Spitalizări și 18 operații pentru traumatisme grave la Institutul de Medicină Urgentă, în ultimele 24 de ore
Poleiul și drumurile alunecoase au umplut secțiile de traumatologie. Timp de 24 de ore, la urgență au apelat 178 de oameni care au acuzat traumatisme. 39 dintre ei au fost spitalizați, medicii reușind să efectueze 18 intervenții chirurgicale, transmite MOLDPRES.
Potrivit datelor publicate de Institutul de Medicină Urgentă (IMU), în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 306 adresări. În urma evaluărilor medicale, 39 de pacienți au necesitat internare, fiind diagnosticați cu diferite tipuri de traumatisme.
„Din cauza gravității fracturilor suferite, 18 pacienți au avut nevoie de intervenții chirurgicale. La medicul neurochirurg s-au adresat 70 de pacienți, dintre care 11 au necesitat spitalizare și 2 persoane au fost intervenite chirurgical de urgență”, menționează IMU.
Miercuri, 28 ianuarie, situația este mai stabilă, constată IMU, precizând că este înregistrat un număr redus de pacienți cu traumatisme, în comparație cu zilele precedente.
Medicii de la urgență au muncit în regim alert și în ziua de marți, 27 ianuarie. Aproape 500 de persoane au apelat la serviciul medical de urgență după ce au suferit diverse traumatisme, în urma alunecărilor pe drumurile acoperite cu polei. Potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătății.
Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca
Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori
Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie
Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare
VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră
Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale
ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare
Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori
VIDEO // Peste 650 de permise de conducere au fost anulate după fraude la examenele auto. Rezultatele anchetei ASP privind fraudele din sistem
Doi bărbați, care s-au dat drept polițiști, condamnați pentru escrocherie de peste un milion de lei
Peste 6400 de intervenții cardiovasculare, finanțate din fondurile de asigurare medicală în 2025
Doi bărbați au fost condamnați la muncă în folosul comunității pentru braconaj piscicol. Ei vor achita și un prejudiciu de 784 mii lei
DOC // Stare de urgență în Republica Moldova. Hotărârea Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău
UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei
Scutirile fiscale pentru raioanele de est ale Moldovei vor fi eliminate treptat
Majorările salariale pentru mai multe categorii de bugetari nu se amână. Ministrul Finanțelor: „A fost o problemă de comunicare”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor
Ce înseamnă starea de urgență în sectorul energetic: explicațiile Ministerului Energiei
Noi tarife pentru distribuția și transportul energiei electrice, aprobate de ANRE