departe. Un prim cuvânt despre Mălăiești. O comună mare, veche, așezată la marginea românității. Numără câteva secole, la istoria căreia lucrează câțiva fii de ai ei.

Acum aș vrea să mă întorc la înaintașii mei, să văd dacă au avut ei cumva setea de carte, de la care să mi se fi tras și mie această pasiune. Străbunelul meu Alexei Beșleagă a știut carte. Bunelul Luca Beșleagă era și el cărturar, făcuse școala parohială. Tată-meu ar fi fost scriitorul satului.

Iar vremurile, când am deschis ochii la lume, erau cumplite, grele, pline de greutăți și nevoi. Se răsturna lumea pe dos – oamenii gospodari erau ridicați noaptea de la casele lor și duși în Siberii înghețate, așa cum a pățit tatăl mamei mele, bunelul Andrei, cu feciorul lui mai mic, și amândoi la anul s-au prăpădit: bunelul – de dizenterie, unchiul Alexandru – sfâșiat de lupi! Mama a scăpat. Era așa de tânără – nu avea nici 17 ani împliniți când s-a dus după tatăl meu.

Pe scurt, până la cinci anișori, Omul deprinde Limba, marea minune dăruită lui de Dumnezeu!

Mama mi-a fost prima învățătoare: de la ea am deprins buchiile bisericești, cele rusești, și cititul românesc. Da, da – cititul românesc, pentru că în Transnistria, între 1932 și 1937, a funcționat alfabetul latin.

Există în viața omului anumite momente de răscruce, care se numesc cruciale. Ai ajuns la o răscruce, ți se deschid în față câteva drumuri, să vedem: pe care ai să apuci? Pentru care ai să optezi, în acea direcție va evolua viața ta.

Aveam darul Voinței de mic. Alături de pasiunea pentru Carte – Carte și Voință.

Ce-ar fi fost de capul meu dacă nu venea Cartea Românească – Darul lui Dumnezeu?

Dar pentru asta trebuia să înceapă războiul. Da, dar pentru asta urma să trecem peste atâtea și atâtea nevoi, nenorociri, încercări, greutăți, suferințe... La care se adaugă și o evacuare, adică ruperea forțată de casa copilăriei, aflarea printre străini, revenirea la cuib.

Iar odată cu războiul, am mers în clasa a patra românească, apoi în clasa întâi de liceu. În acei doi ani și jumătate de administrație civilă română în Transnistria (1941-1944), am avut parte de marea bogăție a vieții mele în copilărie – Cartea Românească!

Am citit! Am citit! Am citit!

Lecturile nu doar m-au cutremurat, ci m-au modelat ca viitor om, rămânând ca o mare minune a vieții mele!

Minunea vieții mele – Cartea!