Poliția propune Primăriei capitalei inițierea procedurii juridice privind interzicerea acțiunilor de protest anunțate de Ilan Șor: „Sunt organizate de grupările criminale pentru a provoca încălcarea ordinii publice”
Poliția propune Primăriei municipiului Chișinău inițierea procedurii juridice prin care se va cere interzicerea acțiunilor de protest organizate, în centrul capitalei, de către Ilan Șor. Adresarea a parvenit din partea lui Marin Garaz, șeful direcției de poliție a municipiului Chișinău, care a subliniat că „acțiunile sunt organizate de grupările criminale, în schimbul unor remunerări financiare, pentru a provoca încălcarea ordinii publice”. De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei capitalei au menționat că „vor acționa în cazul în care și alte instituții abilitate vor prezenta probe suplimentare, care vor demonstra riscurile acestor evenimente”, informează MOLDPRES.
Potrivit conducerii Poliției capitalei, aceste acțiuni sunt ilegale, iar instituțiile statului au inițiat în acest sens mai multe dosare penale.
„În prezent, sunt examinate toate circumstanțele și persoanele implicate vor fi atrase la răspundere. Noi vorbim de o întrunire ilegală unde se vor aduna câteva zeci sau sute de persoane, fiind săvârșită nu o încălcare contravențională, ci infracțională. De aceea, constatăm că acțiunea nu poate avea loc. Conform legislației, dacă Poliția înștiințează administrația publică locală că deține probe concludente, potrivit cărora întrunirile vizate urmează să se desfășoare cu încălcarea prevederilor ce vizează măsurile interzise, atunci administrația publică locală poate iniția o procedură juridică prin care să ceară interzicerea acestor întruniri. Este un caz ieșit din comun, mai ales că liderul unei grupări criminale a ieșit în public și a anunțat despre intențiile sale. Este vorba de persoane plătite, cărora li se solicită destabilizări, iar aceste acțiuni sunt cercetate în cadrul unor dosare penale”, a afirmat Marin Garaz.
Conducerea Poliției capitalei a adăugat că, în aceste cazuri, declarațiile prealabile privind organizarea evenimentelor publice ar fi fost depuse de persoane interpuse, care ulterior nu s-au prezentat la ședințele comune pentru a clarifica măsurile ce vizează desfășurarea reuniunilor.
„Suntem dispuși să vă oferim toată informația, să vă convingem pe dumneavoastră și instanța de judecată că astfel de măsuri trebuie să fie interzise. Poliția este organul care a constatat o infracțiune și v-a sesizat imediat. Totodată, voi solicita, prin intermediul Procuraturii, să fiți informați despre această situație și despre riscurile care le impune”, a remarcat Marin Garaz.
De asemenea, reprezentantul Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), Nicolae Avram, a precizat că instituția pe care o reprezintă a venit cu mai multe demersuri la adresa Ministerului Afacerilor Interne, pentru luarea măsurilor față de acțiunile enunțate.
„În cadrul mai multor video-uri, care au apărut ieri și astăzi, anumiți lideri politici cheamă cetățenii la proteste în masă, inclusiv la acțiuni împotriva actualei guvernări. Aceste acțiuni generează, din punctul nostru de vedere, anumite riscuri în adresa obiectivelor aflate în paza SPPS și nemijlocit la adresa demnitarilor”, a spus Nicolae Avram.
La rândul său, şeful Direcţiei Asistenţă Juridică a Primăriei capitalei, Valeriu Bogdan, a enunțat că aceste evenimente sau întruniri nu sunt autorizate de către autoritatea publică locală.
„Primăria are atribuția să asigure buna desfășurare a acestor evenimente. Noi am informat persoanele care au depus declarații că trebuie să respecte legea. Pentru a fi aplicat Articolul 26 din Legea cu privire la întruniri, considerăm că nu este suficient un simplu demers din partea Ministerului Afacerilor Interne. Dacă catalogați declarațiile anumitor lideri politici drept acțiuni ce atentează la securitatea statului, există instituții specializate, cum ar fi Serviciul de Informații și Securitate sau alte instituții abilitate, care urmează să aprobe decizii prompte în acest sens. În baza actualului demers, noi nu putem, la moment, să acționăm. Dacă aceste lucruri vor fi constatate de către instituțiile competente, atunci primăria va acționa”, a punctat Valeriu Bogdan.
Poliția Națională a solicitat marți, 12 august, primarului municipiului Chișinău să refuze autorizarea protestului organizat de Ilan Șor. Astfel, organele de forță au atenționat că manifestația ar urmări „destabilizarea social-politică a Republicii Moldova și nu poate fi considerată o manifestație pașnică, ci un instrument de influență criminală”.
Ilan Șor a chemat în mod repetat cetățenii la un protest în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), și a incitat la nesupunere civică. De asemenea, acesta le-a promis participanților o sumă de 3 000 de dolari pentru a instala corturi în PMAN.
Evenimentul ar urma să se desfășoare sâmbătă, 16 august curent. Totodată, în aceaste zile, Guvernul planifică organizarea unei expoziții, acțiune ce face parte din șirul evenimentelor dedicate Zilelor Diasporei. Potrivit autorităților municipale, în cazul în care există mai multe solicitări privind organizarea evenimentelor publice, Guvernul Republicii Moldova are prioritate.
Șefa statului cere modernizarea legislației media: „Nu mai putem apăra democrația cu instrumente de acum câteva decenii”
Explozie într-o locuință din Șoldănești după ce proprietarul a folosit benzină pentru a aprinde focul în sobă
Avocatul Poporului intensifică intervențiile în cazurile de violență de gen în cadrul campaniei „16 Zile de Activism”
Reorganizarea școlilor mici, propusă pentru creșterea calității educației. 73 de instituții ar putea fi vizate de schimbări
Statul confiscă mașina unui șofer prins beat de două ori în două luni
Agenda evenimentelor, luni, 8 decembrie
Cumpăr BUN de-acasă // Președinta Maia Sandu și prim-ministrul Alexandru Munteanu îndeamnă cetățenii să susțină producătorii locali: „Căutați pe rafturi produsele moldovenești”
Casa de Cultură din Manta, Cahul, renovată în cadrul Programului național „Satul European”
Ministrul Mediului cere demisia responsabililor de la Spațiile Verzi Strășeni după tăierea ilicită a unui frasin: „Nu este suficient să fie amendat doar făptașul”
Moldovenii descoperă China: povești, impresii și noi oportunități de cooperare
Expoziția „Copiii împotriva războiului”, la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova
Un polițist de frontieră s-a împușcat cu arma din dotare
Vreme posomorâtă și ploi izolate: prognoza meteo pentru week-end
Gala Colaborării și Inovării la USM. Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a marcat 45 de ani de activitate
Autoritățile intensifică măsurile împotriva utilizării abuzive a etichetelor „eco”, „bio” și „organic”
Robotica deschide drumul viselor la Orhei: copiii învață să construiască roboți cu sprijinul UE și PNUD
Comisia de licitații SER publică documentația pentru instalarea a 170 MW de capacități eoliene, pentru consultări finale
Noiembrie cu subvenții record: peste 72 milioane lei pentru susținerea fermierilor și dezvoltarea infrastructurii rurale
Ex-premierul Dorin Recean, decorat de Volodimir Zelenski. „Ucraina apreciază solidaritatea Moldovei”
Guvernul și UNICEF își consolidează parteneriatul pentru bunăstarea copiilor din Republica Moldova
Notele ar putea reveni în clasa a IV-a de la 1 septembrie 2026. Ministerul Educației testează deja sistemul în mai multe școli
Scriitoarea Ana Blandiana, în dialog cu cititorii din Chișinău de Ziua Autorului European
SATUL EUROPEAN // Condiții moderne pentru locuitorii din Glodeni, cu investiții în educație, infrastructură și servicii publice
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Ulvi Bakhshaliyev
Statele UE aprobă o înăsprire a politicii privind migrația
Un fost deputat rămâne încă o lună după gratii. Curtea de Apel a decis prelungirea arestului
Noi medicamente compensate de la 1 ianuarie 2026: sunt vizați pacienții cu diabet zaharat, hipertensiune arterială și cu afecțiuni care necesită anticoagulare
GALERIE FOTO // Întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana la Biblioteca Națională
FOTO // Mihai Popșoi și Igor Grosu s-au întâlnit cu diaspora din Carolina de Nord
Peste 14 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută