ro

 

Societate
26 Martie, 2026 / 08:36
/ 26 Februarie, 2026

Școli reorganizate, clase de sprijin și indemnizații pentru tinerii profesori. Modificările la Codul educației, adoptate de deputați

Parlamentul a adoptat astăzi mai multe modificări legislative ce vizează eficientizarea rețelei școlare, instituirea grupelor de sprijin pentru copiii cu dizabilități, precum și acordarea unor indemnizații tinerilor care aleg să își continue cariera în învățământul profesional tehnic. Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Educației și Cercetării, a fost adoptată în lectura a doua, cu votul a 54 de deputați, informează MOLDPRES.

Proiectul are ca obiectiv facilitarea accesului la programe de studiere a limbii române pentru copiii reveniți din diasporă și pentru cei ai cetățenilor străini. De asemenea, vor fi instituite clase sau grupe de suport pentru copiii cu dizabilități severe, formate dintr-un număr mai mic de elevi și asistate de două cadre didactice. Astfel de clase vor fi organizate și în școlile auxiliare, permițând elevilor continuarea studiilor încă trei ani după absolvirea clasei a IX-a.

Documentul mai prevede măsuri de susținere financiară pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior sau profesional tehnic angajați, în urma repartizării, în instituții de învățământ general sau profesional tehnic publice sau în structurile de asistență psihopedagogică. Indemnizațiile vor fi acordate pe parcursul primilor cinci ani de activitate didactică, termenul fiind calculat din momentul repartizării acestora.

Modificările adoptate vizează și reintroducerea notelor în clasa a IV-a pentru disciplinele de examen, începând cu 1 septembrie 2026. În ultimii zece ani, învățătorii au utilizat un sistem de descriptori („excelent”, „foarte bine” etc.).

Proiectul stabilește și criterii clare pentru încetarea contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată ale directorilor adjuncți și prevede obligativitatea organizării concursurilor publice pentru ocuparea acestor funcții. În prezent, aproximativ 39% dintre adjuncți dețin funcția pe termen nelimitat, iar alți 27% asigură interimatul.

Totodată, modificările la Codul educației prevăd și reorganizarea instituțiilor publice de învățământ general pentru a reduce decalajele dintre școlile mici și cele mari. Este vorba despre reorganizarea a 73 de școli mici, unde învață aproximativ 1 328 de elevi (sub 0,5% din totalul de peste 330 000 de elevi), dintre care 63 se vor reorganiza într-un alt format instituțional. În prezent, aproape 91 de școli au mai puțin de 50 de elevi, iar 247 au mai puțin de 90 de elevi.

Elevii transferați ca urmare a reorganizării vor beneficia de transport școlar și vor primi, timp de doi ani, o alocație lunară în valoare de 1 000 de lei, pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare. Totodată, elevilor cu cerințe educaționale speciale li se va asigura continuitatea suportului educațional și accesul la transport adaptat. Și cadrele didactice vor beneficia de sprijin: profesorii vor fi reîncadrați, prioritar, în instituțiile din raion, cu acoperirea cheltuielilor de transport. Profesorii care nu pot fi angajați în raion pot fi repartizați în alte regiuni, beneficiind de o indemnizație de relocare de până la 300 000 de lei.

Începând cu 1 ianuarie 2027, instituțiile de învățământ cu peste 400 de elevi vor putea administra în mod independent resursele financiare. Directorul instituției va gestiona bugetul și va planifica achizițiile fără a depinde de administrația publică locală. În prezent, 939 de școli sunt deja la autonomie financiară, iar alte 172 de școli sunt gestionate de contabilitatea organelor locale.

Alte măsuri se referă la recunoașterea și echivalarea calificărilor didactice, reglementarea gestionării căminelor studențești și instituirea unui mecanism financiar centralizat pentru internaționalizare.

Proiectul de modificare a Codului educației a fost supus consultărilor publice la care au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai organizațiilor neguvernamentale din domeniul educației.

Proiectul de lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepția prevederilor care vizează indemnizațiile pentru tinerii specialiști angajați ca urmare a repartizării, care vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2027.


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca

/ Acum 20 ore

Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori

/ Acum 21 ore

Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie

/ Acum 21 ore

Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare

/ Acum 22 ore

VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră

/ Acum 22 ore

Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale

/ Acum 22 ore

ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare

/ Acum 22 ore

Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei

/ Acum 22 ore

FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori

/ Acum 22 ore

VIDEO // Peste 650 de permise de conducere au fost anulate după fraude la examenele auto. Rezultatele anchetei ASP privind fraudele din sistem

/ Acum 22 ore

Doi bărbați, care s-au dat drept polițiști, condamnați pentru escrocherie de peste un milion de lei

/ Acum 23 ore

Peste 6400 de intervenții cardiovasculare, finanțate din fondurile de asigurare medicală în 2025

/ Acum 23 ore

Doi bărbați au fost condamnați la muncă în folosul comunității pentru braconaj piscicol. Ei vor achita și un prejudiciu de 784 mii lei

/ Acum 1 zi

DOC // Stare de urgență în Republica Moldova. Hotărârea Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial