Peste 400 de salvatori și pompieri, mobilizați de Revelion pentru siguranța cetățenilor
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că, în noaptea de Revelion, peste 400 de salvatori și pompieri vor fi la datorie în întreaga țară, fiind mobilizate aproximativ 150 de unități de tehnică specială, comunică MOLDPRES.
Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Puşcaşu, a menționat că echipajele sunt pregătite să intervină prompt pentru a asigura siguranța cetățenilor și pentru a gestiona orice situație de risc.
Salvatorii reamintesc populației importanța respectării regulilor de prevenire a incendiilor, în special în perioada sărbătorilor de iarnă. Bradul de Crăciun trebuie montat pe un suport stabil și amplasat la distanță de surse de căldură, instalații electrice, pereți sau tavan. De asemenea, este interzisă utilizarea lumânărilor în pomul de Crăciun și a decorațiunilor electrice defecte, iar ghirlandele trebuie deconectate pe timp de noapte.
Totodată, pompierii îndeamnă cetățenii să evite folosirea produselor pirotehnice, care pot provoca incendii, arsuri și traumatisme grave, dar și disconfort persoanelor internate în spitale sau animalelor. Un apel special este adresat părinților, care sunt rugați să supravegheze copiii și să nu le permită accesul la foc deschis sau articole pirotehnice.
IGSU atrage atenția și asupra utilizării corecte a sobelor și a altor surse de încălzire, pentru a preveni incendiile și intoxicațiile cu monoxid de carbon.
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Dîngeni, Ocnița: „Continuăm să investim în proiecte care contează pentru oameni”
Costul unei consultații la medicul de familie a ajuns la 360 de lei în 2025
VIDEO // Dosarul de contrabandă cu droguri din Kazahstan va ajunge pe masa magistraților
Noi măsuri de securitate: SPPS se conectează la rețeaua europeană
Președinta Maia Sandu, de Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului: „Când oferim înțelegere și sprijin, oricine își poate găsi locul”
Peste 500 de copii au fost evaluați pentru autism într-un an
Geniștii militari au neutralizat mai multe obiecte explozive, inclusiv o încărcătură de dronă
Ministerul Mediului impune reguli mai stricte pentru gestionarea poluanților organici periculoși
FOTO, VIDEO // Operațiunea regională „NELSON-2026”. Peste 10 milioane de lei scoși din circuitul ilicit
În instituțiile de învățământ din UTA Găgăuzia vor fi deschise cabinete-model de limbă română
Inspectorii de mediu au ridicat zeci de metri de plase ilegale în timpul unei razii nocturne pe Nistru
Avocatul Poporului îndeamnă autoritățile de resort să îmbunătățească serviciile pentru persoanele cu autism
Atenție, șoferi! Pe traseele din țară se circulă în condiții de ceață
CA anunță concurs pentru funcția vacantă din Consiliul de supraveghere al „Teleradio-Moldova”
Propuneri pentru eficientizarea activității ministerelor, discutate în cadrul unei mese rotunde
CNAS a finanțat plata pensiilor și alocațiilor sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
PREMIERĂ // „Intrigă și iubire”, o reinterpretare modernă a capodoperei lui Schiller, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”
GALERIE FOTO // Premieră la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, „Intrigă și iubire” în regia lui Alexandru Cozub
Republica Moldova urmează să semneze Acorduri de securitate socială cu provincia Quebec din Canada, Albania, Croația și Irlanda
Expertul IPRE, Daniel Vodă: „Ieșirea din CSI este o corecție strategică”
Un procuror și un polițist au fost plasați în arest preventiv în dosarul mitei de 400.000 de dolari
Circa 622 000 de familii vulnerabile beneficiază de compensații pentru energie. Ministra Natalia Plugaru: „Ajutorul acoperă 40% din costul facturii”
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat o afacere agricolă din satul Unguri, raionul Ocnița
Autoritățile olandeze au recuperat Coiful de aur dacic de la Coțofenești și două brățări furate în 2025
Ministra Natalia Plugaru, în Parlament: „Deficitul la Bugetul asigurărilor sociale de stat a scăzut până la 3,6 miliarde de lei în anul 2026”
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat unitatea de salvatori și pompieri din Ocnița
Noi cerințe de siguranță alimentară pentru transporturile cu produse de consum uman care intră în Moldova
Plantele din Europa de Est utilizate în medicina chineză: carte semnată de savantul Wang Yifeng, lansată la Chișinău
GALERIE FOTO // Circa 160 de companii, reunite la Expozițiile Moldconstruct și Moldenergy : inovație și tehnologii de ultimă generație
Ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control din 2 aprilie 2026