INTERVIU MOLDPRES // Regizorul Valeriu Jereghi anunță un nou proiect cinematografic: „Fa Major” - un film despre oamenii care au refuzat să-și piardă identitatea”

„Îmi dau seama că am pierdut mult timp, nu vreau să rămână ceva nerealizat”, afimră regizorul Valeriu Jereghi. Într-un interviu pentru MOLDPRES, regizorul a menționat că  mai are multe proiecte de realizat, printre care și o nouă peliculă despre perioada anilor ’50–’60, o etapă aproape absentă din cinematografia autohtonă. Regizorul vorbește despre parcursul său în lumea filmului, realizările și transformările din cinematografie influențate de tehnica modernă și experiențe inedite.

MOLDPRES: Domnule Jereghi, ce v-a motivat să abordați cinematografic perioada anilor ’50–’60, atât de puțin explorată la noi, și care a fost cea mai dificilă provocare în redarea acestei epoci?

Valeriu Jereghi: Lucrez la proiectul unui film numit „Fa Major”, bazat pe istorii adevărate publicate în volumul „Nuvele cinematografice”, semnat de mine. Filmul explorează perioada anilor 50-60, după moartea lui Stalin, o epocă aproape absentă din literatura și cinematografia noastră. Îmi propun să aduc la lumină viețile oamenilor care își doreau să păstreze cultura națională din acea perioadă și să evidențiez presiunile care îi transformau în „homo sovieticus”, fără ca ei să realizeze că își pierdeau identitatea.

Pe viitor, am și alte proiecte noi. Mă consider un om creativ universal: regizor de film și teatru, scenarist, operator, actor și scriitor. Am lăsat în urmă o carte și am creat muzică pentru ea. Îmi dau seama că am pierdut mult timp în viața mea, dar nu vreau să rămână ceva nerealizat. Dacă știu că un proiect de autor are un potential foarte mare, nu vreau să las pe altcineva să-l facă în locul meu.

Filmul și cartea urmăresc să universalizeze experiența națională, astfel încât să fie accesibilă și interesantă pentru public internațional. În scenariu, știu fiecare personaj în detaliu, locația, atmosfera, iar asta îmi permite să transmit autenticitatea poveștii.



MOLDPRES: În ultimele decenii, ați realizat filme de autor, documentare, scurtmetraje și un spectacol teatral, păstrând același interes pentru limbajul imaginii și dramaturgie profundă. Cum s-a schimbat relația dvs. cu cinemaul odată cu noile tehnologii și ce teme simțiți că încă nu le-ați explorat, dar se cer spuse în următoarele proiecte?

Valeriu Jereghi: Tehnologia a schimbat relația cu cinematografia. De exemplu, astăzi poți filma cu aparate performante care fac totul automat: expunerea, stabilizarea, coloristica, chiar și focusul. Asta permite unor oameni fără școală, talent, sau experiență să realizeze niște filme, care nu au nimic comun cu arta cinematografică. Am văzut scurtmetraje filmate cu telefonul mobil, performante, dar nu poate o tehnologie performantă să creeze automat valoare artistică.

Filmul artistic are nevoie de un scenariu profesionist, personaje vii, cultura imaginii, joc actoricesc, situații neordinare, dezvoltate conform dramaturgiei cinematografice – nu doar de un obiectiv performant și un Hard pentru a digitaliza imaginea realității. Am experimentat personal și am realizat scurtmetrajul „Vanyusha” cu telefonul. Am gasit natura, personajul, am filmat, montat o noapte și a doua zi filmul era gata. Dar diferența între un film făcut cu producția clasică - scenariu, regie, imagine, scenografie, actorie, coloana sonoră, echipă și tehnica profesională și unul realizat în grabă, fără școală, deseori și fără talent, doar cu tehnologii moderne, este vizibilă – această „creatură” în cele mai multe cazuri nu transmit emoțiile omenești – produsul de bază a unei echipe profesionale.

MOLDPRES: Ați fost primul director al Centrului Național al Cinematografiei (2016–2020), perioadă în care instituția s-a consolidat și a sprijinit producții care au circulat în festivaluri internaționale. Ce considerați că ați reușit să schimbați în mod esențial în sistemul de finanțare și în infrastructura cinematografică și ce mai lipsește pentru ca Moldova să aibă o industrie competitivă?

Valeriu Jereghi: Încă în 2006, când m-am reîntors acasă din Moscova, am găsit studioul „Moldova-Film” într-o stare proastă, infrastructura cinematografică lipsea. Nu exista producție reală de film, doar unele lucrări de amatori sau filmări de cumetrii și nunți. Am sugerat organelor competente ideea de reformă a studioului, venind cu propuneri reale de investiție privată din țări europene, dar așteptarea deciziei „de sus” s-a tensionat organizat de acei care au pus stăpânire liberă pe bunurile statului.

Societatea s-a despărțit în poziții diferite: unii se lăudau cu proiecte mici, amatorești, alții, cei profesioniști, intrau în sărăcie. Voiam să evaluăm ce talente avem și cum putem reconstrui industria. Am trecut prin toate etapele de organizare a unei instituții de stat Centrul Național de Cinematografie și am obținut finanțare pentru primele șase filme din primul an de activitate, lansând platforma pentru tineri cineaști.

În patru ani am avut peste 30 de premiere internaționale. Am lansat filme artistice, documentare, animații și proiecte în dezvoltare. Pe unii, pe care i-am simțit mai talentați și au vinit în acest domeniu, i-am susținut, am fost pentru ei un suport profesional. Așa am lansat prima explozie de talente și mai departe totul a mers mai natural.

Centrul Național de Cinematografie a fost o experiență extraordinară. Am fost cu responsabilități foarte mari, dar pasiunea pentru cinematografie m-a ținut. Nu făceam asta pentru mine, ci pentru întreaga industrie, pentru ca tinerii să aibă o șansă să creeze și să evolueze. Am avut de suferit doar eu – în perioada mandatului meu de director - 4 ani, nu am avut dreptul de a face film…

MOLDPRES: Cum iau naștere filmele dumneavoastră și cum abordați subiectele sociale dificile, care necesită o sensibilitate aparte?

Valeriu Jereghi: Nu le copiez și nu le aud de undeva. În viața reală, ele nu sunt materializate pentru cinematografie. Dacă ești atent la aerul pe care îl respirăm, dacă simți cum te cuprinde aura creată de societate, dacă percepi încărcătura vieții noastre – intuitiv se conturează ideea de film. Ea vine din zona pe care nu o poți pipăi. Uneori, o singură emoție, o privire, un gest sau un sunet de pe stradă poate declanșa o poveste întreagă. Așa simt eu necesitatea de a crea un film – atunci când nu te mai poți detașa de ideea formată de tine însuți. De multe ori nici nu știu exact ce caut, dar știu foarte clar ce găsesc. Simt că aici există un film. Așa a luat naștere Arrivederci, care a adus în țară 16 premii internaționale și care, la început, părea doar un impuls, o vibrație.

Cum selectez actorii? Intuitiv. Multe dintre personajele mele sunt interpretate de oameni fără studii de actorie, doar oameni reali, cu adevăr în privire. Eu nu caut perfecțiunea tehnică, ci autenticitatea. Gheorghe Grîu, de exemplu, a debutat în rolul principal fără să fi avut studii complete la institut. Cum l-am văzut, i-am spus că îl aprob pentru rolul central. Și l-am filmat. Cam așa lucrez. Îi observ, îi ascult, îi las să respire în cadru.

Când abordez un subiect social, totul depinde de cum percepi tu subiectul și ce responsabilitate ai ca cetățean. Nu poți filma suferința dacă nu înțelegi suferința. Trebuie să ai empatie, să fii aproape de personaj, să te apropii cu grijă, cu respect. Să cunoști instrumentele necesare pentru a formula și a transmite o adevărată poveste, nu doar o interpretare superficială a unei situații. Subiectele grele nu se tratează cu senzațional, ci cu mare responsabilitate. Eu cred că filmul trebuie să lumineze, să ajute, să pună întrebări. Dar și să exprimi poziția ta ca autor. Și dacă reușești să atingi un suflet de om, să-l miști măcar o clipă, atunci filmul și-a îndeplinit misiunea.



MOLDPRES: Lungmetrajul „Și va fi” este unicul film artistic din istoria cinematografiei moldovenești în Selecția Oficială „Un Certain Regard” la Cannes în 1993, un moment istoric pentru cultura moldovenească. Cum ați trăit acea recunoaștere internațională imediat după proclamarea de Independență a Republicii Moldova și ce impact a avut asupra parcursului dumneavoastră ulterior?

Valeriu Jereghi: Filmul „Și va fi” a avut un impact profund asupra mea. Nu mă așteptam la o astfel de recunoaștere. Vestea despre selecția filmului m-a surprins și m-a onorat. Această recunoaștere a definit o etapă importantă a carierei mele și a oferit confirmarea faptului că abordarea mea artistică independentă funcționează pe plan internațional. De ce a fost acest film selectat oficial la Cannes, pentru că nu am creat niciun film cu ideologie comunistă; toate filmele mele erau poveștile mele, despre relații umane, copilărie, dragoste și frumusețea vieții cotidiene. Am învățat să gestionez echipa, să acopăr oamenii debutanți și să integrez toate opiniile într-o viziune comună a filmului.

MOLDPRES: În ultimii ani, numărul festivalurilor de film a crescut semnificativ, de la evenimente consecrate, până la noile platforme dedicate filmului independent. Cum vedeți această efervescență din industria festivalieră și ce vi se pare că se schimbă, efectiv, pe ecranele din Republica Moldova datorită acestor evenimente?

Valeriu Jereghi: Schimburile internaționale de filme sunt extrem de valoroase și nu pot fi subestimate. Ele oferă posibilitatea de a viziona filmele exact așa cum au fost gândite de regizor – în format real, pe ecran mare, cu toate nuanțele sunetului și cu imaginea reprodusă în forma și stilistica filmului. Este o experiență complet diferită față de a vedea aceeași producție pe un telefon sau pe un laptop. E ca atunci când vezi o pictură autentică într-un muzeu, cu textura, lumina și proporțiile sale, comparativ cu o simplă fotografie a ei. Contactul direct cu opera este esențial, pentru că numai așa poți simți emoția, ritmul, energia și intențiile autorului. Este modul în care filmul devine cu adevărat viu și poate crea o conexiune autentică cu spectatorul.

MOLDPRES: Cum a descoperit Valeriu Jereghi că menirea sa este cinematografia și ce momente l-au convins că drumul său este acela de regizor?

Valeriu Jereghi: În copilărie eu nu știam ce înseamnă profesia de regizor și nu înțelegeam cum se filmează un film. Vedeam filmele artistice în cinematograful de vară din Strășeni și credeam că subiectele lor sunt întotdeauna adevărate, filmate direct din viață. Încă din anii aceea eram fascinat de povești și am dezvoltat o fantezie și imaginație deosebită. Până la sfârșitul școlii, nu mă culcam fără să citesc două sau trei povești în fiecare seară. Cunoscusem aproape toate poveștile lumii și am realizat că lectura nu este doar o formă de distracție, ci un instrument esențial pentru dezvoltarea imaginației. Uneori, chiar compuneam finaluri alternative pentru aceste povești. Această experiență mi-a conturat un stil romantic, plin de fantezie și improvizație intuitivă, care m-a însoțit pe tot parcursul formării mele ca regizor.

Când am ajuns la Școala de Film de la Moscova, am înțeles că nu este doar o școală sovietică, ci una internațională. La VGIK eram colegi cu studenți din peste 60 de țări, fiecare aducând propria cultură, ceea ce a fost extrem de fertil pentru creativitatea mea. Am intrat acolo cu note foarte bune fiindcă am realizat din timp că drumul meu este cinematografia. Procesul de acomodare a fost intens: trebuia să mă prezint și să mă integrez, să împărtășesc cunoștințele mele despre viața din satul natal și tradițiile lui și, totodată, să învăț metodele complexe de regie dintr-un cadru internațional.

În perioada de pregătire pentru admiterea la regie, am avut peste o mie  de fotografii pe care le-am realizat singur, călătorind zeci de kilometri pe jos, pe de-a dreptul din Strășeni până la Prut și înapoi. În această călătorie am cuprins imaginea naturii natale, satelor noastre cu hramuri, nunți, cumetrii și înmormântări, dormeam unde mă dobora oboseala în împărăția dealurilor, iazurilor naturale, codrilor cu păsări cântărețe, căprioare sălbatice, șerpi și iepuri cu urechile mari. Atunci am găsit o copilă de vre-o patru anișori, care s-a rătăcit în pădure și, în ploaie, am adus-o acasă.

Am selectat apoi un set de fotografii, le-am dat un nume comun: „Noi, moldovenii” și le-am prezentat la turul întâi pentru admitere. Comisia de primire cu cei mai mari maeștri ai cinematografiei sovietice din vremea ceea s-au bucurat pentru mine că îmi doream cu tot sufletul să creez propriul meu laborator de creație și să formez o „viziune artistică unică”- citat din vremurile mele pline de fericire.

MOLDPRES: Domnule Jereghi, vă mulțumesc pentru timpul acordat!

Valeriu Jereghi este unul dintre cei mai cunoscuți regizori și scenariști de film din Republica Moldova cu o carieră care se întinde peste 50 de ani și include atât filme artistice, documentare premiate internațional, cât și cărți cinematografice. Născut pe 19 octombrie 1948 în Strășeni, el a absolvit Institutul de Artă din Chișinău, facultatea Regie Teatrală, și Facultatea de Regie la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova (VGIK) și este membru al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova și România. 

Filmografia sa cuprinde lungmetraje, printre care se numără și filme de coproducție internațională proiectate la festivaluri de prestigiu, iar „Și va fi…” a fost inclus în selecția oficială de la Festivalul de la Cannes. Pe lângă activitatea cinematografică, Jereghi a deținut funcția de director general al Centrului Național al Cinematografiei și a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat, pentru contribuția sa la promovarea filmului moldovenesc. El este, de asemenea, autor de cărți despre cinematografie și a realizat proiecte recente precum lungmetrajul pandemia.md.