ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Preţul gazelor naturale pentru populaţie ar putea să fie redus cu 1230 lei la o mie metri cubi

17:03 | 14.03.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 14 mar. /MOLDPRES/. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță pentru 16 martie dezbateri publice în cadrul cărora vor fi examinate și aprobate tarifele și prețurile reglementate la gazele naturale pentru anul 2018. Potrivit proiectului ANRE, plasat pe pagina oficială a autorității de reglementare, populaţia ar putea să plătească cu peste 20 la sută mai puţin la factura de gaze naturale, informează MOLDPRES.

La dezbaterile publice din săptămâna trecută, reprezentanţii ANRE au propus reducerea tarifului la gazele naturale pentru consumatori finali în medie cu 20,3 la sută, până la 4420 lei pentru o mie de metri cubi de gaze (fără TVA). Furnizorul de gaze naturale a solicitat o reducere cu 11,4 la sută a tarifului mediu pentru consumatorii finali, de la 5545 lei pentru o mie de metri cubi de gaze, până la 4914,97 de lei.

Potrivit proiectului de hotărâre a Consiliului de Administrație al ANRE, ce urmează a fi discutat și aprobat în ședința din 16 martie, tariful la gazele naturale furnizate consumatorilor casnici pentru volumul până la 30 metri cubi (inclusiv) se propune să fie stabilit la nivel de 4705 lei pentru o mie de metri cubi, față de tariful în vigoare de 5892 lei. Prețurile la gazele naturale la un consum ce depășește 30 metri cubi pentru un apartament (casă) se estimează la 4895 lei, în scădere cu 1243 lei față de tariful actual de 6 138 lei pentru o mie de metri cubi.

În tariful ce urmează a fi aprobat nu este inclusă taxa pe valoarea adăugată (TVA). La furnizarea de gaze către consumatorul final se aplică o taxă pe valoarea adăugată de 8 la sută, care este inclusă în factură.

Prețurile la gazele naturale furnizate de Moldovagaz centralelor electrice de termoficare și altor titulari de licențe din sectorul termoenergetic pentru utilizare în activitatea reglementată, potrivit proiectului, este de 4018 lei pentru o mie de metri cubi, față de 5000 de lei în prezent.

Tariful pentru serviciul de transport al gazelor naturale prestat de SRL Moldovatransgaz se propune a fi redus nesemnificativ, de la 32,76 lei pentru o mie de metri cubi până la 32,32 lei.

Ultima modificare a tarifului la gaze a fost efectuată la 26 ianuarie 2016, când tariful mediu pentru consumatorii finali a fost aprobat la nivel de 5545 lei pentru o mie de metri cubi, în descreștere cu 677 lei sau 10,9 la sută față de tariful în vigoare la momentul respectiv. Tariful pentru consumatorii casnici a fost micșorat cu 10,1 la sută.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img18002031

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!