Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov: „Ne propunem să închidem preliminar spre sfârșitul anului anumite capitole de negocieri”
Republica Moldova își propune ca până la sfârșitul acestui an să fie pregătită pentru închiderea negocierilor pe anumite capitole în procesul de integrare europeană, acolo unde sunt înregistrate progrese semnificative. Despre acest lucru a anunțat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, care a subliniat că țara noastră trebuie să accelereze viteza de implementare a reformelor pentru a fi încheia complet negocierile de aderare până în anul 2028, în condițiile în care țara și-a setat drept obiectiv ca până în anul 2030 să fie pregătită pentru a adera la Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.
„Este o oportunitate să continuăm să consolidăm acele reforme pe care le-am efectuat și să avansăm în procesul de negociere. Ne pregătim în a doua jumătate a acestui an de următorul pachet de extindere, care urmează din nou să ofere acea evaluare vizavi de progresele pe care le-am înregistrat în ultimele 12 luni, dar și comparativ cu celelalte state candidate. Vrem să reușim să avansăm pe acele reforme prioritare intermediare ce țin de reforma justiției și de securitate, dar și, de ce nu, să fim pregătiți deja spre sfârșitul anului, să închidem preliminar anumite capitole unde avem, să zicem așa, progrese semnificative care sunt recunoscute de către Bruxelles ca fiind capitole avansate în procesul de negociere”, a declarat Cristina Gherasimov la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.
Cristina Gherasimov a oferit detalii și despre care sunt primele capitole pe marginea cărora ar urma să fie finalizate negocierile.
„Urmează să vedem, în funcție de evaluarea pe care o va oferi Comisia în cadrul următorului raport pentru extindere. Acum pot să vă zic că suntem suficient de avansați pe câteva capitole, precum capitolul 30 și 31, ce țin de relații externe cu Uniunea Europeană, fie că este vorba de capitolul 25, 26, ce ține de educație, știință și cercetare. Capitolul 13, pescuit, doar pentru că suntem o țară fără acces la mare. Pentru unele state, precum Islanda, aceste capitole sunt extrem de complexe și foarte dificil pentru a fi închise. Pentru noi, acest capitol nu ar constitui un capitol complex, anume din perspectiva că nu avem acces la mare. Plus capitolul 15 ce ține de energie. Astea sunt unele capitole unde Republica Moldova a demonstrat că este suficient de avansată în procesul de negociere, însă mai avem mult de lucru”, a subliniat viceprim-ministra.
Cristina Gherasimov a subliniat că este necesară accelerarea vitezei de implementare a reformelor în anumite domenii, în condițiile în care autoritățile și-au stabilit termeni foarte ambițioși pentru realizarea acestora.
„Este adevărat că în anumite domenii urmează să accelerăm viteza pentru că ne-am propus niște termeni foarte și foarte ambițioși, doar Parlamentul are câteva sute de legi care urmează să le adopte în acest an, desigur că ele trebuie discutate, analizate, înțelese, iar acest lucru va dura. În același timp, avem niște termeni foarte și foarte ambițioși ca țară, noi ne-am planificat până în 2028 să fim gata de închiderea negocierilor, asta practic ne-a lăsat doi ani de zile, dacă ne uităm în perspectivă, în care urmează să adoptăm un volum foarte ambițios de legislație europeană”, a explicat Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministra a menționat că Republica Moldova și-a setat drept obiectiv ca până în anul 2030 să fie pregătită pentru a adera la Uniunea Europeană, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, negocierile de aderare trebuie să fie finalizate până în anul 2028.
„Ca să înțeleagă toată lumea de unde vin acești doi ani – 2028 și 2030 - pe care ni i-am propus și care este diferența dintre ei. 2030 este anul pe care ni l-am propus ca țară să fim pregătiți pentru a adera la Uniunea Europeană. Pentru ca acest lucru să aibă loc, Republica Moldova trebuie să semneze acel tratat de aderare la Uniunea Europeană împreună cu toate 27 de state membre. După care urmează un proces prin care fiecare stat membru urmează să ratifice acest tratat de aderare cu Republica Moldova. Până fiecare din cele 27 de state membre nu ratifică tratatul de aderare, Republica Moldova nu poate deveni stat membru al Uniunii Europene, iar din discuțiile pe care le-am avut și analiza pe care am efectuat-o în baza proceselor de extindere a Uniunii Europene, pentru procesul de ratificare e nevoie de aproximativ doi ani de zile. De aici vine anul 2028, prin care ne propunem să fim gata să semnăm tratatul de aderare. Pentru a semna tratatul de aderare, e nevoie să fii gata să închidem negocierile cu Bruxelles. De aici vine și acest termen de sfârșitul anului 2027 sau cel târziu începutul anului 2028 pe care ni-l propunem să fim gata să închidem negocierile. De aici vine această confuzie uneori între 2028-2030”, a explicat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană.
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a anunțat astăzi că Republica Moldova înregistrează un ritm de reformă remarcabil, reușind să obțină mandatul pentru începerea negocierilor tehnice pe toate cele 33 de capitole de aderare, în ciuda presiunilor fără precedent din partea Rusiei.
DOC // Guvernul României accelerează proiectul liniei electrice Suceava-Bălți prin declararea acestuia ca obiectiv de importanţă națională
REPORTAJ MOLDPRES // Europa ajunge la Cantemir pe șine: calea ferată a speranței a fost relansată sub semnul valorilor comune de pe ambele maluri ale Prutului
Reformele din domeniul justiției, esențiale pentru parcursul european. Cristina Gherasimov: „Urmează să demonstrăm că R. Moldova are o justiție consolidată”
Sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, reconfirmat la Viena. Igor Grosu: „Suntem gata să dezvoltăm cooperarea”
FOTO // Cristina Gherasimov după vizita la Bruxelles: „Trebuie să menținem ritmul reformelor”
Moldova prezintă la Bruxelles rezultatele reformelor economice și sociale
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov efectuează o vizită de lucru la Bruxelles. Agenda întrevederilor
ADR Nord valorifică experiența României în parcursul european
Experți din Moldova au preluat experiențe europene privind conservarea biodiversității în cadrul unei vizite de studiu în Grecia
Progresele de pe agenda europeană și reformele prioritare, analizate de viceprim-ministra Cristina Gherasimov cu reprezentanți ai mediului de afaceri
Reformele care apropie Moldova de UE, discutate la Chișinău
Republica Moldova avansează în procesul de aderare la UE cu sprijinul experților francezi
Ministerul Agriculturii, în consultări tehnice cu Comisia Europeană pe Clusterul 5 - „Resurse naturale, agricultură și coeziune”
UE oferă sprijin suplimentar pentru reforma justiției din Republica Moldova
Breaking news
UPDATE // Spațiul aerian din nordul și centrul Moldovei a fost redeschis
Ziua Internațională a Familiei va fi marcată printr-un festival la Grădina Botanică din Chișinău
ARMENPRESS: Armenia va găzdui concursul internațional de vinuri Concours Mondial de Bruxelles
Atac masiv cu drone asupra vestului Ucrainei. Mai multe regiuni au fost lovite, iar victime au fost raportate în mai multe orașe
Ministrul Dorin Junghietu a participat la reuniunea TTE de la Nicosia: „Securitatea energetică trebuie gestionată printr-o coordonare strânsă la nivel regional”
Cronica ARHIVELOR // Colea Răutu, actorul basarabean care a marcat cinematografia românească
Intervenții pe mai multe trasee din țară după ploile care au afectat carosabilul
Trei vehicule au fost afectate în urma unui incendiu produs în capitală
Restricții de circulație în centrul capitalei, în contextul desfășurării sesiunii Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei
Guvernul a aprobat schimbări organizatorice în conducerea militară. Marele Stat Major al Armatei Naționale se va numi Statul Major al Apărării
Republica Moldova crește continuu capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile. Fotovoltaicele domină clasamentul
Summit B9 // Președintele României, Nicușor Dan, reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova și Ucraina: „De securitatea lor depinde securitatea noastră”
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, despre hantavirus: „Nu a fost înregistrat niciun caz în Republica Moldova”
Libera circulație, starea drumurilor și plățile ilegal aplicate – pe agenda grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor
Fosta viceprimară a capitalei Irina Gutnic contestă demiterea sa și invocă „abuz de putere”
Vicepremierul Mihai Popșoi, despre cauza ce vizează fosta ambasadoare în India: „Toate deciziile au fost luate în strictă conformitate cu legea”