ro

 

Societate
27 Aprilie, 2026 / 16:20
/ Acum 1 oră

VIDEO // Peste 330 de drapele au ajuns în liceele din țară

Un număr de 336 de drapele de stat au fost oferite liceelor din întreaga țară, în cadrul unui eveniment solemn organizat astăzi cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Ceremonia a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale și a început cu intonarea imnului de stat de către corul „Vocile Primăverii”, comunică MOLDPRES.

Ulterior, cu un discurs în fața publicului a venit ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Acesta a subliniat semnificația profundă a tricolorului și importanța educației patriotice în contextul actual.

„Ziua de 27 aprilie este ziua în care cinstim drapelul de stat – tricolorul nostru, unul dintre cele mai importante simboluri ale suveranității, identității și demnității noastre naționale. Este o zi în care celebrăm memoria celor care au luptat pentru libertatea noastră, pentru dreptul de a vorbi, de a gândi și de a decide singuri viitorul”, a declarat Perciun.

Ministrul a vorbit despre provocările actuale și necesitatea consolidării identității naționale:

„Trăim timpuri complicate, cu un război la graniță și încercări constante de a ne face să ne uităm istoria, să ne pierdem speranța și încrederea în stat. În această perioadă de neliniște, este esențial să revenim la rădăcini și să ne adunăm în jurul simbolurilor care ne unesc. Educația patriotică înseamnă cunoașterea istoriei, respect față de adevăr și responsabilitate civică”.


Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit despre semnificația culorilor tricolorului și despre responsabilitatea fiecărei generații.

„Libertatea și independența de care ne bucurăm astăzi nu sunt lucruri date gratuit. Sunt valori pentru care trebuie să luptăm în fiecare zi. Roșul simbolizează sacrificiul și jertfa înaintașilor noștri, galbenul – munca și hărnicia, iar albastrul – pacea, pe care am reușit să o păstrăm împreună”, a afirmat Grosu.

Acesta a transmis și un mesaj pentru tineri:

„Fiți mândri de tricolorul nostru – atunci când sportivii noștri aduc medalii, când artiștii noștri urcă pe scene internaționale. Păstrați acest simbol în suflet și duceți-l mai departe cu demnitate”.

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a subliniat rolul drapelului în activitatea instituțiilor statului și în viața cetățenilor.

„Pentru Ministerul Afacerilor Interne, tricolorul este mai mult decât un simbol. Este parte din identitatea noastră profesională și umană. El însoțește fiecare intervenție, fiecare viață salvată, fiecare comunitate protejată”, a declarat aceasta.

Oficialul a evocat și o imagine simbolică din timpul războiului de pe Nistru:

„Un mic tricolor prins de o crenguță, într-o tranșee, cu un cartuș alături și cuvintele Doamne ajută. Acea imagine spune totul despre curaj, sacrificiu și credință. Astăzi, drapelul ajunge în școli ca o ștafetă a responsabilității – de la cei care au apărat țara către cei care o vor construi”.

Evenimentul a reunit elevi, profesori și oficiali, iar drapelele oferite instituțiilor de învățământ sunt menite să consolideze spiritul civic și identitatea națională în rândul tinerilor.

Vezi și: GALERIE FOTO // Câte un tricolor pentru fiecare liceu: peste 300 de drapele au fost distribuite directorilor de licee în cadrul unui eveniment oficial


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

FOTO // Cod portocaliu de vânt: Poliția raportează pagube și intervenții în mai multe regiuni ale țării 

/ Acum 1 zi

Copil transportat de urgență la spital, după ce un copac doborât de vânt a căzut peste el

/ Acum 1 zi

Cod portocaliu de vânt // Posibile întârzieri și anulări de zboruri la Aeroportul „Eugen Doga” Chișinău

/ Acum 1 zi

VIDEO // Ministrul Mediului avertizează: vânt puternic de până la 27 m/s și înghețuri în următoarele nopți

/ Acum 1 zi

Cernobîl, 40 de ani de la avaria nucleară // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, reafirmă la Kiev prioritatea siguranței în proiectele nucleare

/ Acum 1 zi

Miting de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „O lecție despre securitatea nucleară și respectul pentru viața umană”

/ Acum 1 zi

Cod portocaliu de vânt // Locuitorii capitalei, îndemnați să evite arborii bătrâni și deplasările inutile

/ Acum 1 zi

Președintele Uniunii Cernobîl avertizează asupra riscurilor avariei din 1986: „La un moment critic e posibilă o nouă reacție nucleară”

/ Acum 1 zi

„Am aflat despre tragedie de la Vocea Americii”: Premierul Alexandru Munteanu rememorează ziua de 26 aprilie 1986

/ Acum 1 zi

40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl: acțiuni de comemorare a victimelor vor avea loc la Chișinău

/ Acum 2 zile

Competiție națională la Chișinău: elevii din școlile alolingve își testează competențele la limba maternă

/ Acum 2 zile

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „376 de decizii de amalgamare adoptate la nivel local”. Parlamentul a simplificat procedura

/ Acum 2 zile

Tentativă de omor la Fălești: victima, transportată în stare inconștientă la spital

/ Acum 2 zile

Cod portocaliu de vânt puternic. Autoritățile vin cu recomandări pentru populație