
MEC condamnă desfășurarea activităților sportive fără respectarea cadrului legal
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat astăzi că datorită intervenției prompte a instituțiilor de stat, pseudo „Campionatul European la Kickboxing” pentru seniori nu a avut loc. Astfel, potrivit MEC, autoritățile au prevenit intrarea în țară a 195 de sportivi care prezentau riscuri pentru securitatea țării, informează MOLDPRES.
Totodată, de către primăria Chișinău este organizat doar campionatul pentru juniori. MEC a calificat astăzi drept regretabil faptul că „primăria Chișinău a permis desfășurarea acestei competiții cu participarea sportivilor din Federația Rusă sub steagul oficial și nu sub unul neutru, așa cum impun bunul-simț și regulile Comitetului Olimpic Internațional, în contextul războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei”.
„Această decizie arată, încă o dată, ipocrizia celor care se autointitulează „proeuropeni”, dar în fapte manifestă deferență față de un stat agresor și deschidere față de rețelele criminale. Este, de fapt, esența alternativei oferite de partidul primăriei: ipocrizie, duplicitate și complicitate periculoasă”, a subliniat MEC, într-un comunicat de presă.
În aceste condiții, MEC condamnă ferm desfășurarea activităților sportive fără respectarea cadrului legal și a bunului simț, a menționat instituția.
Acum câteva zile, MEC a solicitat anularea Campionatului European de Kickboxing, menționând că evenimentul nu a fost autorizat de minister și „contravine flagrant interesului public și principiilor democratice”.
Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că 195 de cetățeni străini, majoritatea din Federația Rusă și Belarus, au fost împiedicați să intre pe teritoriul Republicii Moldova în contextul unui eveniment sportiv neautorizat.
Ministerul Educației și Cercetării cere returnarea finanțării acordate Federației de Karate
Echipa formată din Nichita Naumciuc și Dmitrii Zincenco a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de canotaj
Circa 80 de sportivi au participat la Campionatul Republicii Moldova la caiac-canoe
Republica Moldova a cucerit 10 medalii la Campionatul Mondial de lupte corp la corp din Turcia
Ambasada Republicii Moldova în Irlanda a organizat Cupa Ambasadorului la Mini-Fotbal, ediția 2025
Fotbal: Paris Saint-Germain a câștigat în premieră trofeul Ligii Campionilor, după 5-0 în finala cu Inter Milano
La Bălți se desfășoară campionatul Republicii Moldova la caiac-canoe pentru seniori
În Republica Moldova va fi creat Consiliul pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe dopante
Circa 50 de sportivi din peste 18 țări participă la turneul internațional de tenis ATP Challenger „Moldova Open”
Angajații vor putea beneficia de tichete de masă și pentru orele de muncă din timpul nopții
Investiții de peste 7 milioane de lei în modernizarea a cinci instituții de învățământ din Briceni, prin Programul „Satul European”
MEC condamnă desfășurarea activităților sportive fără respectarea cadrului legal
Parlamentul a aprobat sprijinul de 3000 de lei pentru tinerii specialiști
Ministrul Apărării la Bruxelles: „Ne dorim un sistem de apărare aliniat la arhitectura europeană de securitate”
Buget Plus // 1,7 milioane de lei vor fi alocate pentru modernizarea cantinelor școlare din raionul Ocnița
Mihai Popșoi: „R. Moldova mizează pe sprijinul Parlamentului European pentru deschiderea clusterelor de negociere”
Persoanele care prestează servicii în mod independent vor achita un impozit unic de 15 %
ANRE va avea atribuții extinse. Parlamentul a adoptat noua lege privind energia electrică
15 școli-model vor fi renovate până în 2030, cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei
Republica Moldova, lider regional la egalitate de gen. Vicepreședinta Parlamentului: „Moldova poate – țara noastră, exemplu internațional în echitate de gen”
În Republica Moldova vor fi construite depozite de deșeuri regionale la standarde UE
MAE își consolidează capacitățile: Procesul de încheiere a tratatelor internaționale, analizat la o masă rotundă
Republica Moldova introduce noi distincții de stat: Ordinul Libertății și Meritul Academic
Rezultatele perchezițiilor: Două persoane cercetate penal într-o cauză ce vizează coruperea electorală
Expoziția „MărturIE a dragostei pentru port”, inaugurată la Muzeul Național de Artă al Moldovei