22 iunie 972 - A fost inaugurată în Cairo moscheea Al Azhar, cea mai mare din lumea islamică. Moscheea dispune în plus faţă de spațiul de cult propriu-zis de o universitate islamică, precum şi de clădirile destinate cazării cadrelor didactice şi elevilor. Pe lângă universitate funcționa de asemenea un spital. În domeniul medicinii, musulmanii depășiseră mult în acea vreme europenii, cărora le erau interzise cercetările pe cadavre și autopsiile.
22 iunie 1276 - A murit Papa Inocențiu al V-lea. A fost autorul mai multor lucrări de filozofie, teologie și drept canonic, inclusiv comentarii cu privire la Epistolele Pauline. A încercat să discute reunirea cu Biserica Ortodoxa Răsăriteană.
22 iunie 1462 - Are loc primul asediu al cetății Chilia. A fost un atac nereușit al lui Stefan cel Mare, domnul Moldovei, asupra cetății Chilia, apărată de o garnizoană maghiară. În timpul atacului, Ștefan este rănit la gleznă. Potrivit tradiției, Ștefan cel Mare a pierdut doar două bătălii, una dintre care fiind asediul Chiliei din 1462.
22 iunie 1479 - S-au încheiat construcțiile cetății Chilia Nouă ctitorită de către Ștefan cel Mare, pe malul stâng al Dunării.
22 iunie 1498 - Ștefan cel Mare a condus o expediție de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate așezările și cetățile din Galiția, până aproape de Cracovia, ajungând peste Nistru, în Pocuția.
22 iunie 1529 - A avut loc Bătălia de la Feldioara - oastea moldovenească a zdrobit partizanii lui Ferdinand de Habsburg. A fost o confruntare iniţiată de domnul Moldovei, Petru Rareș (1527–38, 1541–46), în sprijinul regelui Ungariei, Ioan Zápolya (1526–40). În contextul luptelor pentru tronul Ungariei dintre Ferdinand I de Austria (1526–1564) şi Ioan Zápolya, acesta fiind sprijinit de Imperiul Otoman şi Polonia, Petru Rareş a intervenit de mai multe ori în Transilvania.
22 iunie 1767 - S-a născut Wilhelm von Humboldt, vestit filozof politic și lingvist german.
22 iunie 1777 - S-a născut Andreas Alois Ankwicz von Skarbek-Poslawice, arhiepiscop de Lemberg și arhiepiscop de Praga.
22 iunie 1799 - Comisia constituită din savanți din mai multe țări prezintă etaloanele sistemului metric – metrul și kilogramul – care au fost preluate de guvernul francez și depuse pentru păstrare, la Arhivele Republicii Franceze. La 27 iunie Convenția de la Paris stabilește “metrul adevărat și definitiv” (443,295 938 linii de toise, și 1 toise=864 linii) după ce, în 1795, decretase “metrul provizoriu și legal” (443,443 linii de toise) egal cu valoarea a 40-a milioana parte a meridianului parizian (20.522.960 toise).
22 iunie 1805 - S-a născut revoluționarul italian Giuseppe Mazzini, luptător în mișcarea „Risorgimento” (în traducere „Renașterea Italiei”), pentru unificarea Italiei.
22 iunie 1815 - Napoleon I abdică a doua și ultima dată. Armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei și Angliei au impus abdicarea și exilul împăratului Franței (1804-1814 și 1815), pe Insula Sfânta Elena.
2 iunie 1887 - S-a născut Julian Sorell Huxley, biolog şi filosof, primul director general al UNESCO.
22 iunie 1898 - Începe Războiul hispano-american. Pușcașii marini americani debarcă în Cuba.
22 iunie 1898 - S-a născut scriitorul german Erich Maria Remarque (“Nimic nou pe frontul de Vest”).
22 iunie 1903 - S-a născut John Herbert Dillinger, Jr., celebru jefuitor de bănci în Marea criză din Statele Unite ale Americii.
22 iunie 1910 - S-a născut Konrad Zuse, cercetător german, inventatorul primului calculator funcțional.
22 iunie 1911 - A avut loc încoronarea regelui George al V-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei.
22 iunie 1940 - În cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, noul guvern francez condus de mareșalul Philippe Pétain semnează cu Germania armistițiul de la Rethondes.
22 iunie 1941 - În cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii încep execuții în masă la închisoarea Brygidki, Lwów (Polonia). Execuțiile se vor opri la 28 iunie. Dintre cei 13.000 prizonieri, majoritatea polonezi, doar 600 au fost cruțați. 3.000 dintre prizonieri erau ucraineni.
22 iunie 1941 - Germania începe Operațiunea Barbarossa, reprezentând atacul asupra URSS. Este difuzată Declarația lui Winston Churchill cu privire la sprijinirea URSS de către Marea Britanie în lupta împotriva Germaniei.
22 iunie 1942 - În cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania începe Operațiunea Fall Blau, reprezentând atacul Grupului de Armate Sud asupra sudului URSS.
22 iunie 1944 - URSS începe Operațiunea Bagration, ofensivă care a curățat teritoriul Bielorusiei sovietice și al Poloniei răsăritene de trupele germane.
22 iunie 1970 - Președintele Richard Nixon a semnat cel de-al 26-lea amendament la Constituție, prin care vârsta la care le era permis cetățenilor să voteze era stabilită la 18 ani.
22 iunie 1978 - Astronomul american James W. Christy a descoperit Charon, pe atunci considerat primul satelit al planetei Pluto, la Observatorul Naval din Statele Unite, după examinarea unor imagini extrem de mărite ale planetei Pluto, luate în urmă cu două sau trei luni.
22 iunie 1987 - Moare Fred Astaire (pseudonim pentru Frederick Austerlitz), celebru actor și dansator american (filmografie: „Tata - picioare lungi”, „Invitație la dans”).
22 iunie 1995 - La Paris, România remite oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană.
22 iunie 2008 - A murit George Carlin, actor de comedie și autor american. A câștigat cinci premii Grammy pentru albumele sale de comedie. Tema sa favorită a constituit-o critica adusă societății, clasei politice, religiei, limbii engleze și altor subiecte considerate tabu.
22 iunie 2015 - A murit James Horner, celebru compozitor american de muzică de film.
Premierul Vasile Tofan, despre rezultatele testelor PISA: „Trebuie să continuăm reformele în educație. Soarta copilului nu e subiect de speculație politică”
Instructor auto din Chișinău, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență. Ar fi cerut 900 de euro pentru un permis
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „Federația Rusă reprezintă în continuare amenințarea principală la securitatea militară a statului”
Maia Sandu, după atacul cu drone lângă Republica Moldova: „Războiul brutal ajunge până la hotarul nostru”
Programul de ajutor pentru sezonul rece, în etapa finală de definitivare. Premierul Vasile Tofan: „Încercăm să ajutăm cât mai mulți cetățeni”
UPDATE // Toate sistemele informaționale ale Serviciului Vamal funcționează în regim normal
Opt bunuri imobile, de peste 9,6 milioane de lei, confiscate definitiv în beneficiul statului. CNA anunță o premieră în recuperarea activelor infracționale
Drona căzută la Mihăilenii Vechi are caracteristici similare cu aparatele „Gheran”. În crater au fost găsite bile metalice
Atac cu drone în apropierea frontierei Republicii Moldova: doi morți și doi răniți. PTF Tudora–Starokazacie, sistat
Agenda evenimentelor, miercuri, 9 septembrie
Vreme caldă, fără precipitații, prognozată pentru miercuri
FOTO // Serviciile specializate activează la locul prăbușirii dronei în apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani
Drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova și s-a deplasat spre România a revenit ulterior din direcția Iași
Guvernul propune o taxă de viciu de 6 la sută pentru jocurile de noroc și majorarea accizelor la tutun din 2027
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său olandez, Rob Jetten
Autoritățile locale din 11 raioane învață să gestioneze mai eficient serviciile de salubrizare și activitățile apicole, într-un program realizat de EcoContact
Peste patru kilometri de drum vor fi reabilitați pentru a ușura accesul la Mănăstirea Secăreni din raionul Hâncești
Două cazuri de virus West Nile au fost confirmate în Republica Moldova. Unul este autohton
Un nou proiect ARBOM la Taraclia: zonă de joacă modernă și sigură pentru copiii Centrului „Plămîce”
Parteneriat transfrontalier pentru copii: 177 de specialiști din Republica Moldova și România, reuniți într-o rețea profesională
Autoritățile anunță măsuri speciale la frontieră în contextul tranzitului pelerinilor hasidici
Acces extins la informațiile cadastrale. Ce categorii de persoane ar putea beneficia de noile prevederi
Republica Moldova renunță la Acordul încheiat pe platforma CSI privind combaterea traficului de ființe umane
ARMENPRESS: Ministrul Economiei și o companie de logistică din Emirate au discutat despre rolul Armeniei ca hub logistic regional
Premierul Vasile Tofan a efectuat o vizită la Consiliul Superior al Magistraturii
FOTO // Peste două mii de gospodării și firme din Cimișlia vor fi racordate la o nouă rețea de canalizare
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești se deschide astăzi la Chișinău
Republica Moldova și Bulgaria își consolidează cooperarea în economie, energie și securitate
PTF Tudora–Starokazacie și-a reluat activitatea. Circulația prin punctul de trecere se desfășoară normal
Primăriile din Moldova pot obține granturi europene de 50 mii de euro pentru modernizarea spațiilor publice