
VIDEO // Vladimir Bolea: „În acest an vom repara peste 123 km de drumuri regionale, pe 54 de tronsoane de tip G”
Fondurile suplimentare la Fondul Rutier, ce constituie un miliard de lei, vor fi utilizate pentru redistribuirea mijloacelor financiare între diferite capitole de cheltuieli și pentru includerea unor sectoare de drum regionale cu indicele „G” în programul de reparații, transmite MOLDPRES.
Aceste lucrări vor acoperi aproximativ 123 de kilometri de drumuri regionale, contribuind la menținerea infrastructurii rutiere la standarde adecvate și asigurând condiții de circulație în siguranță, potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), care a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă de astăzi.
Vladimir Bolea a anunțat principalele modificări ale Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2025.
„Această inițiativă marchează un pas important în modernizarea infrastructurii rutiere a țării, cu un accent deosebit pe finalizarea lucrărilor începute în anii precedenți și pe îmbunătățirea conectivității regionale”, a estimat oficialul.
Conform vicepremierului, Guvernul Republicii Moldova a alocat resurse financiare suplimentare semnificative pentru anul 2025. Un miliard de lei a fost adăugat la fondul rutier, sumă ce se adaugă la bugetul inițial votat la începutul anului și la cele 36 de contracte pentru drumuri naționale semnate în noiembrie 2024, majoritatea aflate deja în proces de implementare.
„Construcția de drumuri devine o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, fapt care se manifestă inclusiv prin alocările suplimentare de resurse financiare care au avut loc în anul curent, în 2025. Deciziile care au fost luate în momentul elaborării noii liste pe segmentele de drumuri G au fost de finalizare în multe cazuri la ce s-a început în anii 2022, 2023, 2024, ca să avem un drum finalizat ce leagă comunități, ce leagă raioane, ce leagă sate și care facilitează accesul cetățenilor noștri la condiții mult mai bune de trai", a declarat Vladimir Bolea.
Astfel, din miliardul de lei suplimentar, 708 milioane de lei sunt direcționate către reabilitarea a 54 de tronsoane de drumuri de tip G, acoperind o lungime totală de 123 de kilometri. Restul fondurilor vor fi utilizate pentru întreținerea curentă de vară și iarnă, deszăpezire, plombări, reparații periodice, reabilitarea podurilor și podețelor, intervenții pentru siguranța rutieră și cofinanțarea proiectelor de construcție de drumuri realizate cu sprijinul partenerilor externi precum Banca Mondială, BERD și BEI.
Printre proiectele specifice menționate se numără:
- Drumul G5 (Corjeuți - Caracușenii Vechi): va beneficia de o investiție de 18,62 milioane de lei pentru reabilitarea a 3,5 km.
- Drumul G10 (Cernoleuca - Climăuți): se vor aloca 2,468 milioane de lei pentru reabilitarea a 430 de metri, vizând finalizarea lucrărilor pe acest segment.
- Drumul G20 (zona Țarigrad): va primi o finanțare de 31,991 milioane de lei pentru modernizarea a 4,2 km.
- Drumul G50 (Rădoaia - Drăgănești): o investiție de 15,498 milioane de lei va fi direcționată pentru reabilitarea a 2,7 km.
Ministrul a subliniat că, pe lângă aceste investiții în drumurile naționale, o premieră absolută o constituie alocarea a 500 de milioane de lei din bugetul suplimentar pentru restabilirea drumurilor locale, aflate în gestiunea administraţiilor locale de nivelul întâi. Detaliile privind repartizarea acestor fonduri, bazate pe analiza a aproximativ 597 de dosare, vor fi comunicate public săptămâna viitoare.
"Aceste investiții aduc beneficii multiple și direct măsurabile pentru cetățenii din Republica Moldova. Ele reduc timpul de deplasare, asigură acces rapid la servicii de sănătate și educație, diminuează costurile logistice pentru fermieri și transportatori și, crucial, cresc siguranța rutieră. Drumurile sunt arterele pe care circulă economia noastră națională. Implementarea acestor proiecte va contribui la crearea de noi locuri de muncă și la stimularea activității economice la nivel național, reflectând angajamentul Guvernului pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova", a rezumat şeful de la MIDR.
Cabinetul de miniştri a aprobat ieri majorarea bugetului pentru reparația și întreținerea drumurilor publice naționale. Suma suplimentară de 1 miliard de lei, alocată prin Bugetul PLUS, urmează să fie inclusă în mijloacele Fondului Rutier, care va constitui, în total, aproape 2,7 miliarde de lei.
Banii vor fi folosiți la întreținerea curentă pe timp de vară și iarnă, servicii pentru întreținerea periodică și reparația drumurilor și podurilor. De asemenea, din fond vor fi redirecționate către reabilitarea unor drumuri regionale și naționale importante și pentru achiziționarea de echipamente moderne necesare întreținerii și monitorizării rețelei rutiere.
Recent, premierul Dorin Recean a anunțat un buget de 3,2 miliarde de lei, alocat, în acest an, pentru reabilitarea, reconstrucția și întreținerea drumurilor din Republica Moldova. Astfel, în 2025, se vor construi și moderniza 600 de kilometri de drumuri. De asemenea, 500 de milioane de lei vor fi destinate drumurilor locale.
Citește și: Fondul rutier a fost majorat cu un miliard de lei. Guvernul a decis cum vor fi utilizați banii
Republica Moldova a aderat la Alianța Internațională pentru Energie Solară
Facilități fiscale pentru salariați și firme. Parlamentul adoptă în primă lectură un pachet de stimulente fiscale
Guvernul a micşorat până la 70% pragul minim de activitate agricolă, necesar pentru a beneficia de contribuția socială compensată di de stat
BNM menține rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară
Termenul limită pentru asigurarea acceptării plăților fără numerar de către unii agenți economici este 1 iulie
VIDEO // S-a dat startul construcţiei apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași. Maia Sandu: „Inițiativă ce demonstrează beneficiile concrete ale parteneriatelor noastre externe și apropierii de UE”
Codul transportului feroviar va fi modificat, pentru o administrare mai eficientă a căilor ferate
Vladimir Bolea la #BusinessTalks: „Dezvoltarea locală nu poate fi realizată în izolare. Doar prin cooperare națională putem construi un viitor european pentru Moldova”
Curs valutar anunțat de BNM: euro și dolarul se apreciază
FOTO Construcţia podului peste râul Botna, în etapa de finalizare #MoldovaPoate
Peste 4 700 de antreprenori și-au dezvoltat afacerile, cu sprijinul Guvernului și al partenerilor externi
GALERIE FOTO // Republica Moldova, trei ani de la obținerea statutului de țară candidată la UE
Aderare la UE// Guvernul a aprobat prezentările de țară pentru două capitole elaborate de Ministerul Agriculturii
Până la 8 august, crescătorii de oi și capre pot solicita plăți directe per cap de animal
Parlamentul va examina candidatura lui Constantin Borosan la conducerea ANRE
Deputați moldoveni participă la sesiunea de vară a APCE, la Strasbourg
Activiști, academicieni și lideri din diaspora se alătură echipei PAS
Președinta Maia Sandu invită cetățenii la Marșul Suveranității: „Să ne amintim împreună de ziua în care am spus cu voce tare că destinul Moldovei aparține moldovenilor”
Ministerul Afacerilor Interne: 19 persoane au fost oprite la frontieră din motive de securitate
Reuniunea sub-Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, organizată la Chișinău
MAE: 19 moldoveni au fost evacuați din Israel cu sprijinul Ucrainei
GALERIE FOTO // Declarația de Suveranitate, în obiectivul MOLDPRES
Circa 770 milioane de lei acumulate de Serviciul Vamal la buget săptămâna trecută
Republica Moldova, trei ani de la obținerea statutului de țară candidată la UE. „Acest parcurs reflectă o alegere clară”
O delegație parlamentară din Slovenia va veni în vizită oficială la Chișinău