INTERVIU MOLDPRES // Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga: „Integrarea europeană schimbă fundamental modul în care sprijinim agricultura”
Anul 2025 a reprezentat un moment de referință pentru agricultura Republicii Moldova în contextul integrării europene. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru MOLDPRES, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a făcut bilanțul anului 2025 pentru sectorul agricol subliniind finalizarea exercițiului de screening cu Uniunea Europeană, avansarea procesului de armonizare a politicilor și practicilor agricole la standardeler europene, modernizarea mecanismelor de sprijin pentru fermieri și consolidarea capacităților instituționale, inclusiv prin implementarea Registrului Național al Fermierilor.
Catlabuga a punctat investițiile majore, creditele preferențiale acordate fermierilor, proiectele de modernizare a irigațiilor și vizibilitatea crescută a sectorului vitivinicol pe plan internațional. Ministra a menționat și extinderea accesului produselor agricole moldovenești pe piața UE și a prezentat principalele priorități pentru 2026, printre care implementarea noii legi a subvenționării, lansarea Programului Strategic al Politicii Agricole și continuarea investițiilor în irigare, procesare și creșterea valorii adăugate a producției agricole.
MOLDPRES: Doamnă ministru, din perspectiva integrării europene, cum se conturează anul 2025 pentru Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare? A fost un an de cotitură?
Ludmila Catlabuga: Anul 2025 a fost, fără exagerare, un an de referință pentru Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în procesul de integrare europeană. Republica Moldova a parcurs exercițiul de screening pe toate domeniile de competență ale ministerului – agricultură, dezvoltare rurală, siguranță alimentară, politici sanitar-veterinare și fitosanitare, precum și pescuit. Acest proces este esențial pentru pregătirea negocierilor de aderare, deoarece ne permite să evaluăm exact nivelul de aliniere a cadrului normativ și instituțional la acquis-ul Uniunii Europene și să identificăm clar pașii următori.
MOLDPRES: Care sunt cele mai importante progrese realizate în domeniul siguranței alimentare și al alinierii la standardele europene și ce impact concret au acestea asupra consumatorilor și exporturilor?Ludmila Catlabuga: Pe segmentul siguranței alimentare și al standardelor, Republica Moldova a avansat semnificativ în armonizarea cadrului sanitar-veterinar și fitosanitar. Acest progres a fost susținut prin consolidarea capacităților de control și laborator, instruirea inspectorilor și instituirea sistemelor de trasabilitate și control oficial pe întreg lanțul alimentar. Toate aceste măsuri sunt esențiale pentru a asigura protecția consumatorilor și pentru a permite produselor moldovenești să respecte cerințele stricte ale pieței europene.
MOLDPRES: Integrarea europeană presupune și reforme instituționale profunde. Cum se schimbă modul în care statul administrează sprijinul financiar pentru agricultură?
Ludmila Catlabuga: Un element-cheie este modernizarea modului în care statul administrează sprijinul financiar pentru agricultură. Avansăm cu implementarea Registrului Național al Fermierilor și a sistemului de identificare a parcelelor. Aceste instrumente vor oferi o evidență unică și transparentă a fermierilor și exploatațiilor agricole, vor corela datele despre suprafețe, activități și eligibilitate și vor reduce semnificativ birocrația, atât pentru stat, cât și pentru agricultori. Mai important, ele creează fundamentul tehnic necesar pentru trecerea, în viitor, la plăți directe pe suprafață, așa cum funcționează în statele membre ale Uniunii Europene.
MOLDPRES: Cum reacționează fermierii la acest proces de aliniere la regulile și standardele Uniunii Europene? Există mai multă deschidere sau încă reticențe?Ludmila Catlabuga: Observăm un dialog tot mai matur cu mediul de afaceri agricol. Tot mai mulți fermieri înțeleg că alinierea la standardele Uniunii Europene nu este doar o obligație, ci o oportunitate reală de modernizare, de creștere a competitivității și de acces la piețe stabile. Integrarea europeană nu înseamnă doar negocieri și armonizare legislativă, ci și o schimbare de fond în felul în care statul sprijină dezvoltarea agriculturii.
MOLDPRES: Noua lege a subvenționării este un element central al reformei. Ce schimbări esențiale aduce aceasta pentru agricultori și cum îi pregătește pentru Politica Agricolă Comună?
Ludmila Catlabuga: Elaborarea noului cadru legal privind subvenționarea este o etapă firească și necesară. Noua lege a subvenționării, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2026, a fost gândită pentru a apropia Republica Moldova de modul de funcționare al Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene. Accentul se mută de la intervenții punctuale la o abordare coerentă, bazată pe obiective bine definite, predictibilitate și utilizarea responsabilă a fondurilor publice. Pentru fermieri, acest lucru înseamnă un cadru mai stabil, care permite planificarea investițiilor pe termen mediu și creează o legătură clară între angajamentele europene și realitatea din teren.
MOLDPRES: Dacă ar fi să faceți un bilanț al anului 2025, care sunt cele mai importante realizări ale sectorului agricol?Ludmila Catlabuga: În 2025, putem evidenția mai multe rezultate concrete.În primul rând, credite mai accesibile pentru fermieri prin Facilitatea de Creditare în Agricultură. Din martie 2025 și până în prezent, aproximativ 250 de afaceri agricole au accesat credite preferențiale cu o rată de 5,1%, iar volumul resurselor recreditate a depășit 242 de milioane de lei.
În al doilea rând, progrese importante în modernizarea sistemelor centralizate de irigare. A fost demarat primul proiect de modernizare prin AGGRI pentru Tudora și Căplani, care acoperă circa 2.500 de hectare. Lucrările sunt avansate, iar peste 90 de milioane de lei au fost deja valorificate dintr-un buget total de 157 de milioane de lei.
O a treia realizare este vizibilitatea internațională a Republicii Moldova în sectorul vitivinicol. Organizarea Congresului Mondial al OIV la Chișinău și găzduirea Concours Mondial de Bruxelles pentru spumante au plasat Moldova în centrul dialogului internațional despre vin.
De asemenea, vorbim despre continuitate investițională și modernizare tehnologică. Investițiile de aproximativ 7 miliarde de lei în anii 2024 și 2025 reflectă nu doar volumul finanțărilor, ci și direcția acestora – modernizarea fermelor, tehnică agricolă performantă și soluții care cresc productivitatea și capacitatea de adaptare.
Nu în ultimul rând, finalizarea procesului de screening cu Uniunea Europeană pe domeniul agriculturii și dezvoltării rurale. În septembrie 2025, acest exercițiu a fost încheiat, permițând evaluarea detaliată a cadrului normativ și instituțional și identificarea clară a pașilor necesari pentru alinierea politicilor agricole la acquis-ul comunitar.
MOLDPRES: Cum a evoluat accesul produselor agricole moldovenești pe piața Uniunii Europene și ce oportunități noi se deschid pentru producători?
Ludmila Catlabuga: Uniunea Europeană a decis să mărească semnificativ cotele tarifare pentru mai multe produse agricole moldovenești, în cadrul revizuirii relațiilor comerciale din DCFTA. Vorbim despre o creștere de peste patru ori a cotei pentru prune, de la 15.000 la 61.000 de tone, de trei ori pentru cireșe, de la 1.500 la 4.500 de tone, dublarea cotei pentru struguri de masă, de la 20.000 la 40.000 de tone, și o creștere cu 25% pentru mere, de la 40.000 la 50.000 de tone.
În plus, produse precum roșiile, usturoiul și sucul de struguri beneficiază de acces nelimitat, fără taxe vamale, ceea ce deschide oportunități comerciale foarte importante pentru producătorii locali.
MOLDPRES: Privind spre anul 2026, care sunt principalele priorități ale ministerului și ce schimbări vor resimți fermierii în mod direct?Ludmila Catlabuga: În 2026, intră în vigoare Legea nr. 126/2025 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole, care aliniază sprijinul public la principiile Politicii Agricole Comune. Tot în 2026 vom finaliza și lansa Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030, cu intervenții clare, condiții de eligibilitate și indicatori de performanță, inclusiv măsuri dedicate tinerilor fermieri, întreprinderilor rurale și agroturismului.
Un alt obiectiv major este pregătirea cadrului pentru viitoarele plăți europene, prin adoptarea cadrului legal și lansarea sistemelor IACS, LPIS și a Registrului Fermierilor, construite gradual și în deplină compatibilitate cu regulamentele UE.
MOLDPRES: Irigarea rămâne un subiect sensibil pentru agricultură. Ce rol joacă acest domeniu în planurile ministerului și care sunt proiectele-cheie aflate în derulare?
Ludmila Catlabuga: Irigarea este una dintre cele mai sensibile și strategice componente ale agriculturii. Avansăm treptat, cu accent pe modernizarea sistemelor existente și inițierea unor proiecte noi, cu sprijinul partenerilor internaționali. Prin proiectul AGGRI, pentru Tudora și Căplani lucrările sunt într-un stadiu avansat, iar alte sisteme precum Tețcani, Corjeuți și Beleavinți se află în etapa de achiziții.
Pentru Etulia este în curs de definitivare documentația tehnică. De asemenea, pregătim proiecte cu sprijinul Agenției Franceze de Dezvoltare și al BERD, care ar putea asigura irigarea a peste 9.000 de hectare. Pentru sistemele Criulenii de Sus și Călinești, care însumează peste 3.000 de hectare, a fost realizat studiul de fezabilitate, urmând etapa de negociere a acordului de împrumut. Cu sprijinul BERD, sunt în curs de definitivare și studiile pentru Gotești, Polderul III, Căușeni și Puhăcenii de Sus.
MOLDPRES: Dincolo de irigare, ce alte direcții strategice considerați esențiale pentru creșterea competitivității agriculturii moldovenești?
Ludmila Catlabuga: Punem accent pe creșterea valorii adăugate în țară, prin investiții în procesare, depozitare, sortare, ambalare și logistică, astfel încât o parte mai mare din valoare să rămână în economia locală. Vom continua promovarea produselor autohtone, inclusiv prin etichetare clară și dialog cu rețelele comerciale. Totodată, ne propunem inițierea procesului de instituționalizare a camerelor agricole autonome, ca structuri independente de reprezentare ale fermierilor.
MOLDPRES: În final, care este mesajul dumneavoastră pentru fermierii din Republica Moldova?Ludmila Catlabuga: Integrarea europeană nu este doar un proces birocratic, ci o șansă reală de modernizare. Agricultura Republicii Moldova trebuie să devină mai competitivă, mai rezilientă și mai bine conectată la piețele europene. Ministerul va rămâne un partener activ al fermierilor în acest parcurs.
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, anunță reforme pentru aplicarea jurisprudenței UE: „În 2026 vom fi implicați plenar în procesul de aliniere la acquis-ul comunitar”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „Războiul Federației Ruse în Ucraina a accentuat vulnerabilitatea sectorului de apărare și necesitatea construirii unei armate puternice, pregătite și reziliente la provocările actuale”
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Îmi doresc o Moldovă în care un copil din orice sat să aibă aceleași șanse ca un copil din capitală”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Sănătății, Emil Ceban: „Modernizarea sistemului medical și apropierea de standardele europene aduc servicii mai sigure și mai accesibile pentru pacienți”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „2025 a fost anul în care protecția mediului a devenit o politică de stat, nu doar o promisiune”
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Mihai Popșoi, despre acordul de pace din Ucraina: „Nicio discuție despre R. Moldova nu poate avea loc fără participarea Chișinăului. Ne-am asigurat de acest lucru”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun: „Obiectivul este să investim șase miliarde de lei în modernizarea instituțiilor”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Culturii, Cristian Jardan: „Aderarea la UE va aduce mai multe resurse pentru cultură”
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Republica Moldova avansează rapid în procesul de integrare pe Piața Unică Europeană”
INTERVIU MOLDPRES // Regizorul Valeriu Jereghi anunță un nou proiect cinematografic: „Fa Major” - un film despre oamenii care au refuzat să-și piardă identitatea”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu: „Republica Moldova nu va fi niciodată singură în eforturile sale. România îi va fi alături”
INTERVIU MOLDPRES // Poeta Radmila Popovici: „Poezia nu mai este doar scrisă: ea se trăiește, se respiră și se dă mai departe”
INTERVIU MOLDPRES // Actorul Alexandru Pleșca: „Teatrul rămâne locul unde adevărul se rostește cu voce tare”
INTERVIU EXCLUSIV // Premierul Dorin Recean: „Rusia cheltuie sute de milioane de euro pentru a cumpăra voturi în alegerile din 28 septembrie, dar statul nostru NU va admite ca furtul de voturi să devină o „lovitură de stat electorală””
Motorina se ieftinește cu 1 leu și 15 bani și coboară sub pragul de 30 de lei
Lupta globală împotriva medicamentelor falsificate, în centrul unei conferințe organizate cu sprijinul Consiliului Europei la Chișinău
Comisia de evaluare a Judecătorilor ajustează structura Completului E după numirea unui nou membru internațional
Un tânăr din Telenești a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce și-ar fi omorât și incendiat consăteanul
China îi îndeamnă pe iranieni sa păstreze deschisă strâmtoarea Ormuz
Moldova, în „linia întâi” a extinderii UE. Marta Kos: „Realizează reforme de calitate într-un ritm susținut”. Chișinăul, inclus în „Scutul European al Democrației”
Peste 3850 de încălcări în traficul rutier, documentate de polițiști în zilele de odihnă
O tânără din Chișinău a fost condamnată după ce a înșelat mai mulți cumpărători pe rețele sociale
Peste 4000 de solicitări la ambulanță de Paștele Blajinilor: zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri în cimitire
Guvernatoarea Anca Dragu a prezentat la București strategia Băncii Naționale a Moldovei privind inteligența artificială
Serviciul Vamal a încasat peste 718 milioane de lei la bugetul de stat în ultima săptămână
Ancheta incendiului de la Durlești a fost finalizată: dosarul ajunge la magistrați
INTERVIU MOLDPRES // Rectorul USM, Otilia Dandara: „Ne propunem să ne consolidăm pozițiile ca un actor important pe piața serviciilor educaționale”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în Austria: întrevederi cu diaspora și dezvoltarea cooperării educaționale
Sportivii moldoveni au obținut 11 medalii la Campionatul European de karate shotokan din Ungaria
VIDEO // Gheorghe Hajder: „Reforma Moldsilva va aduce salarii mai mari și condiții de muncă mai bune pentru pădurari”




