
Peste două mii de familii din raionul Cahul vor beneficia de rețele moderne de apă și canalizare
Locuitorii din municipiul Cahul, satele Cotihana și Crihana Veche vor avea acces la servicii moderne de apă și canalizare, datorită unui amplu proiect de infrastructură lansat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Guvernului Germaniei, transmite MOLDPRES.
În Crihana Veche, circa 950 de gospodării vor fi conectate la rețeaua de canalizare, urmând să fie construiți 25 km de conducte. La Cotihana, aproximativ 331 de gospodării vor beneficia de peste 8,1 km de rețea nouă de canalizare.
„În total, proiectul prevede realizarea a 85 km de rețele de alimentare cu apă și canalizare, construcția a cinci stații de pompare, instalarea a două rezervoare de apă și montarea a 8.000 de contoare inteligente pentru monitorizarea consumului la distanță. De asemenea, sistemul de facturare al operatorului SA „Apă-Canal Cahul” va fi modernizat”, potrivit Delegaţiei UE la Chişinău.
Lucrările, cu o valoare totală de peste 11,4 milioane de euro, finanțate sub formă de grant, se desfășoară în cadrul Proiectului „Aprovizionare cu Apă și Canalizare în raionul Cahul” și vor îmbunătăți semnificativ condițiile de trai pentru peste 2.000 de familii.
Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect mai amplu de aprovizionare cu apă și canalizare în raionul Cahul, finanțat prin granturi oferite de Guvernul Germaniei și Uniunea Europeană, reprezentând una dintre cele mai importante investiții în sectorul apei din Republica Moldova. Proiectul Aprovizionare cu Apă și Canalizare în raionul Cahul are ca obiectiv principal îmbunătățirea siguranței și accesului populației din raionul Cahul la servicii calitative de aprovizionare cu apă potabilă și de canalizare. Pentru atingerea acestui obiectiv, proiectul se concentrează pe realizarea măsurilor de reabilitare și extindere a infrastructurii de alimentare cu apă și de evacuare a apelor uzate în raionul Cahul.
Bacalaureat 2025 // Rata totală de promovare a crescut până la 79,17%
BPR despre cazul lui Vadim Pogorlețchi, deținut ilegal la Tiraspol: „Vor fi utilizate toate pârghiile și mecanismele legale pentru obținerea eliberării acestuia”
VIDEO // Alte 13 persoane din Orhei au fost documentate de polițiști, după ce ar fi primit bani la marșul din Chișinău
Trei localități din raionul Ialoveni implementează proiecte de mediu pentru un trai mai curat
Mascații de la „Fulger” desfășoară exerciții tactice în raionul Ștefan Vodă
METEO // Vreme caldă și maxime până la +27°C, prognozate pentru ziua de miercuri
Ministerul Justiției anunță organizarea concursului de admitere în profesia de executor judecătoresc
Maia Sandu, despre extrădarea lui Vladimir Plahotniuc: „Justiția moldovenească nu mai are nicio scuză. Trebuie să se facă dreptate”
Președinta Maia Sandu despre Legea avocaturii: „Trebuie să fie parte din reformă, este nevoie de timp și consultări”
„Energocom” a anunțat cantitatea și prețul de achiziție a energiei electrice în luna iulie
Două proiecte majore de dezvoltare urbană, în valoare de 31,68 milioane de lei, vor moderniza municipiul Bălți
Maria Zaharova răspândește un deepfake atribuit șefei CEC din R. Moldova: o nouă tentativă de dezinformare marca Kremlin
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Cetățenii moldoveni stabiliți în Marea Britanie își vor putea schimba permisele de conducere fără examene suplimentare
Speakerul Igor Grosu, discuții oficiale în marja Conferinței Mondiale a Președinților de Parlament: „Moldova are parteneri puternici în parcursul ei european”
SATUL EUROPEAN// Investiții importante în infrastructura socială din satul Elizaveta, municipiul Bălți
Expoziție internațională de pictură la Chișinău. Tabăra „Culorile păcii” a reunit artiști din cinci țări la Biblioteca Națională
Instruiri pentru stagiarii din serviciul public. Peste 150 de tineri și-au dezvoltat competențele într-un program susținut de UE
Perspectivele cooperării Republicii Moldova cu Lituania privind securitatea regională și extinderea UE, discutate la Vilnius
În sesiunea de primăvară 2025 deputații au adoptat 260 de acte în 160 de ore
7,45 milioane lei din TVA, declarate suplimentar la buget în primul trimestru
Votul prin corespondență: au mai rămas 15 zile pentru înregistrare
Ucraina: Kievul promite că va „corecta” legea anticorupție extrem de criticată
Guvernul promite premii mai mari pentru sportivii medaliați la competiții internaționale
Cotații în creștere pentru euro și dolar în ultima zi din iulie
Nicușor Dan: România va sprijini Republica Moldova în combaterea războiului hibrid purtat de Rusia, fără a se implica în alegeri