ro

 

Economie
04 Martie, 2026 / 06:51
/ 22 Ianuarie, 2025

Valoarea creditelor noi acordate a crescut cu 22 la sută în luna decembrie. Cetățenii preferă împrumuturi în lei, pe un termen de până la cinci ani

Creditele noi acordate în luna decembrie 2024 au constituit 8 096,4 milioane de lei, în creștere cu 22,8 la sută față de luna noiembrie 2024. Cele mai solicitate sunt creditele în lei, pe un termen de la doi până la cinci ani, relevă datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM), transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, partea cea mai mare, sau 75,6 la sută, reprezintă creditele în moneda națională, care în decembrie au constituit 6 117,3 milioane de lei, în creștere cu 21,1 la sută față de luna precedentă.

Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la doi până la cinci ani, cu o pondere de 45 la sută în totalul creditelor acordate. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 30,8 la sută din total.

Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională s-a diminuat cu 0,01 puncte procentuale (p.p.) și a constituit 8,26 la sută, iar rata medie la cele în valută s-a diminuat cu 0,14 p.p., constituind 5,67 la sută.

Persoanele fizice au contractat în luna decembrie 2024 credite în volum de 2 279,4 milioane  de lei, la fel ca în luna precedentă, partea cea mai mare, sau 53,2%, fiind acordată pentru consum. Majoritatea creditelor de consum acordate persoanelor fizice (1 066,4 milioane de lei) au fost acordate în moneda națională pe termene de la doi până la cinci ani.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Încasările Fiscului la buget au crescut cu peste 13 la sută în primele două luni din 2026

/ Acum 1 zi

Administrația Națională a Drumurilor continuă lucrările de întreținere pe mai multe trasee naționale

/ Acum 1 zi

Subvenții de 158,79 milioane lei autorizate în februarie 2026: fonduri direcționate către investiții în sectorul agricol

/ Acum 1 zi

ANRE: Evenimentele din zona Golfului Persic influențează cotațiile internaționale ale petrolului

/ Acum 1 zi

VIDEO // Plafonul pentru înregistrarea obligatorie în calitate de plătitor TVA a fost modificat

/ Acum 1 zi

Peste 931 de milioane de lei, acumulate săptămâna trecută de Serviciul Vamal la buget

/ Acum 1 zi

Sistemul MIA Plăți Instant devine disponibil pentru transferuri între companii

/ Acum 1 zi

Euro și dolarul se apreciază ușor la început de martie

/ Acum 3 zile

VIDEO // „Cum am putea face viața mai comodă fără cash”. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, invită cetățenii să facă plăți electronice

/ Acum 3 zile

Economia Republicii Moldovei își revine după multiplele șocuri. FMI prognozează o creștere de 2,3% în anul curent

/ Acum 4 zile

VIDEO // Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Până în 2029 trebuie să avem toate drumurile din țară într-o stare bună și foarte bună”

/ Acum 4 zile

Moldelectrica a finalizat evaluarea ofertelor financiare pentru achiziția capacităților de echilibrare

/ Acum 4 zile

VIDEO // Investiție strategică în sectorul avicol: O nouă fabrică de furaje, unică în Moldova, se construiește cu sprijinul financiar al UE

/ Acum 4 zile

FOTO // Lucrări în plină desfășurare la Podul de Flori de la Ungheni. Construcția avansează simultan pe ambele maluri ale râului Prut