Danemarca sprijină parcursul european al R. Moldova. Vicepremierul Cristina Gherasimov: „Muncim să consolidăm cooperarea”
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristian Gherasimov, aa vut o întrevedere cu o delegație a Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul Danemarcei, condusă de Brigitte Klintskov Jerkel. Discuțiile s-au concentrat pe stadiul negocierilor de aderare, obiectivele pentru 2025, reformele necesare și evoluțiile politice interne, notează MOLDPRES.
Gherasimov a subliniat sprijinul Danemarcei pentru parcursul european al Republicii Moldova și a pus accent pe consolidarea cooperării și a relației de încredere între cele două țări.
”Danemarca susține ferm drumul nostru spre Uniunea Europeană. Muncim să consolidăm cooperarea, prietenia și relația de încredere pe care o avem cu acest stat membru al UE”.
Cristina Gherasimov a menționat că întâlnirea cu delegația Danemarcei a abordat stadiul actual al negocierilor de aderare, obiectivele pentru 2025, evoluțiile politice interne și reformele necesare.
„Despre etapa la care ne aflăm astăzi în negocieri și cât de mult ne propunem să avansăm pe agenda europeană în 2025, despre evoluțiile politice de acasă, dar și despre agenda de reforme, am discutat cu o delegație a Comisiei afaceri europene din cadrul Parlamentului Regatului Danemarcei, condusă de Brigitte Klintskov Jerkel, șefa Comisiei parlamentare”.
Delegația din Danemarca a fost primită la Chișinău de președinta Maia Sandu. În cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte legate de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și de măsurile necesare pentru consolidarea rezilienței țării în fața provocărilor externe.
Citește și: Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu membrii Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului Danemarcei
Danemarca va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2025. Guvernul danez sprijină dezvoltarea țării noastre prin implicarea în proiecte de eficiență energetică, promovarea mass-mediei independente, întărirea integrității procesului electoral și consolidarea democrației.
Republica Moldova și UE, angajament comun pentru protecția mediului și reforme instituționale
Republica Moldova și Ungaria deschid un nou capitol de cooperare agricolă în contextul integrării europene
Republica Moldova și UE discută extinderea cooperării în domeniul apărării
Progresele Republicii Moldova și expertiza europeană, discutate cu oficialii francezi
Moldova crește nivelul siguranței alimentare: partenerii UE–UNIDO confirmă progresul ANSA
UE majorează sprijinul financiar pentru Republica Moldova în bugetul european din 2026
Șase orașe din R. Moldova au primit utilaje pentru intervenții rapide în situații de urgență din partea UE
Parlamentul Republicii Moldova, angajament deplin pentru integrarea europeană. Marcel Spătari: „Suntem într-o cursă contra cronometru, care implică toate autoritățile”
R. Moldova trebuie să dea dovadă de maturitate politică pentru aderarea la UE. Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Este esențial ca majoritatea și opoziția să fie unite în jurul acestui obiectiv”
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Fiecare decizie pe care o vom lua va aduce țara mai aproape de UE”
Integrarea europeană, văzută de la nivel local: oportunități, finanțări și proiecte concrete
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, la ședința Grupului de lucru al Comitetului European al Regiunilor:„Am încurajat aleșii locali să pregătim Moldova de momentul aderării la UE”
Coeziunea 2027+ // Viceprim-ministrul Vladimir Bolea: „R. Moldova nu vine către UE ca beneficiar, ci ca partener responsabil”
Parlamentul organizează o conferință dedicată rolului instituției în procesul de integrare europeană
Peste un milion de ucraineni au rămas fără electricitate după loviturile ruse
Expoziția GIFT EXPO-2025: Moldexpo va găzdui unicul pom de Crăciun din Moldova împodobit de producători autohtoni
The New York Times: Kievul respinge retragerea trupelor din regiunea Donețk în planul de pace transmis Washingtonului
Odesa, în blackout total după cel mai amplu atac asupra infrastructurii energetice de la începutul războiului
INTERVIU MOLDPRES // Regizorul Valeriu Jereghi anunță un nou proiect cinematografic: „Fa Major” - un film despre oamenii care au refuzat să-și piardă identitatea”
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei
Proietul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală 2026, votat în prima lectură: mai mulți bani pentru servicii medicale și medicamente compensate
Laboratorul Centrului de Sănătate Căușeni, dotat cu echipament performant
VIDEO // Părinții pot beneficia de deduceri pentru instruirea copiilor: ministrul Educației explică procedura
Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2026, aprobată în prima lectură: pensii indexate și indemnizații majorate
Bugetul de stat pentru anul 2026, aprobat de Parlament în prima lectură
Comisia Europeană: Bulgaria se va alătura zonei euro la 1 ianuarie 2026 indiferent de situația politică
Acord al țărilor UE privind înghețarea pe termen nelimitat a activelor băncii centrale ruse
METEO // Vreme variabilă și precipitații slabe în weekend
Ucraina ar putea adera la UE până în 2027, în cadrul unui plan de pace mediat de SUA
GALERIE FOTO // Vinul ca artă, un vernisaj al emoțiilor