Un volum de istorie a Basarabiei a fost lansat la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
17:23 | 30.11.2016 Categorie: Cultură
Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Un volum intitulat „Istoria Basarabiei. Vol. 1: Preludii. Din paleolitic pînă la sfîrşitul Antichităţii” de Ion Ţurcanu, a fost lansat astăzi la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, informează MOLDPRES.
Volumul cuprinde 868 de pagini şi 32 de planşe.
Solicitat de MOLDPRES, Ion Ţurcanu a menţionat că volumul deschide o sinteză a istoriei Basarabiei în 4-5 volume, care ar prezenta mai desfăşurat toate epocile pe întreg teritoriul acesteia.
„Pînă acum au apărut unele surse, studii monografice, dar o istorie completă a Basarabiei, din păcate, n-o avem”, a precizat istoricul Ion Ţurcanu.
Potrivit autorului, primul volum al Istoriei Basarabiei cuprinde perioada cea mai întinsă din trecutul spațiului dintre Prut și Nistru – de la începutul epocii de piatră, aproximativ 1,5 mil. de ani în urmă, și pînă la apusul civilizației antice, respectiv secolele IV-VI e.n. Partea I, intitulată Epoca pietrei, pune în lumină apariția și evoluția societății umane, evoluția tipului fizic al omului, progresul tehnologic, marile transformări în relațiile sociale și cultura spirituală.
În partea a II-a, Epoca metalelor, identificată cu protoistoria, sînt descrise culturile bronzului de pe teritoriul Basarabiei, apoi semnalate mărturiile referitoare la civilizația tracică din acest spațiu și cele vizînd prezența aici a sciților.
Partea a III-a, Antichitatea clasică, cuprinde istoria cetăților greco-romane Tyras și Nikonion de la Nistrul de Jos, mărturii ale civilizației geto-dacice, terminîndu-se cu descrierea modului de viață al populației locale daco-romanice de la sfîrșitul Antichității și începutul Evului Mediu.
Potrivit directorului Editurii „Ştiinţa”, Gheorghe Prini, această lucrare va completa un gol imens în ştiinţa noastră istorică. Pe marginea lucrării s-au mai pronunţat: directorul Centrului de Arheologie al Institutului Patrimoniului Cultural, AȘM, Oleg Leviţchi, șeful Catedrei Istorie Universală a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Octavian Munteanu, cercetătoarea Larisa Ciobanu ş.a.
(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)