Un bărbat din Căușeni va ajunge după gratii, după ce și-a stropit soția cu benzină și a încercat să-i dea foc
Un bărbat de 30 de ani din raionul Căușeni va ajunge pe banca acuzaților, fiind bănuit de violență în familie după ce și-ar fi stropit soția cu benzină și ar fi încercat să-i dea foc, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Căușeni, incidentul a avut loc la 21 iunie 2025, în timpul unui conflict izbucnit între cei doi soți. Într-un moment de furie, bărbatul ar fi luat o sticlă cu benzină, a stropit victima, după care a aprins lichidul inflamabil, provocând incendierea acesteia.
Conform raportului de expertiză judiciară, femeia a suferit arsuri și alte leziuni corporale, calificate de experți ca vătămări corporale de gravitate medie.
Procurorii precizează că inculpatul și-a recunoscut parțial vina, declarând că incendiul ar fi fost provocat „din neatenție”. Pentru fapta sa, el riscă până la șase ani de închisoare sau muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore.
METEO // Cer noros și temperaturi răcoroase, posibile ploi slabe
Comisia de la Veneția va examina cu atenție opiniile privind proiectul PACO
Numărul tinerilor admiși în învățământul dual a crescut cu 70 la sută în ultimii ani
FOTO // UE a transmis Armatei Naționale un lot de unități de transport logistic modern
Natalia Plugaru: „Ne propunem o piață a muncii mai incluzivă, mai conectată și mai corectă – o piață europeană”
Femeile din Moldova, recunoscute internațional pentru rolul lor în securitate și egalitate. Marta Kos:„Sunteţi un exemplu, cu o performanță fără precedent”
Nouă proiectile de artilerie au fost depistate în raionul Criuleni
Consultări publice pentru noua Lege privind accesul publicului la informație și justiție de mediu: AO EcoContact implicată activ în procesul de elaborare
Dezvoltarea unei țări începe cu abilitarea comunităților locale, declară comisara Marta Kos
VIDEO // Premierul Alexandru Munteanu îndeamnă cetățenii să participe la campania de împădurire. „Noi suntem generația pădurii”
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadorul Canadei în Republica Moldova, Gavin Buchan
Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu ambasadorul Canadei în Republica Moldova, Gavin Buchan
Parlamentul se întrunește joi în ședință. Rectificarea bugetară și denunțarea Acordului cu Rusia privind activitatea centrelor culturale, pe ordinea de zi
Cercetători și experți din mai multe țări, reuniți la Chișinău în cadrul unei conferințe internaționale dedicate anului 1944 și consecințelor sale
PAS va avea cinci deputați noi în Parlament. Cine sunt candidații care ar putea ocupa fotoliile
Roman Cojuhari explică de ce renunță la mandatul de deputat în favoarea șefiei APP: „Reformele trebuie duse până la capăt, iar rezultatele să fie și mai vizibile”
Beneficiile cooperării dintre Republica Moldova și PNUD, discutate de premierul Alexandru Munteanu și Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova
Premierul Alexandru Munteanu va participa la Forumul Extinderii Uniunii Europene de la Bruxelles
Guvernul creează un Grup consultativ pentru susținerea integrării europene a Republicii Moldova
VIDEO // Cinci deputați PAS renunță la mandat. Igor Grosu: „Vom fi în continuare o echipă și fiecare va munci pentru pace și dezvoltare”
Numărul infecțiilor respiratorii, în creștere cu 23 la sută timp de o săptămână
Circa jumătate de milion de moldoveni au solicitat compensații pentru perioada rece a anului
R. Moldova – Italia în preliminariile CM 2026. Selecționerul Lilian Popescu: „Este o provocare, dar și o oportunitate de a arăta progresul echipei”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri al Statelor Unite ale Americii
Nina Cereteu și Stela Onuțu din fracțiunea „Partidul Nostru” au renunțat la mandatele de deputat