ro

 

Societate
30 Octombrie, 2026 / 11:39
/ 05 Noiembrie, 2025

Tații cu gemeni vor beneficia de concediu extins și indemnizație paternală pentru fiecare copil

Tații care au copii gemeni vor beneficia de concediu extins și indemnizație paternală pentru fiecare copil. Modificările au fost aprobate în ședința de miercuri a Guvernului, informează MOLDPRES.

Noile reguli vor fi aplicate în cazul taților care au copii gemeni, tripleți, cvadrupleți, sau în cazul adopției simultane a mai multor copii.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că această măsură vine ca o continuitate a măsurilor anterioare de susținere a familiilor cu copii mici și oferă posibilitate taților, în special celor cu copii gemeni sau mai mulți copii dintr-o naștere, să beneficieze de concediu paternal, dar și de îndemnizații pentru fiecare copil în parte.

„În ultimii ani, prin măsurile care au fost introduse de Guvern, am reușit, practic, să dublăm numărul taților care iau concediu paternal și toate aceste măsuri, de fapt, vin ca să sprijine un echilibru dintre viața profesională și cea de familie, să ajute familiile cu copii mici prin implicarea activă a taților în creșterea și îngrijirea copiilor din primele luni de viață”, a adăugat Natalia Plugaru.

Astfel, dacă până la 1 iulie 2025, tații, în cazul copiilor gemeni sau a copiilor adoptați frați, beneficiau de o singură indemnizaţie paternală, atunci după aprobarea modificărilor, aceștia vor beneficia de indemnizație paternală timp de 15 zile, pentru fiecare copil. La fel, perioada concediului paternal va putea fi fracționat în 3 părți câte 5 zile pe parcursul anului.

Potrivit datelor statistice, în anul 2025 de acest concediu paternal vor beneficia – 30 de persoane cu copii gemeni, 2 persoane – cu tripleți.

Resursele necesare pentru acordarea indemnizațiilor vor fi acoperite din bugetul asigurărilor sociale de stat. Conform datelor prezentate de CNAS, pentru șase luni din 2025 este nevoie de circa 274,4 mii lei, pentru anul 2026 – 608,0 mii lei, pentru anul 2027 – 669,9 mii lei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 22 ore

Peste 2.400 de studenți din 31 de țări au fost admiși în universitățile din Moldova

/ Acum 23 ore

Un nou ghid elaborat cu suportul Suediei explică investigarea poluării, braconajului și tăierilor ilegale

/ Acum 23 ore

Doi angajați vamali vor ajunge pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu. Prejudiciul depășește 1,5 milioane de lei

/ Acum 23 ore

CONSTRUIM MOLDOVA // Școlile și universitățile, în centrul investițiilor europene. Ministrul Educaţiei, Dan Perciun: „Trebuie să avem ce să le oferim tinerilor acasă”

/ Acum 1 zi

O femeie de 60 de ani a murit după ce a fost lovită de o mașină în apropiere de Sărata-Galbenă

/ Acum 1 zi

Adolescenții din țară vor fi informați despre vaccinarea împotriva HPV

/ Acum 1 zi

Atenție, călători! Trafic intens la vămile Sculeni și Leușeni

/ Acum 1 zi

Biblioteca Gimnaziului „Taras Șevcenco” din Chișinău, completată cu literatură ucraineană pentru copii

/ Acum 1 zi

O femeie de 75 de ani a ajuns la spital după ce a suferit arsuri într-un incendiu produs la Orhei

/ Acum 1 zi

Speakerul Igor Grosu, mesaj de Ziua Națională de Înverzire a Plaiului: „Trebuie să avem grijă de mediul în care trăim”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Pungășie într-un troleibuz din capitală. Un bărbat a fost reținut în flagrant

/ Acum 1 zi

DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Transcrierea dreptului de proprietate asupra mașinii va putea fi făcută online

/ Acum 1 zi

Trafic intens de camioane la frontiera moldo-română. Circa 3.000 de camioane, procesate zilnic

/ Acum 1 zi

METEO // Cer noros și ploi în centrul și sudul Republicii Moldova, prognozate pentru ziua de joi