DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Cetățenii moldoveni stabiliți în Marea Britanie își vor putea schimba permisele de conducere fără examene suplimentare
Începând cu 1 august 2025, cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor putea schimba permisul moldovenesc cu unul britanic, fără a susține examenul teoretic sau practic. Hotărârea de Guvern privind aprobarea Memorandumului de înțelegere dintre cele două state a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Pentru a beneficia de această procedură simplificată, cererea de schimbare a permisului trebuie depusă la Agenția pentru Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor din Regatul Unit (DVLA) în termen de maxim cinci ani de la obținerea statutului de rezident în Regatul Unit. Această regulă se aplică uniform tuturor țărilor desemnate de autoritățile britanice, conform prevederilor specifice legislației conexe.
Procedura simplificată de preschimbare a permiselor de conducere a devenit posibilă odată cu semnarea, la 21 iulie curent, a unui Memorandum de Înțelegere între Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Documentul devine aplicabil din 1 august 2025.
Astfel, Marea Britanie a inclus Republica Moldova în lista țărilor pentru care este recunoscută valabilitatea permiselor naționale de conducere – o listă care cuprinde state membre ale Uniunii Europene și 22 de țări din afara UE. De asemenea, în baza acordului, și Republica Moldova va recunoaște permisele de conducere britanice, inclusiv pe cele obținute de cetățeni moldoveni în perioada în care au locuit în Regatul Unit.
Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Irlanda, Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania, Italia și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.
Directorul CNMC, după ploile puternice de marți: „Riscuri majore nu sunt”
Zeci de muniții din al Doilea Război Mondial, distruse de geniștii Armatei Naționale în luna mai
Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica”, reținut de CNA într-un dosar de corupere activă și pasivă
Mai mulți arbori doborâți și vehicule blocate în urma ploilor și vântului puternic. Salvatorii au intervenit pentru înlăturarea consecințelor
Cronica ARHIVELOR // Elena Alistar – vocea feminină din Sfatul Țării
Drumarii au intervenit pe mai multe trasee naționale după ploile abundente
Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena
Agenda evenimentelor, miercuri, 3 iunie
Vremea instabilă se menține: precipitații în întreaga țară, prognozate pentru miercuri
O femeie de 74 de ani din capitală, victima escrocilor: a transmis peste 130 de mii de euro unor persoane necunoscute
Un bărbat de 67 de ani din Ungheni, găsit fără suflare în gospodăria unui vecin: poliția investighează cazul
Victimele accidentului aviatic SMURD din 2016, comemorate la Haragâș. Premierul Alexandru Munteanu: „Sacrificiul lor rămâne un simbol al curajului și solidarității dintre oameni”
Dorin Damir a fost achitat de Curtea de Apel în dosarul de șantaj
FOTO // Comuna Lăpușna se modernizează prin cinci proiecte finanțate de Guvern. Drumuri reparate, primărie nouă și investiții în educație
O delegație a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova
Fraudele online și telefonice în vizorul deputaților. Parlamentul organizează pe 12 iunie audieri publice la acest subiect
Parlamentul European cere deschiderea negocierilor de aderare pe clustere cu Republica Moldova fără întârziere
Consiliul de afaceri moldo-kazah, lansat la Chișinău. Ludmila Catlabuga: „Avem nevoie de parteneriate solide și de oportunități comerciale valorificate”
Guvernatoarea BNM, la ZF Bankers Summit: „Piața bancară din Republica Moldova - un model de reziliență, într-un context regional marcat de incertitudini”
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Pe agendă sunt 12 proiecte și acorduri internaționale
Vettingul procurorilor continuă: 70 de dosare finalizate, iar 42 de procurori au promovat evaluarea
Numărul victimelor accidentelor rutiere, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani. Viteza excesivă provoacă cele mai multe tragedii
Marta Kos, Comisara Europeană pentru extindere, în vizită oficială la Chișinău
Alunecare de teren la Ialoveni în urma ploilor. Salvatorii au intervenit în toată țara
Moldova și Turcia vor să extindă proiectele comune în cultură și turism
Tariful de tranzit al gazelor naturale pe ruta către Ucraina va fi redus cu 90 la sută. Ministrul Dorin Junghietu: „Va face ruta mai fezabilă din punct de vedere economic”
ANSP monitorizează calitatea apei potabile din Bălți: peste 200 de probe au fost analizate
Comisara europeană, Marta Kos, așteptată la Chișinău pentru a avansa reformele de aderare la UE și atragerea investițiilor. Agenda vizitei
Republica Moldova va adera la Convenția internațională privind reciclarea sigură și ecologică a navelor