Peste cinci ani de închisoare pentru o tânără care a atras un minor în rețeaua de droguri
O tânără de 26 de ani din raionul Hâncești a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare pentru trafic de droguri, după ce a implicat un adolescent de 13 ani în activități ilegale de distribuire a substanțelor narcotice, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în anul 2023, inculpata a transportat și a vândut droguri în municipiul Chișinău, acționând împreună cu minorul pe care l-a convins să participe la trafic. Substanțele narcotice erau comercializate prin diverse metode, inclusiv ambalate în bancnote de un leu și ascunse în mai multe locații, printre care curți ale blocurilor de locuit.
În urma perchezițiilor efectuate de oamenii legii, au fost ridicate peste un kilogram de droguri de tip alfa-PVP, peste 300 de grame de Ecstasy, precum și cantități mai mici de marijuana. Anchetatorii susțin că o parte din droguri urma să ajungă inclusiv într-un penitenciar.
După rămânerea definitivă a sentinței, substanțele confiscate urmează să fie distruse. Tânăra își va ispăși pedeapsa în penitenciarul pentru femei. În același dosar, mama adolescentului și concubinul acesteia au fost trimiși în judecată într-o cauză separată, beneficiind de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Potrivit PCCOCS, pe parcursul anului 2025, peste 100 de persoane au fost condamnate pentru infracțiuni legate de traficul de droguri.
DOC// Familiile diplomaților moldoveni detașați în Regatul Țărilor de Jos se vor putea angaja în câmpul muncii
ANSP: 101 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Blocul chirurgical al Spitalului raional Hâncești, reparat capital. Investițiile ajung la 3,8 milioane de lei
Secretarul PP „Șor” din Rîșcani, condamnat la patru ani de închisoare pentru finanțare ilegală a partidului
Circulație în condiții de iarnă pe drumurile din nordul și centrul țării
USMF „Nicolae Testemițanu” a inaugurat noi laboratoare didactice și de cercetare în domeniul farmaceutic
Justiția din Moldova, aliniată standardelor europene: CSM la reuniunea de la Strasbourg
Asistența medicală antirabică din Chișinău va fi descentralizată începând cu 1 ianuarie 2026
Agenda evenimentelor, miercuri, 24 decembrie
Veste bună pentru pasageri: curse suplimentare cu trenul Chișinău-Iași în perioada sărbătorilor
Meteorologii prognozează pentru miercuri ninsoare și lapoviță
VIDEO // Aprobat de Guvern: proceduri mai clare și mai sigure pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova
Curtea de Apel a menținut sentința de condamnare a unui fost deputat
Șase orașe au primit tractoare noi pentru deszăpezirea drumurilor și intervenții în caz de intemperii
Peste cinci ani de închisoare pentru o tânără care a atras un minor în rețeaua de droguri
Cod galben de răcire accentuată a vremii: temperaturile scad cu până la 7 grade pe 25 decembrie
Republica Moldova, printre destinațiile turistice cu cea mai rapidă creștere din Europa
VIDEO // Trei persoane, reținute în cazul omorului din raionul Anenii Noi. Unul dintre bănuiți ar fi comis și alte infracțiuni similare
INTERVIU MOLDPRES // Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga: „Integrarea europeană schimbă fundamental modul în care sprijinim agricultura”
Nereguli financiare la MAIA și deficiențe de guvernanță la APP, discutate în Parlament
Crăciunul pe stil nou vine cu cele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de iarnă
Peste 900 de fulgi de nea croșetați, într-o expoziție la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală
Zelenski prezintă un plan de pace în 20 de puncte, elaborat împreună cu SUA
CNAM a efectuat transferul pentru salariile medicilor rezidenți
Ultima ședință plenară din 2025 va avea loc pe 29 decembrie. Deputații vor discuta bugetul și proiecte de aliniere la UE
Republica Moldova va digitaliza piața farmaceutică: consultări publice cu autorități și experți
Noua Lege a cetățeniei Republicii Moldova a intrat în vigoare: cereri depuse exclusiv cu programare și reguli mai stricte de verificare
Un tânăr riscă închisoare pe viață pentru viol și omor
VIDEO//Construcții ilegale în centrul capitalei: CNA desfășoară percheziții