ro

 

Societate
18 Mai, 2026 / 13:54
/ 14 Noiembrie, 2025

Moldova, în creștere pe toate segmentele turistice: 480,7 mii de vizitatori în primele nouă luni ale anului 2025

Agențiile de turism și tur-operatoarele din Republica Moldova au deservit, în perioada ianuarie–septembrie 2025, un total de 480,7 mii de vizitatori, în creștere cu 6,5% față de aceeași perioadă din 2024. Datele arată evoluții pozitive în toate cele trei forme de turism: receptor, emițător și intern, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul Național de Statistică (BNS).

Numărul vizitatorilor străini care au ajuns în Republica Moldova prin intermediul agențiilor de turism a totalizat 65,8 mii persoane, marcând o creștere semnificativă de 28,8%.

„Majoritatea (95,2%) au fost excursioniști, care au venit pentru odihnă, recreere și agrement.Cei mai mulți vizitatori au provenit din România – 67,9% şi Italia – 17,5%. A crescut atât numărul de turiști-zile (de 1,4 ori), cât și durata medie a sejurului, de la 3,9 la 4,6 zile”, explică BNS.

În primele nouă luni ale anului, 336,5 mii de moldoveni au călătorit peste hotare prin intermediul agențiilor de turism, cu 0,3% mai mult decât în 2024.

„Peste 99% au plecat în vacanțe de odihnă și agrement. Destinațiile preferate rămân Turcia – 46,1%, Bulgaria – 21,7%, Egipt – 11,0%, România – 7,5%, Grecia – 5,4%. Totodată, numărul turiștilor-zile a scăzut cu 5,7%, iar durata medie a sejurului s-a redus la 6,1 zile, față de 6,4 zile în anul precedent”, indică sursa citată.

Turismul intern a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri: 78,4 mii de vizitatori, adică +21,2% comparativ cu 2024. Majoritatea participanților (74,1%) au fost excursioniști.Cele mai multe deplasări au fost organizate de agențiile din Chișinău – 40,6%, Regiunea Centru – 41,2%, Regiunea Sud – 17,4%.

„În ianuarie–septembrie 2025, încasările totale din activitatea turistică au atins 4,2 miliarde lei, cu 10,3% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Structura încasărilor arată astfel: turism receptor – 64,4 milioane lei (+33,3%), turism emițător – 4,0 miliarde lei (+10,0%), turism intern – 167,1 milioane lei (+9,6%)”, rezumă Biroul Național de Statistică.

Politicile Republicii Moldova în domeniul turismului sunt orientate spre modernizarea sectorului, creșterea competitivității destinației naționale și valorificarea durabilă a patrimoniului natural și cultural. Acestea sunt formulate în baza Strategiei de Dezvoltare a Turismului, documentelor programatice guvernamentale și inițiativelor de armonizare cu standardele europene.

Guvernul promovează investițiile în modernizarea infrastructurii de acces (drumuri, semnalizare, puncte de informare turistică); îmbunătățirea utilităților publice în zonele turistice; amenajarea traseelor turistice tematice – vinicole, culturale, ecoturistice. Politicile naționale urmăresc alinierea la standardele europene și internaționale prin clasificarea structurilor de primire turistică; instruirea și certificarea ghizilor și operatorilor turistici; crearea cadrului de reglementare pentru servicii sigure și de calitate. Instituțiile statului colaborează cu sectorul privat pentru a dezvolta programe de formare profesională și ghiduri de bune practici.

La fel, Guvernul oferă granturi și programe de finanțare pentru dezvoltarea afacerilor turistice; facilități pentru investițiile în infrastructură; programe pentru digitalizarea și internaționalizarea IMM-urilor din turism. Proiectele internaționale  sprijinite de UE, Suedia, Elveția, PNUD, BERD contribuie substanțial la implementarea acestor politici.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Circa 1 500 de copii vor putea frecventa taberele cu sejur de zi organizate în școlile din capitală

/ Acum 1 zi

Accident grav la Hâncești. Un tânăr de 21 de ani a decedat în urma impactului

/ Acum 1 zi

Speakerul Igor Grosu, despre evoluția lui Satoshi la Eurovision: „O prestație superbă și o reprezentare demnă a țării noastre”

/ Acum 1 zi

FOTO // Universitățile din țară și-au expus oferta educațională în cadrul unui nou târg organizat la Orhei

/ Acum 1 zi

FOTO // Parcul din Călărași, modernizat printr-un proiect de peste 17 milioane de lei

/ Acum 1 zi

Târg al locurilor de muncă, organizat la Chișinău. Șefa ANOFM, Raisa Dogaru: „O platformă importantă de dialog între angajatori și angajați”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Speakerul Igor Grosu, mesaj înainte de Eurovision: „Vom demonstra că Moldova are talent, voce și oameni care știu să-și reprezinte țara cu demnitate”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Mesaj de susținere al președintei Maia Sandu înainte de finala Eurovision: „Moldova merită să fie auzită”

/ Acum 1 zi

Premierul Alexandru Munteanu: „Satoshi duce în finala Eurovision energia, talentul și spiritul unei generații care crede în Republica Moldova și o face auzită în întreaga lume”

/ Acum 1 zi

ADMITERE 2026 // Ziua Ușilor Deschise la Centrul de Excelență în Construcții: Sute de adolescenți au pășit pragul instituției pentru a descoperi profesiile viitorului

/ Acum 1 zi

Soroca sărbătorește Ziua Europei. Orășelul European invită cetățenii să cunoască valorile și tradițiile diversității culturale ale UE

/ Acum 1 zi

VIDEO // Doi tineri au fost reținuți pentru escrocherie. Victima, prejudiciată cu peste 1 milion de lei

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // Ziua Internațională a Familiei marcată printr-un festival la Grădina Botanică din Chișinău

/ Acum 2 zile

FOTO // Festivalul Familiei, organizat la Chișinău. Premierul Alexandru Munteanu: „În Moldova, familia nu este doar o tradiție, este parte din identitatea noastră”