VIDEO // Pim-ministrul Alexandru Munteanu, mesaj cu prilejul sosirii Noului An: „Moldova merge înainte. 2026 este anul consolidării parcursului european”
Republica Moldova face pași hotărâți pe calea integrării europene, iar locul țării noastre este în Uniunea Europeană. Chiar dacă nu și-a propus să facă un raport de activitate legat de anumite date și termene, prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a transmis cetățenilor că țara noastră a căpătat o voce importantă la nivel regional și că locul ei este în Uniunea Europeană. Cu prilejul sosirii Anului Nou 2026, premierul le-a dorit moldovenilor pace, liniște și sărbători fericite alături de cei dragi, transmite MOLDPRES.
Într-un mesaj video plasat pe rețelele de socializare, Munteanu a subliniat că cele două luni în care a exercitat mandatul de prim-ministru au fost scurte, dar foarte intense. Premierul a precizat că, la cumpăna anilor, a dorit să își împărtășească impresiile cu cetățenii.
„Două luni scurte, dar extrem de intense prin experiențe și provocări. Am avut peste 400 de întâlniri, discuții și evenimente. Fără exagerare, timpul capătă alt sens, pentru că înțelegi că fiecare minut, fiecare întâlnire poartă o responsabilitate reală față de toți cetățenii Republicii Moldova. În aceste două luni, Guvernul a adoptat un buget al investițiilor responsabile pentru anul 2026, un buget orientat spre investiții, creștere economică și o viață mai bună a oamenilor. Am reușit să formăm o echipă de profesioniști integri, dedicați și energici și continuăm să avansăm în toate domeniile. Pe plan extern am făcut pași concreți pe drumul nostru spre UE. La nivel tehnic au fost deschise negocierile pe două capitole. Este rezultatul unei munci enorme depuse de colegii din instituții, care apropie Moldova de locul pe care îl merită – marea familie europeană”, a declarat Munteanu.
Totodată, premierul a subliniat importanța dialogului larg cu societatea, menționând consultările cu antreprenori, investitori, autorități locale, mass-media, societatea civilă și reprezentanți ai opoziției. El a arătat că Guvernul intensifică relațiile externe, atât prin vizite în capitale europene, cât și prin primirea oficialilor străini la Chișinău, pentru a consolida parcursul european al țării și a atrage investiții. În acest context, a anunțat demararea pregătirilor, împreună cu Comisia Europeană, pentru o conferință de investiții ce urmează să aibă loc în primăvara anului 2026.
„Construirea unui stat modern și puternic, care oferă siguranță și prosperitate, nu se face peste noapte, dar pot afirma cu toată responsabilitatea: Moldova merge înainte. Le mulțumesc celor care ne susțin și le mulțumesc mult și celor care ne critică constructiv. Critica sinceră este un combustibil valoros pentru o guvernare responsabilă. Folosindu-mă de această ocazie, vă doresc sărbători fericite alături de cei dragi. Multă sănătate, să ne ocolească primejdiile, să avem pace, liniște și încredere în viitor”, a mai spus premierul.
Cabinetul de miniștri condus de Alexandru Munteanu a fost învestit în funcție pe 31 octombrie, în urma alegerilor parlamentare din toamna anului 2025. Programul de guvernare asumat de Guvernul Munteanu se numește „UE, pace și dezvoltare”.
Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca
Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori
Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie
Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare
VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră
Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale
ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare
Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori
VIDEO // Peste 650 de permise de conducere au fost anulate după fraude la examenele auto. Rezultatele anchetei ASP privind fraudele din sistem
Doi bărbați, care s-au dat drept polițiști, condamnați pentru escrocherie de peste un milion de lei
Peste 6400 de intervenții cardiovasculare, finanțate din fondurile de asigurare medicală în 2025
Doi bărbați au fost condamnați la muncă în folosul comunității pentru braconaj piscicol. Ei vor achita și un prejudiciu de 784 mii lei
DOC // Stare de urgență în Republica Moldova. Hotărârea Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău
UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei
Scutirile fiscale pentru raioanele de est ale Moldovei vor fi eliminate treptat
Majorările salariale pentru mai multe categorii de bugetari nu se amână. Ministrul Finanțelor: „A fost o problemă de comunicare”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor
Ce înseamnă starea de urgență în sectorul energetic: explicațiile Ministerului Energiei
Noi tarife pentru distribuția și transportul energiei electrice, aprobate de ANRE