ro

 

Societate
24 Ianuarie, 2026 / 03:35
/ 10 Decembrie, 2025

Moldova va adopta noi măsuri pentru protecția bunurilor culturale

Republica Moldova va adera la cel de-al doilea Protocol la Convenția de la Haga din 1954. Documentul a fost examinat astăzi de Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, comunică MOLDPRES.

Protocolul, adoptat în 1999, are drept obiectiv fortificarea și uniformizarea măsurilor de protecție a bunurilor culturale în situații de conflict armat. Peste 100 de state sunt parte la acest instrument internațional, inclusiv majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Documentul completează Convenția de la Haga din 1954, introducând un mecanism modernizat de protecție extinsă pentru obiectivele culturale de importanță majoră.

Printre prevederile principale se numără introducerea unor măsuri preventive și organizatorice, obligația respectării bunurilor culturale în timpul operațiunilor militare, reguli speciale privind protecția patrimoniului în teritoriile ocupate, precum și instituirea răspunderii penale pentru încălcarea protocolului, inclusiv prin extrădare și asistență juridică reciprocă.

Autoritățile menționează că aderarea la acest protocol devine deosebit de relevantă în contextul războiului din Ucraina, care a evidențiat vulnerabilitatea patrimoniului cultural în situații de conflict și necesitatea unor mecanisme internaționale mai ferme.

Republica Moldova este parte a Convenției pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat și a primului Protocol încă din anul 1999.


 
Ultimele Știri
/ Acum 18 ore

O companie aeriană lansează curse din Chișinău spre orașul Stuttgart din Germania

/ Acum 18 ore

Caz de tăiere ilegală de arbori, depistat la Ocnița de Poliția de Frontieră

/ Acum 18 ore

Japonia oferă un grant de peste 50 de mii de dolari pentru modernizarea Centrului de Sănătate din Anenii Noi

/ Acum 18 ore

Circulația pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă. Drumarii au intervenit în mai multe raioane

/ Acum 19 ore

Ceață densă pe mai multe drumuri din țară. Poliția îndeamnă șoferii la prudență

/ Acum 19 ore

Agenda evenimentelor, vineri, 23 ianuarie

/ Acum 1 zi

Finanțare bugetară de 1,1 miliarde de lei pentru universități în 2026

/ Acum 1 zi

Meteorologii prognozează pentru vineri lapoviță și ninsoare. Pe drumuri se va forma ghețuș

/ Acum 1 zi

Sănătatea și siguranța copiilor, printre prioritățile Președinției în anul 2026

/ Acum 1 zi

Drona depistată la Crocmaz a fost dezamorsată. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „Apăratul de zbor era funcțional și avea circa 50 de kg de explozibil la bord”

/ Acum 1 zi

UPDATE // Poliția, despre drona căzută Crocmaz: „Este exclus orice pericol pentru cetățeni”

/ Acum 1 zi

Judecătorul Mihail Bușuleac a picat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

Ministrul Gheorghe Hajder propune noi șefi la Moldsilva și Agenția de Mediu: „2026 va fi anul reformelor”

/ Acum 1 zi

Procuratura Generală propune înăsprirea legislației pentru combaterea traficului ilegal de arme