ro
Societate
25 Mai, 2025 / 11:38
/ Acum 17 ore

Polițiștii din Ștefan Vodă, în alertă. Doi frați din Volintiri sunt căutați de oamenii legii, salvatori și localnici

Doi copii, frați, în vârstă de 10 și 11 ani, sunt căutați de aproape două ore de polițiștii din raionul Ștefan Vodă, după ce au dispărut din localitatea Volintiri, comunică MOLDPRES.

Potrivit Poliției, autoritățile au fost alertate de mama minorilor, după ce aceasta a revenit acasă și nu și-a găsit copiii.

În urma sesizării, oamenii legii au declanșat o amplă operațiune de căutare.

Conform sursei citate, în apropierea iazului din localitate, anchetatorii au găsit mai multe articole vestimentare, pe care femeia le-a recunoscut ca aparținând copiilor săi.

În prezent, echipe mixte formate din polițiști, salvatori și localnici cercetează zona, în special bazinele acvatice și împrejurimile acestora.

Autoritățile îndeamnă persoanele care dețin informații ce pot contribui la găsirea celor doi copii să sune de urgență la 112.