ro
Societate
05 Mai, 2025 / 09:24
/ 31 Octombrie, 2017

Procurorii au prezentat schema de organizare a tentativei de asasinare a lui Gorbunţov și autorii acesteia

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/. Primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi, și criminalii Ion Druţă, Oleg Timoșenco și Ghenadie Vechiu sunt principalii suspecți care stau în spatele tentativei de asasinare a bancherului rus, Gherman Gorbunţov. Totodată, cu referire la acest dosar, procurorii au anunțat astăzi că a fost inițiată o urmărire penală în alte trei cauze penale privind confecționarea, folosirea și deținerea unor documente false, procurarea și păstrarea armelor și munițiilor, transmite MOLDPRES.

Adjunctul procurorului șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Busuioc, a specificat, în cadrul unei conferințe de presă, că unul dintre organizatorii infracțiunii este criminalul Ion Druță, fapt recunoscut de acesta în cadrul audierilor. „În perioada 2011- 2012, Renato Usatîi a organizat un grup criminal format din cetățeni moldoveni, dar și din alte state, ce urmau să comită un șir de infracțiuni în privința lui Gherman Gorbunțov și anume deposedarea de anumite proprietăți pe care acesta le deținea, după care urma ca bancherul să fie omorât și șterse urmele infracțiunii”, a afirmat Busuioc.

Conform procurorilor, în toamna anului 2011, la Ion Druță a venit un cunoscut de-al său Oleg Timoșenco și cumătrul lui Ghenadie Vechiu. În cadrul discuțiilor, Ion Druță află că există un businessman pe nume Gherman Gorbunțov, care datorează  unor persoane din Federația Rusă sume de peste 300 mln de dolari. Ulterior, Tomașenco și Vechiu, la indicația lui Usatîi, urmau să afle locul aflării lui Gorbunțov, persoanele care îl înconjoară, itinerarul său de deplasare. După aceasta, victima urma să fie răpită pentru obținerea numerelor conturilor pe care le posedă, parolele de acces, datele despre anumite companii în offshor și preluarea conducerii „Universalbank”, în fruntea căreia pe atunci se afla Gorbunțov, după care acesta urma să fie omorât.

„Pentru realizarea acțiunilor, Usatîi a promis executorilor 10% din activele obținute și din banii lui Gorbunțov. Ulterior, suspecții au procurat arme, echipamente de deghizare și un automobil de model Mercedes, cu numere transnistrene, cu care după răpire urma să-l ducă pe Gorbunțov pe teritoriul din stânga Nistrului”, a spus Busuioc.

La 19 august 2011, în baza unei procuri a unei întreprinderi offshore, Usatîi a intrat în posesia frauduloasă a 82% din acțiunile „Universalbank”, care aparținea lui Gorbunțov. Ulterior, la 19 septembrie 2011 a fost omorât Ion Stratulat, care se afla în paza de corp a lui Gorbunțov, iar după cele întâmplate acesta părăsește teritoriul țării noastre și pleacă în Marea Britanie.

La 22 februarie 2012, la indicația lui Renato Usatîi, Ion Druță îl roagă pe finul său Valeriu Halupa să plece în Londra, Marea Britanie, și să stabilească domiciliul și itinerarul de deplasare a lui Gherman Gorbunțov. Ulterior, Renato Usatîi le propune lui Druță, Timoșenco și Vechiu 500 mii de euro pentru omorul lui Gorbunțov. După care, Druță îi propune lui Vitalie Proca pentru asasinare suma de 200 mii de dolari, achitând 50 mii ca avans. Ulterior, Vitalie Proca pleacă în Marea Britanie cu un pașaport fals. În același timp, Ion Druță și Oleg Timoșenco au făcut rost de un pistol, pe care îl asamblează cu un amortizator și îl trimit prin intermediul unui maxi-taxi în Londra. Proca cunoștea deja unde locuiește Gorbunțov, iar la 20 martie 2012 a comis tentativa de omor și la 23 martie s-a întors în Republica Moldova.

„La 7 februarie 2013, Proca este reținut la Moscova. Atunci, Renato Usatîi se întâlnește cu Druță și îl întreabă dacă killerul cunoaște că comanditarul asasinatului este el. Druță l-a asigurat că Proca nu cunoaște cine stă în spatele infracțiunii și că acesta va tăcea. În octombrie 2015, Druță este condamnat în țara noastră la 20 de ani de închisoare, iar Timoșenco dispare fără urme, după care dispare și Vechiu. Cu referire la Usatîi, autoritățile ruse au refuzat, în luna septembrie curent, extrădarea acestuia, pe motiv că persoana este și cetățean al Federației Ruse, astfel acesta rămâne în căutare internațională până la momentul reținerii”, a remarcat Busuioc.

De asemenea, procurorul Lilian Bacalâm a menționat că persoanele suspectate de organizarea omorului sunt cercetate și condamnate pentru sustrageri de bunuri, jaf, păstrarea munițiilor, omor la comandă, sustragerea armelor și munițiilor, circulație ilegală a drogurilor, contrabandă și escrocherii în proporții deosebit de mari și trafic de ființe umane.

„În prezent, Renato Usatîi și mai multe persoane din jurul său întreprind acțiuni de ascundere a infracțiunii. Anterior, au fost audiate patru persoane implicate în transmiterea a 200 mii de euro către rudele lui Proca. Banii erau în calitate de avans din suma totală, pentru care Proca trebuia să spună că omorul nu a fost comandat de Usatîi, dar de o altă persoană. Astfel, pentru 600 mii de euro Proca era de acord să declare, printr-un interviu sau prin declarații oficiale, că omorul a fost comandat de Vladimir Plahotniuc”, a precizat sursa citată.

La fel, conform organelor de drept, anterior, au fost sesizate mai multe cazuri când Renato Usatîi a transmis bani prin transportul feroviar familiei lui Proca, și anume sume de 200 mii de euro și alte două sume de circa 10 mii de euro.

În martie 2012, fostul șef al băncii comerciale „Universalbank” a fost grav rănit la Londra, după ce a fost împușcat de șase ori. Gorbunțov a reușit să supraviețuiască atacului.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)