„Voice of Regions”: Tinerii din cinci localități au propus peste 25 de inițiative pentru dezvoltarea comunităților
Un număr de 88 de tineri din Otaci, Taraclia, Edineț, Comrat și Cahul au formulat peste 25 de idei și inițiative comunitare în cadrul proiectului „Voice of Regions”. Rezultatele programului au fost prezentate vineri, 30 octombrie, la Agenția Relații Interetnice /ARI/, informează MOLDPRES.
Propunerile tinerilor vizează accesul la educație și informare, amenajarea spațiilor dedicate tinerilor, activități creative și tehnologice, voluntariat și alfabetizare digitală pentru persoanele în vârstă.
Potrivit ARI, nouă dintre inițiative au continuat să fie dezvoltate după încheierea laboratoarelor regionale, iar două cereri de finanțare au fost depuse la Programul de Granturi pentru Organizațiile de Tineret, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării și implementat de Agenția Națională pentru Tineret.
Printre inițiativele care au început deja să fie puse în practică se numără clubul pentru mame „Amare Daja”, lansat la Otaci, și amenajarea unui colț de lectură, care reprezintă primul pas spre crearea unei biblioteci sociale.
Directorul general al Agenției Relații Interetnice, Veaceslav Reabcinschii, a subliniat că implicarea tinerilor din comunitățile etnice în procesele decizionale este unul dintre obiectivele instituției. Acesta i-a îndemnat pe participanți să transforme ideile în acțiuni concrete.
La eveniment, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Ivan Duminica, a încurajat tinerii să acceseze programele de granturi disponibile. Natalia Djandjgava, manageră de țară a CMI – Fundația pentru Pace „Martti Ahtisaari”, a evidențiat contribuția inițiativelor de tineret la dezvoltarea comunităților.
Proiectul „Voice of Regions” este realizat de Consiliul de Tineret pe lângă Agenția Relații Interetnice, împreună cu organizațiile Dopomoha, Moldova pentru Pace și International Impact Centre, în cadrul proiectului „Coeziune socială prin dialog”, implementat de CMI – Fundația pentru Pace „Martti Ahtisaari”, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.
FOTO // Peste 110 arbori au fost tăiați fără autorizație într-o grădină publică din Edineț. Prejudiciul depășește 2,4 milioane de lei
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici: „Ne lipsesc și ne vor lipsi mereu”
În farmaciile din Republica Moldova vor apărea 30 de medicamente noi
Agenda evenimentelor, vineri, 30 octombrie
Victoria Belous, detalii despre noua lege a salarizării: ce angajați vor beneficia de cele mai mari creșteri salariale
Compensațiile pentru perioada rece ar putea fi acoperite din economiile realizate prin optimizarea cheltuielilor publice
Arhimandritul Nicodim Petre, ales Episcop de Bălți în cadrul Mitropoliei Basarabiei
METEO // Cer noros și ploi slabe, vineri, 30 octombrie
Exerciții tactice cu blindate se vor desfășura vineri în sectorul Buiucani al capitalei
Un mausoleu în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial se înalță la Râșcani
Noi reguli pentru independența procurorilor specializați
VIDEO // Șase persoane, reținute într-un dosar de escrocherie în construcții. Prejudiciul depășește 25 de milioane de lei
FOTO // Republica Moldova discută cu partenerii internaționali noi finanțări pentru protejarea pădurilor, râurilor și solurilor
CONSTRUIM MOLDOVA // R. Moldova va avea un centru pentru colectarea și prelucrarea deșeurilor speciale. Ministrul Alexandru Gasnaș: „Avem nevoie de un mediu curat și sănătos”
„Voice of Regions”: Tinerii din cinci localități au propus peste 25 de inițiative pentru dezvoltarea comunităților
Guvernatoarea statului New Jersey vrea să împiedice descărcarea unor nave cu motorină rusească în porturile americane
Reforma feroviară și accesul operatorilor privați, discutate cu mediul de afaceri
ANTA a prelungit până la 9 noiembrie termenul de depunere a cererilor pentru autorizațiile CEMT 2027
Măsuri sporite de siguranță la frontieră. Autoritățile moldo-ucrainene poartă discuții tehnice privind implementarea controlului comun pe teritoriul R. Moldova
Peste 60 de servicii publice digitale au fost restabilite și sunt disponibile pe portalul EVO. 21 rămân temporar indisponibile
Mai multe picturi realizate de copii cu sindromul Down au fost donate Institutului Mamei și Copilului
FOTO // Peste 60 de antreprenori din Moldova au analizat oportunitățile de export pe piața italiană
ARMENPRESS: Armenia și UE au discutat despre progresele în procesul de liberalizare a vizelor
Circa 60 de tentative de escrocherie, prevenite în ultimele 24 de ore. IGP îndeamnă cetățenii să fie prudenți
StratCom a identificat un sondaj online neautorizat în UTA Găgăuzia. Instituția avertizează asupra riscurilor de manipulare electorală
Noi spitale regionale pentru 930.000 de locuitori. Autoritățile anunță termenele de finalizare pentru Bălți și Cahul
Doi bărbați, găsiți fără suflare într-o locuință din Sângerei. IGSU avertizează asupra riscului intoxicațiilor
Republica Moldova s-a clasat pe locul doi în topul regional al agențiilor de promovare a investițiilor
Energocom avertizează asupra tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice în numele companiei
Ministerul Mediului anunță majorarea deversărilor din lacul Dubăsari până la 85 de metri cubi pe secundă