ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Justiției, Victoria Iftodi, a fost învestită în funcție

17:35 | 19.03.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 mar. /MOLDPRES/. Noul ministru al Justiției, Victoria Iftodi, a depus astăzi jurământul. La eveniment au participat premierul Pavel Filip și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a semnat decretul de numire în funcție a ministrului, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

După ceremonia de învestire, șeful Executivului a prezentat-o pe Victoria Iftodi echipei Ministerului Justiției, menționând că noul ministru are o experienţă bogată și va reuși să contribuie la avansarea în implementarea reformelor inițiate în domeniul justiţiei. În context, premierul a accentuat că reformarea acestui sector rămâne o prioritate pentru Guvern. 

„Este una dintre cele trei reforme importante, alături de educație și dezvoltarea infrastructurii drumurilor. Dacă ne dorim pensii, salarii, investiții sociale și publice, trebuie să înțelegem că primul lucru pe care trebuie să îl facem este reforma justiției. Acolo unde există justiție corectă și imparțială, acolo vin investitorii și banii la bugetul Republicii Moldova”, a subliniat premierul.

La rândul său, Victoria Iftodi a mulțumit pentru încrederea acordată, menționând că problemele din sistem îi sunt cunoscute și în exercitarea mandatului se va axa pe promovarea proiectelor cu impact maxim pentru societate. „Intenționez să continui eforturile Guvernului pentru implementarea direcțiilor strategice anunțate în reforma justiției. Această reformă urmează sa o realizăm nu doar pentru a ne respecta angajamentele asumate față de partenerii noștri de dezvoltare, dar în primul rând pentru cetățeni”, a declarat ministrul Justiției.

img18002193

img18002193

img18002193

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!