ro

 

Societate
15 August, 2026 / 14:25
/ 11 Aprilie, 2022

O schemă infracțională de punere în circulație a banilor falși a fost destructurată de oamenii legii

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat un grup infracțional suspectat de punerea în circulație pe teritoriul țării a mijloacelor bănești false în valută străină, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor INI, cei trei suspecți cu vârstele cuprinse între 25 și 32 de ani, originari din municipiul Chișinău, sunt bănuiți că ar fi pus în circuit bancnote false de 50 și 100 de euro.

În cadrul documentării, oamenii legii au reușit să achiziționeze bancnote de 50 și 100 de euro, care, în urma expertizărilor s-au dovedit a fi false.

Ca urmare a perchezițiilor la domiciliile suspecților, polițiștii au ridicat telefoane mobile, cartele sim, precum și alte suporturi informaționale. Bănuiți sunt cercetați în stare de libertate, până la stabilirea tuturor circumstanțelor.

Conform legislației, dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 ani.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Maia Sandu, întâlnire cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan: „Gestul de curaj al celor care au scris lozinci în română pe zidurile Chișinăului trebuie păstrat ca lecție de verticalitate”

/ Acum 1 zi

Cod galben de pericol de incendiu în perioada 15–21 august. Recomandările autorităților

/ Acum 1 zi

Procurorul Alexandru Capmari a trecut evaluarea externă de integritate

/ Acum 1 zi

Un cetățean moldovean, transportat cu SMURD din Austria în Republica Moldova pentru continuarea tratamentului

/ Acum 1 zi

O femeie de 73 de ani din Durlești, înșelată să-și vândă apartamentul și să transmită escrocilor 61.000 de euro

/ Acum 1 zi

Un sistem modern de gaze medicale a fost instalat la Institutul Oncologic cu sprijinul CNAM

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un minor de 16 ani, suspectat că a furat un ATV în Chișinău

/ Acum 1 zi

Comunitatea evreiască din Republica Moldova are un nou Prim-Rabin

/ Acum 1 zi

Pompierii moldoveni intervin pentru stingerea unui incendiu forestier de proporții în Grecia

/ Acum 1 zi

VIDEO // Absolvenții cu certificat ASGP pot alege din peste 50 de meserii pentru formare profesională

/ Acum 1 zi

FOTO // Zeci de primari și reprezentanți ai autorităților locale au discutat la Bălți despre oportunitățile pentru tineri

/ Acum 1 zi

Începe Postul Adormirii Maicii Domnului

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 14 august

/ Acum 1 zi

CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna august