În orașul Florești va fi construită o stație regională de epurare
Chişinău, 10 aug. /MOLDPRES/. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Primăria orașului Florești și firma executoare au semnat un contract de antrepriză în cadrul unui proiect de construcție a stației regionale de epurare și extinderea rețelelor de canalizare în localitate, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), transmite MOLDPRES.
Conform contractului, în decurs de nouă luni, începând cu august curent, antreprenorul s-a angajat să execute în orașul Florești lucrări de construcție și montare a unei noi stații de epurare a apelor uzate, cu debitul de 1.500 m3/zi, pe lângă stația de epurare existentă. „De asemenea, rețelele de canalizare din orașul Florești vor fi extinse cu 6.750 m, iar serviciul public de canalizare urmează să fie prestat în 71 de localități proxime orașului. Astfel, circa 4.300 de gospodării și 118 agenți economici vor avea acces la serviciile de canalizare și epurare prestate”, indică ADR Nord.
Valoarea contractului de antrepriză constituie 32,4 milioane de lei (circa 1,65 mln de euro), din sursele FNDRL. Contribuția Primăriei orașului Florești și a partenerilor proiectului este de 10% din suma alocată.
În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării șase noi proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație, dintre care un proiect presupune elaborarea unui studiu de prefezabilitate ce vizează 33 de localități din raioanele Dondușeni, Soroca și Ocnița. Una dintre cele șase măsuri investiționale în domeniul AAS se referă la proiectul „Construcția stației de epurare regionale și extinderea rețelelor de canalizare în orașul Florești”, depus de Primăria orașului Florești în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023.
Foto: ADR Nord
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei
Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare
Peste 500 de artiști din toată țara s-au reunit în scuarul Parlamentului și au cântat despre patrie, neam și valori naționale
Accident grav în raionul Strășeni: o familie de trei persoane, transportată la spital
Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea a început deja, prin lucrurile care apropie oamenii”
„Otello” de Giuseppe Verdi, pe scena de la Chișinău. Spectacolul va reuni artiști din mai multe țări
Războiul costă Ucraina aproximativ 190 de milioane de dolari pe zi
FOTO, VIDEO // Peste 500 de artiști, la Gala „Te cânt, Patrie și Neam”. Speakerul Igor Grosu: „Sper să devină o frumoasă tradiție a Parlamentului”
După strâmtoarea Hormuz, alt coridor important de transport al petrolului din Orientul Mijlociu ar putea fi controlat de Iran prin aliații săi
O dronă a pătruns în Republica Moldova. Spațiul aerian a fost închis temporar
BTA: Planurile bugetare ale Bulgariei pentru 2027 combină consolidarea fiscală cu măsuri sociale și investiționale
UPDATE // Activitatea punctelor de trecere a frontierei din nordul țării a fost reluată
Aplicarea regimului fiscal național pentru mărfurile din regiunea transnistreană a intrat într-o nouă etapă
Cod galben de ploi puternice în mai multe regiuni ale țării
FOTO // Republica Moldova își promovează gastronomia și tradițiile la Paris
VIDEO // Aeroportul Chișinău, la limita capacității. Premierul Vasile Tofan cere începerea extinderii terminalului până în octombrie
Poliția de Frontieră aplică măsuri suplimentare în perioada tranzitului pelerinilor hasidici
Chișinăul își menține poziția privind retragerea trupelor ruse și demilitarizarea regiunii transnistrene