ro

 

Societate
26 Martie, 2026 / 07:42
/ 08 Decembrie, 2025

Ungheni își întărește parteneriatele europene: vizită strategică la Tulcea pentru proiecte urbane moderne

Municipiul Ungheni continuă să își consolideze relațiile internaționale și capacitatea de dezvoltare locală printr-o vizită de cunoaștere din săptămâna trecută, la Tulcea, România, transmite MOLDPRES.

Delegația ungheneană, condusă de primarul Vitalie Vrabie, a avut parte de două zile de dialog, schimb de experiență și identificare a soluțiilor moderne pentru orașe în plină transformare.

„Această întâlnire reprezintă un nou capitol în relația dintre cele două administrații și aduce numeroase beneficii pentru Ungheni, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung”, estimează primăria municipiului.

Atmosfera discuțiilor a evidențiat dorința ambelor părți de a construi un parteneriat solid și durabil.

„Deschiderea pentru dialog continuu și împărtășirea experiențelor reprezintă cheia dezvoltării unor comunități sustenabile, capabile să facă față unor provocări comune. Parteneriatul cu Tulcea ne arată că împreună putem construi orașe mai reziliente, mai verzi și mai bine pregătite pentru viitor”, a declarat primarul Vitalie Vrabie.

La rândul său, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a subliniat că „apropierea dintre Tulcea și Ungheni deschide noi perspective pentru crearea unor parteneriate durabile. Doar cooperând putem transforma provocările locale în oportunități reale de inovare”.

Pe parcursul vizitei, delegația din Ungheni a analizat în detaliu modul de funcționare al administrației tulcene, cu accent pe instrumentele moderne de gestionare urbană. Au fost prezentate structurile intercomunitare și proiectele de dezvoltare din Tulcea, de la investiții în infrastructură până la amenajarea spațiilor publice și implementarea soluțiilor verzi.

„Pentru Ungheni, aceste schimburi reprezintă o oportunitate directă de a prelua modele eficiente în modernizarea orașului, în special în ceea ce privește extinderea și dezvoltarea zonelor verzi, amenajarea spațiilor publice de calitate, soluții inteligente pentru mobilitate, digitalizarea administrației și eficientizarea serviciilor publice”, a menţionat edilul unghenean.

În prezent, Ungheni și Tulcea colaborează deja în cadrul proiectului „Adaptarea Urbană la Climă și Eforturi de Redresare prin Infrastructură Verde în Bazinul Mării Negre – UCare”, o inițiativă care demonstrează potențialul și seriozitatea acestui parteneriat.

„Vizita de la Tulcea nu este doar o întâlnire diplomatică, ci un pas concret spre un Ungheni mai modern, mai verde și mai orientat spre nevoile cetățenilor — un oraș care investește în viitor prin colaborare, învățare și deschidere”, rezumă Primăria Ungheni.

Ungheni

 
Ultimele Știri
/ Acum 19 ore

Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori

/ Acum 20 ore

Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie

/ Acum 20 ore

Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare

/ Acum 21 ore

VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră

/ Acum 21 ore

Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale

/ Acum 21 ore

ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare

/ Acum 21 ore

Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei

/ Acum 21 ore

FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori

/ Acum 21 ore

VIDEO // Peste 650 de permise de conducere au fost anulate după fraude la examenele auto. Rezultatele anchetei ASP privind fraudele din sistem

/ Acum 21 ore

Doi bărbați, care s-au dat drept polițiști, condamnați pentru escrocherie de peste un milion de lei

/ Acum 22 ore

Peste 6400 de intervenții cardiovasculare, finanțate din fondurile de asigurare medicală în 2025

/ Acum 22 ore

Doi bărbați au fost condamnați la muncă în folosul comunității pentru braconaj piscicol. Ei vor achita și un prejudiciu de 784 mii lei

/ Acum 1 zi

DOC // Stare de urgență în Republica Moldova. Hotărârea Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, miercuri, 25 martie