Serviciul Vamal atenționează cetățenii despre un document fals distribuit în mediul online
Serviciul Vamal a atenționat cetățenii cu privire la un document fals care circulă în spațiul public, prezentat sub forma unei așa-zise „Scrisori de garanție/Acord”. Instituția a precizat că documentul conține informații false și mențiuni eronate despre pretinse plăți necesare pentru eliberarea bagajelor, informează MOLDPRES.
Serviciul Vamal a subliniat că nu emite și nu transmite astfel de documente și nu solicită achitarea unor sume de bani pentru eliberarea bagajelor.
„Toate datele și informațiile din acest document sunt fără temei legal, denaturând realitatea și având drept scop inducerea în eroare a cetățenilor. Nu vă lăsați păcăliți și nu cădeți în plasa escrocilor! Serviciul Vamal comunică doar prin canalele oficiale și respectă procedurile legale în activitatea sa”, a menționat Serviciul Vamal.
În acest context, instituția a îndemnat cetățenii să manifeste prudență maximă în fața unor astfel de tentative de fraudă, să nu achite niciun fel de sume solicitate prin astfel de documente, să informeze autoritățile în cazul în care suspectează o tentativă de escrocherie și să verifice imediat orice informație sau solicitare dubioasă, apelând la Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal – 022 788 888.
CONSTRUIM MOLDOVA // Zece centre de sănătate vor fi renovate și dotate cu echipamente moderne. Ministrul Alexandru Gasnaș: „Serviciile medicale trebuie să fie mai aproape de oameni”
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Leușeni a fost fluidizat
Peste 2.400 de studenți din 31 de țări au fost admiși în universitățile din Moldova
Un nou ghid elaborat cu suportul Suediei explică investigarea poluării, braconajului și tăierilor ilegale
Doi angajați vamali vor ajunge pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu. Prejudiciul depășește 1,5 milioane de lei
CONSTRUIM MOLDOVA // Școlile și universitățile, în centrul investițiilor europene. Ministrul Educaţiei, Dan Perciun: „Trebuie să avem ce să le oferim tinerilor acasă”
O femeie de 60 de ani a murit după ce a fost lovită de o mașină în apropiere de Sărata-Galbenă
Adolescenții din țară vor fi informați despre vaccinarea împotriva HPV
Atenție, călători! Trafic intens la vămile Sculeni și Leușeni
Biblioteca Gimnaziului „Taras Șevcenco” din Chișinău, completată cu literatură ucraineană pentru copii
O femeie de 75 de ani a ajuns la spital după ce a suferit arsuri într-un incendiu produs la Orhei
Speakerul Igor Grosu, mesaj de Ziua Națională de Înverzire a Plaiului: „Trebuie să avem grijă de mediul în care trăim”
VIDEO // Pungășie într-un troleibuz din capitală. Un bărbat a fost reținut în flagrant
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Transcrierea dreptului de proprietate asupra mașinii va putea fi făcută online
Republica Moldova discută cu România, Bulgaria și Suedia noi proiecte de cooperare energetică
Au fost publicate rezultatele finale ale alegerilor din Israel: Partidul lui Netanyahu pierde teren, iar formarea guvernului devine o provocare
Două poduri din raioanele Sângerei și Florești, verificate pentru siguranța în exploatare
FOTO // Prejudiciu de peste 19 milioane de lei, după extragerea ilegală de nisip și argilă la Vulcănești
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici: „Ne lipsesc și ne vor lipsi mereu”
O nouă ediție „LEGE pentru TINE(ri)”: peste 60 de liceeni au simulat procesul de elaborare și adoptare a legilor
DOC // Legea care facilitează investițiile în infrastructura de irigare și desecare a fost publicată în Monitorul Oficial
Ministra Finanțelor, despre discuțiile cu FMI: ce recomandări a primit Republica Moldova privind deficitul bugetar și compensațiile
Curs valutar // Euro și dolarul american se ieftinesc față de leul moldovenesc
Șapte localități vor organiza alegeri locale noi duminică. Astăzi este ultima zi de agitație electorală
În farmaciile din Republica Moldova vor apărea 30 de medicamente noi
Agenda evenimentelor, vineri, 30 octombrie
Victoria Belous, detalii despre noua lege a salarizării: ce angajați vor beneficia de cele mai mari creșteri salariale
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, merge la București: întrevedere cu omologul român și semnarea unui acord de cooperare militară
Compensațiile pentru perioada rece ar putea fi acoperite din economiile realizate prin optimizarea cheltuielilor publice
Acordul tehnico-militar cu Ucraina: Anatolie Nosatîi demontează falsurile și explică în ce condiții va fi publicat documentul