Vladimir Plahotniuc a fost adus la Penitenciarul nr. 13
Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, vizat în mai multe dosare penale, a ajuns în această dimineață la Chișinău. Acesta a fost preluat de la aeroport de organele de forță și escortat la Penitenciarul nr. 13, unde urmează să fie plasat într-o celulă separată, comunică MOLDPRES.
Avionul cu care a fost extrădat din Grecia fostul lider democrat a aterizat pe Aeroportul din capitală în jurul orei 9:30.
Ex-liderul PDM a fost însoțit de mascați și agenți Interpol pe toată durata zborului. Acesta a coborât din aeronavă în cătușe și a fost escortat spre o dubiță specială, însoțită de autoturisme ale Poliției de Frontieră. Cu același zbor la Chișinău a ajuns și avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac.
În fața aeroportului simpatizanți ai fostului democrat au organizat un miting. De asemenea, la aerogară au venit și persoane care au scandat lozinci în care cereau judecarea și condamnarea lui Plahotniuc.
Procurorul pe caz, Alexandru Cernei, a declarat jurnaliștilor la ieșirea din aerogară că acuzatorii au pus în executare toate cele patru mandate de arest emise pe numele lui Vladimir Plahotniuc. Ulterior, acestuia îi vor fi aduse la cunoștință acuzațiile care au fost emise în cele patru cauze penale: crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.
„Această acțiune va avea loc în incinta Penitenciarului nr.13, i mediat ce persoana va fi preluată de către angajații penitenciarului. La această etapă nu se oferă declarații, doar la etapa aducerii la cunoștința învinuirii și înaintării acuzării, dumnealui are dreptul să dea sau să refuze să dea declarații”, a menționat Cernei.
Procurorul a precizat că după prezentarea învinuirii, pentru a respecta prevederile Convenției pentru Drepturile Omului, Vladimir Plahotniuc va fi prezentat în fața unui judecător. Potrivit lui Cernei, acest lucru s-ar putea întâmpla chiar azi, sau mâine. Tot mâine va avea loc ședința de judecată privind frauda bancară.
Alexandru Cernei a precizat că, potrivit procedurii, în privința mandatelor de arestare ar urma să se expună Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
Avocatul fostului lider democrat, Lucian Rogac a menționat într-o postare pe Facebook că procesul de extrădare a clientului său a fost transformat într-un „spectacol politic de prost gust” și că Vladimir Plahotniuc a decis să vină singur în Republica Moldova ca să-și demonstreze nevinovăția în instanță.
Fostul lider democrat a părăsit Republica Moldova în iunie 2019. El a fost reținut la 22 iulie curent de autoritățile Republicii Elene, pe Aeroportul Internațional din Atena, în timp ce încerca să părăsească țara. Despre acest fapt, Procuratura Generală a fost informată oficial de către BNC Interpol Chișinău.
Ulterior, la 23 iulie, pe numele lui Vladimir Plahotniuc a fost emis un mandat de arest, în vederea extrădării, de către procurorul de pe lângă Curtea de Apel din Atena – instanța competentă în această procedură. La 24 iulie, PG a transmis cererea oficială de extrădare către Ministerul Justiției din Grecia, atât direct, cât și prin canale diplomatice. Solicitarea este bazată pe acuzații de escrocherie și spălare de bani cu circumstanțe agravante, precum și pe constituirea și conducerea unei organizații criminale.
Alături de Vladimir Plahotniuc a fost reținut și fostul deputat Constantin Țuțu. Un set de documente care aparțin acestora a fost ridicat în urma perchezițiilor corporale desfășurate la aeroport și la domiciliul din Grecia. Actele prezentau identități diferite, iar unele dintre ele aparțineau aceluiași stat.
Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca
Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori
Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie
Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare
VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră
Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale
ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare
Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori
VIDEO // Peste 650 de permise de conducere au fost anulate după fraude la examenele auto. Rezultatele anchetei ASP privind fraudele din sistem
Doi bărbați, care s-au dat drept polițiști, condamnați pentru escrocherie de peste un milion de lei
Peste 6400 de intervenții cardiovasculare, finanțate din fondurile de asigurare medicală în 2025
Doi bărbați au fost condamnați la muncă în folosul comunității pentru braconaj piscicol. Ei vor achita și un prejudiciu de 784 mii lei
DOC // Stare de urgență în Republica Moldova. Hotărârea Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău
UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei
Scutirile fiscale pentru raioanele de est ale Moldovei vor fi eliminate treptat
Majorările salariale pentru mai multe categorii de bugetari nu se amână. Ministrul Finanțelor: „A fost o problemă de comunicare”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor
Ce înseamnă starea de urgență în sectorul energetic: explicațiile Ministerului Energiei