ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova a semnat mai multe documente privind cooperarea multilaterală în cadrul CSI

16:14 | 28.10.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 28 oct. /MOLDPRES/. În cadrul reuniunii Consiliului şefilor de guverne ale CSI, care s-a desfăşurat astăzi în capitala Belarusului, oraşul Minsk, Republica Moldova a semnat un șir de proiecte de documente privind cooperarea multilaterală în cadrul CSI, în domeniile infrastructurii energetice și a transporturilor, combaterii crimei organizate și altor tipuri de infracțiuni, precum și în domeniul umanitar, informează MOLDPRES.

Republica Moldova a fost reprezentată de viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei.

Potrivit Serviciului de presă al ME, la reuniune au fost susținute o serie de hotărîri orientate spre eficientizarea activității structurilor executive ale CSI și asigurarea financiară a activității acestora pentru anul 2017.

Șefii delegațiilor statelor CSI au avut o întrevedere cu Președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, care a prezentat o informație privind ultimele evoluții la opțiunile de integrare, care urmează a fi dezvoltate în spațiul Comunității Statelor Independente. În cadrul întrevederii cu președintele belarus, părțile au menționat necesitatea intensificării și diversificării cooperării economico-comerciale la nivel bilateral și multilateral în cadrul CSI, inclusiv prin aplicarea deplină a Acordului de Liber Schimb în cadrul Comunității Statelor Independente, semnat la 18 octombrie 2011.

Vicepremierul Octavian Calmîc a subliniat că este extrem de importantă promovarea unor politici economice eficiente, care ar stimula schimburile comerciale între statele-membre și ar elimina toate barierele existente. ”Pentru atingerea acestor obiective este imperativ necesar de a acorda o atenție deosebită modernizării și optimizării mecanismelor de funcționare a tuturor instituțiilor CSI”, a accentuat ministrul Economiei.

La ședința Consiliului șefilor de Guverne ale CSI au fost examinate 20 de subiecte de interes comun, o parte considerabilă fiind orientate spre aprofundarea și extinderea cooperării economice în cadrul CSI. Un subiect prioritar al agendei l-a constituit examinarea rezultatelor obținute în procesul implementării prevederilor Acordului de Liber Schimb în cadrul CSI.

Următoarea ședință a Consiliului Șefilor de Guverne ale CSI își va desfășura lucrările în trimestrul II al anului 2017, în Federația Rusă.

(Reporter A. Mardare, editor A. Răileanu)

img16008568

img16008568

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!