Livezile unei companii din Pocrovca, Donduşeni - un model de perseverență și dezvoltare sustenabilă
Livezile unei companii din satul Pocrovca, raionul Donduşeni, sunt un model de perseverență și dezvoltare sustenabilă nu doar în nordul Republicii Moldova, ci şi în întreaga ţară.
De la vis la realitate
Înființată în 2017, compania Pocrov Export Fruct a început cu plantații de cireși, zmeură și meri, extinzându-se treptat la peste 40 de hectare datorită determinării și inovației.
„Am înfiinţat compania în 2017, când am început să plantăm cireşi, urmate de zmeură şi meri de diferite soiuri, iar de atunci ne extindem continuu. În prezent, livezile Pocrov Export Fruct se întind pe aproximativ 40 de hectare, iar echipa, formată din 30 de angajați permanenți și câteva sute sezonieri, este un exemplu viu de sustenabilitate economică și socială”, afirmă Vasilii Harchevici, directorul companiei.
Un pas spre sustenabilitate
Cu sprijinul Programului de Ecologizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Moldova, compania a primit un grant de 500 000 de lei pentru instalarea unui sistem modern de irigare.
De-a lungul timpului, livezile din Dondușeni s-au confruntat cu provocări majore, inclusiv seceta prelungită din ultimii ani. „A fost greu, roada nu a fost foarte bogată”, susţine antreprenorul.
Totuși, potrivit acestuia, viitorul a început să arate mai promițător datorită Programului de Ecologizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Compania a accesat programul și a obținut un grant în valoare de 500 000 de lei, finanțat de Uniunea Europeană, sumă investită în implementarea unui sistem modern de irigare.„Cu aceşti bani, am construit un sistem de irigare pentru livezile noastre, acestea devenind mult mai eficiente şi competitive”, explică Vasili Harchevici, directorul companiei.
Grație acestui sprijin financiar, compania a reușit să asigure irigarea eficientă a culturilor existente și să își dubleze suprafața cultivată. „Am început cu 22 de hectare, iar datorită acestui grant am plantat încă 20 de hectare”, subliniază antreprenorul.
Pentru Pocrov Export Fruct, impactul ecologizării depășește granițele afacerii. Este despre a oferi comunității o viață mai bună, locuri de muncă sigure și perspective de creștere economică.
„Compania noastră este recunoscătoare Guvernului Republicii Moldova, ODA şi Uniunii Europene, care contribuie la dezvoltarea companiilor mici şi mijlocii. Datorită lor vom avea o roadă bogată şi acces la piaţa europeană”, spune cu recunoștință directorul companiei.
Programul de Ecologizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană prin intermediul ODA reprezintă un sprijin strategic pentru companiile din sectorul agroalimentar și nu doar. Prin investiții în soluții ecologice, cum ar fi sisteme moderne de irigare, companiile beneficiază de o eficiență crescută, reducerea impactului asupra mediului și crearea unor modele sustenabile pentru viitor.
„În agricultură, acest program face diferența între stagnare și dezvoltare. Datorită acestor inițiative, afaceri precum Pocrov Export Fruct nu doar că supraviețuiesc provocărilor, dar își extind orizonturile, contribuind activ la un viitor mai verde și mai prosper pentru toți”, rezumă Vasili Harchevici.
Rezultate impresionante
Suprafața cultivată s-a dublat, ajungând de la 22 la 40 de hectare.
Calitatea și productivitatea culturilor s-au îmbunătățit semnificativ.
Echipa de 30 de angajați are locuri de muncă stabile și sigure.
Mai mult decât o afacere, Pocrov Export Fruct contribuie la un viitor mai verde și mai prosper pentru comunitate.
Programul de Ecologizare, implementat prin ODA, demonstrează cum investițiile în soluții moderne susțin creșterea economică și protecția mediului.
Cor. Lilia Grubîi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Chișinău – orașul care renaște în fiecare toamnă, cu tradiţii şi obiceiuri de Hram
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „La Nea Ion” din Țaul - locul unde mierea, tradiția și ospitalitatea moldovenească au cucerit Netflixul
GALERIE FOTO // „Toamna de Aur – 2025”, voie bună și tradiții la Corjova, Criuleni
Vinurile, gastronomia și cultura Republicii Moldova au fost celebrate la Cercle Royal Gaulois din Bruxelles
Zece proiecte eco-turistice vor primi sprijin financiar în cadrul programului „Busola Eco-Turistică”
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Ţara vinului și a poveștilor cu aromă de tradiție. Turismul vitivinicol care cucerește lumea, cramă cu cramă
Kasîm și „Gagauz Șarap Yortusu” - două sărbători ale tradiției și vinului în UTA Găgăuzia, pe 8-9 noiembrie 2025
Republica Moldova, prezentă cu inițiative inovatoare la Conferința Internațională pentru Turism Cultural din Europa de la Sibiu
Vinificatorii moldoveni au cucerit publicul din Benelux la expoziția Rotterdam Gastvrij
FOTO // O pensiune din raionul Orhei, exemplu de afacere dezvoltată cu sprijin european, de la vie și lavandă la turism rural
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Beșalma - satul găgăuz care păstrează vie tradiția și identitatea culturală
FOTO// Republica Moldova participă la un prestigios târg specializat de la Paris pentru promovarea turismului și vinurilor
FOTO // Turismul Republicii Moldova, promovat în rândul corpului diplomatic printr-un tur informativ
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: EtnoFest Taraclia - un pod cultural între comunități, tradiții și generații
R. Moldova accelerează lupta împotriva corupţiei și reforma justiţiei: declarațiile premierului Alexandru Munteanu
Bugetul R. Moldova 2026: investiții majore și perspective de creștere economică, în viziunea prim-ministrului Alexandru Munteanu
Premierul Alexandru Munteanu, detalii despre discuțiile cu Oana Țoiu: „Avem tot sprijinul și asistența României”
Investiții locale pentru dezvoltare durabilă: cum un antreprenor din Sirota, Orhei își extinde afacerea cu sprijinul Programului LEADER
Programul „Buy Diaspora” deschide noi oportunități pentru antreprenorii moldoveni din străinătate și producătorii autohtoni
FOTO // Tineri din Dondușeni, Comrat, Cahul și Ștefan Vodă au învățat să gestioneze conflictele prin dialog și mediere
VIDEO // Peste 100 de antreprenoare din Moldova au lansat platforma FAR – Femei pentru Agricultură Rezilientă
CEC a decis data desfășurării alegerilor la Taraclia și Orhei și inițierea procedurii pentru un referendum în comuna Sadîc
FOTO // R. Moldova preia bune practici din România pentru gestionarea durabilă a râului Nistru și prevenirea dezastrelor naturale
Localitățile din Moldova pot accesa sprijin din partea UE şi PNUD pentru dezvoltarea proiectelor de investiții
Agenda evenimentelor, marți, 23 decembrie
TOP 5 realizări în Educație: Alimentație gratuită în școli și număr record de tineri specialiști angajați în învățământ
Igor Grosu, la reuniunea șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate: „Voi sunteți promotorii țării și ai dezideratului nostru de integrare europeană”
Președinta Maia Sandu a discutat cu reprezentanții diasporei despre întoarcerea și reintegrarea cetățenilor acasă
Lecții de curaj și siguranță pentru copii, oferite de angajații IGSU
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei


