9 octombrie 1003 - Vikingul Leif Erikson sosește în L’Anse aux Meadows, (în actuala Canadă) și devine primul european cunoscut care ajunge în America de Nord.
9 octombrie 1201 - S-a născut Robert de Sorbon, teolog francez şi fondator al renumitei universități franceze Sorbona.
9 octombrie 1221 - S-a născut Salimbene de Parma (Salimbene de Adam), călugăr franciscan, autor al unei “Cronici”, o istorie a oraşului Parma scrisă în limba latină.
9 octombrie 1264 - Regatul Castiliei cucereşte oraşul Jerez, eliberându-l de sub ocupaţia musulmană sub care se afla din anul 711.
9 octombrie 1495 - Ludovic Maurul, regele Neapolelui, recunoaște drepturile regelui Franței, Carol al VIII-lea, asupra Milanului, în urma semnării tratatului de la Vercelli.
9 octombrie 1514 - La Abbeville, Franța, are loc căsătoria regelui Ludovic al XII-lea al Franţei cu cea de-a treia sa soție, Mary Tudor, sora regelui Angliei, Henric al VIII-lea.
9 octombrie 1621 - Polonia a restituit Moldovei Cetatea Hotin.
9 octombrie 1688 - A murit Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez. A proiectat faimoasa colonadă care va închide curtea pătrata a palatului Louvru.
9 octombrie 1708 - Petru cel Mare al Rusiei îi învinge pe suedezi în Bătălia de la Lesnaia.
9 octombrie 1757 - S-a născut Carol, rege al Franţei între anii 1824-1830.
9 octombrie 1760 - În timpul Războiului de Șapte Ani, trupele rusești comandate de generalul Saltîkov și cele austriece comandate de Franz Moritz Graf von Lacy au ocupat pentru scurtă vreme capitala Prusiei, Berlin.
9 octombrie 1804 - A fost întemeiat orașul Hobart, capitala Tasmaniei.
9 octombrie 1806 - Prusia declară război Franţei napoleoniene.
9 octombrie 1829 - Un grup de alpiniști condus de Friedrich Parrot, reușesc prima ascensiune a muntelui Ararat.
9 octombrie 1831 - A fost asasinat Ioannis Kapodistrias, primul preşedinte al Republicii Elene, unul dintre artizanii luptei de eliberare a grecilor de sub dominaţia otomană.
9 octombrie 1835 - S-a născut Camille Saint-Saëns, celebru muzician francez.
9 octombrie 1852 - S-a născut Hermann Emil Fischer, chimist german, laureat al Premiului Nobel.
9 octombrie 1854 - Războiul din Crimeea: Începe asedierea fortăreței ruse Sevastopol de către trupele aliate ale Turciei, Angliei, Franței și Sardiniei.
9 octombrie 1855 - Inventatorul american Isaac Merritt Singer a obținut un brevet privind modul de acționare a mașinii de cusut (cu pedală și curea). Mașina de cusut fusese brevetată de Elias Howe, în anul 1846.
9 octombrie 1871 - S-a născut Grazia Deledda, prozatoare italiană, laureată a Premiului Nobel pentru anul 1926 („Elias Portolú”, „Iedera”, „Cosima”).
9 octombrie 1874 - A fost înfiinţată Uniunea Generală a Poştelor, devenită, în 1878, Uniunea Poştală Universală (din 1947 – instituţie specializată a ONU, cu sediul la Berna).
9 octombrie 1879 - S-a născut Max von Laue, fizician german, laureat al Premiului Nobel.
9 octombrie 1888 - Monumentul Washington, la acea vreme cea mai înaltă structură din lume, a fost deschis oficial publicului la Washington, DC, SUA.
9 octombrie 1890 - A fost realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, reușit de francezul Clement Ader. Acesta s-a ridicat de asupra pământului și a aterizat după un zbor de peste 50 de metri. Zborul său a fost anterior celui efectuat de frații Wright din America în 1903.
9 octombrie 1892 - S-a născut Ivo Andrić, scriitor sârb, diplomat și academician, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.
9 octombrie 1915 - În cadrul Primului Război Mondial, oraşul Belgrad a fost cucerit de către trupele germane şi austriece.
9 octombrie 1916 - Trupele germano-bulgare ocupă orașul-port românesc Constanţa, devastat de bombardamente și pustiu.
9 octombrie 1918 - A apărut la Cernăuţi primul număr al publicaţiei “Glasul Bucovinei”.
9 octombrie 1918 - S-a născut actrița rusă Lila Kedrova. În anul 1965, a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin, în filmul “Zorba grecul”.
9 octombrie 1934 - Regele Iugoslaviei Alexandru I a fost asasinat la Marsilia de un militant extremist bulgar.
9 octombrie 1934 - A murit Louis Barthou, important politician din Franța, al 78-lea prim-ministru al țării.
9 octombrie 1940 - S-a născut John Winston Lennon, solistul şi liderul trupei Beatles, muzician şi compozitor englez, autor al unor piese ca “Imagine”, “Strawberry fields forever”.
9 octombrie 1944 - În cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, oraşul Hanovra, Germania, a fost atacat de avioanele diviziei 156 britanice și distrus în proporție de 80-90%.
9 octombrie 1958 - A murit Papa Pius al XII-lea.
9 octombrie 1962 - Uganda a devenit republică.
9 octombrie 1966 - S-a născut David Cameron, politician britanic, fost prim-ministru al Regatului Unit.
9 octombrie 1967 - A murit scriitorul francez André Maurois (“Istoria Franței”, “Instinctul fericirii, “Viața lui Disraeli”, “În căutarea lui Marcel Proust”).
9 octombrie 1967 - Liderul marxist de origine argentiniană, “Che Guevara” (Ernesto Rafael Guevara de la Serna, n. 14 iunie 1928), a fost executat la o zi după capturarea sa de către armată, pentru că a încercat să declanşeze o revoluţie comunista în Bolivia.
9 octombrie 1970 - Comuniștii maoiști din Cambodgia au proclamat Republica khmerilor roșii.
9 octombrie 1975 - Omul de știință sovietic și disidentul anticomunist Andrei Saharov, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace.
9 octombrie 1978 - A murit Jacques Brel, cântăreţ şi actor belgian.
9 octombrie 1981 - Pedeapsa capitală a fost abolită în Franţa.
9 octombrie 1983 - A avut loc un atac cu bombă orchestrat de serviciile secrete nord-coreene la Rangoon, capitala Myanmar (Birmania), cu scopul de a-l asasina pe președintele sud-coreean Chun Doo-Hwan, în timpul unei vizite oficiale.
9 octombrie 1989 - În Leipzig are loc cea mai mare „Demonstrație de luni” cu aproape 70.000 de participanți. La manifestație nu se ajunge la temutele acțiuni armate împotriva demonstranților, astfel începe schimbarea regimului politic al RDG-ului.
9 octombrie 1989 - Agenția de știri oficială a Uniunii Sovietice anunță apariția unui OZN în orașul Voronej.
9 octombrie 1999 - La Chișinău își desfășoară lucrările primul Congres al Diasporei.
9 octombrie 2000 - Văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a inaugurat la Tokyo primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formației Beatles.
9 octombrie 2004 - Pentru prima dată au avut loc alegeri democratice în Afganistan.
9 octombrie 2006 - Coreea de Nord a anunţat că a efectuat o explozie nucleară subterană de încercare, în ciuda îngrijorării comunităţii internaţionale şi a avertizărilor ONU.
9 octombrie 2006 - Google a anunțat că preia compania YouTube. Fondatorii acesteia Chad Hurley și Steve Chen, vor continua să conducă independenți afacerile firmei JouTube.
9 octombrie 2019 - Premiul Nobel pentru Chimie a fost decernat cercetătorilor John B. Goodenough, M. Stanley Whittingham și Akira Yoshino „pentru dezvoltarea de baterii cu ioni de litiu”.
Decada Valorilor Naționale // MEC organizează 35 de forumuri regionale dedicate Independenței Republicii Moldova
Vreme frumoasă, fără precipitații și maxime de până la +25 de grade Celsius, prognozate pentru miercuri
Trafic rutier suspendat pe șoseaua Hâncești în această seară
Condiții mai bune la Spitalul raional Telenești: Secția de reanimare și terapie intensivă a fost redeschisă după renovare
Autoritățile dezmint un fals promovat în spațiul public cu privire la o presupusă reparație a vilei prezidențiale de la Condrița
Părinții pot raporta cazurile în care elevii au primit manuale deteriorate: formular online oferit de MEC
GALERIE FOTO // Reuniunea Comitetului Consultativ Comun dintre Comitetul European al Regiunilor și Republica Moldova
Cetățenii vor putea raporta online situații de risc asociate drogurilor. Aplicația „STOP-DROG”, lansată în Republica Moldova
Comisia de Evaluare reia audierile judecătorilor. Trei magistrați, examinați în prima zi
Armata Națională reia exercițiile de pregătire a rezerviștilor
Un bărbat din Hîncești a fost prejudiciat cu peste 627 000 de lei într-o schemă de escrocherie telefonică
Directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică, Liliana Vițu: „Reforma administrației publice locale poate deveni vulnerabilă la manipulare în zonele în care generează temeri și incertitudine”
Descinderi la ASP și vamă într-un dosar privind numerele neutre. Un angajat al Postului Vamal Hîrbovăț și un angajat al ASP au fost reținuți
Peste 3.300 de urgențe cardiovasculare au fost înregistrate într-o săptămână
Alexandru Gasnaș: „Pacienții trebuie să raporteze cazurile în care li se cer bani pentru servicii medicale”
Organizațiile de tineret pot obține granturi de până la 600 de mii de lei
Serviciile de sănătate mintală și adicții ar urma să fie integrate într-un sistem coordonat
VIDEO // Droguri și o armă pneumatică au fost ridicate în urma unor percheziții la Ștefan Vodă
Prețurile la gazele naturale pe bursa europeană continuă să crească. Dorin Junghietu: „Crizele energetice internaționale ne influențează direct”
Fostul președinte al Kosovo a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crime de război
Investițiile în eficiența energetică a clădirilor publice au depășit 348 de milioane de euro în perioada 2019–2025
Ambasadoarea Iwona Piórko: „UE rămâne ferm angajată să sprijine reforma justiției din Republica Moldova”
Cetățenii Republicii Moldova care au muncit legal în Albania vor beneficia de prestații sociale
Președinta Maia Sandu, la Forumul dedicat reformării justiției și combaterii corupției: „Construirea statului de drept este cel mai complicat angajament în programul de aderare la UE”
Acord dintre Republica Moldova și România pentru continuarea construcției podului Ungheni-Ungheni și modernizarea infrastructurii rutiere
Ursula von der Leyen: „UE deschide ușa pentru a permite Canadei să devină primul membru asociat”
R. Moldova va avea primul sector de autostradă: Executivul a ratificat Acordul cu România pentru podul peste Prut de la Ungheni
Republica Moldova va beneficia de un grant de 4,3 milioane de euro pentru consolidarea capacităților Armatei Naționale
Prețurile petrolului au scăzut după ce Arabia Saudită a anunțat livrări suplimentare de țiței
Comunitățile de energie - o nouă formă de organizare juridică pentru toți cei care produc, consumă și stochează energie în comun