ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Marea Britanie va contribui cu 15 milioane de lire la întărirea apărării statelor din Commonwealth în faţa atacurilor informatice

14:58 | 18.04.2018 Categorie: Externe

Londra, 18 apr. /MOLDPRES/. Marea Britanie va contribui cu 15 milioane de lire la întărirea apărării statelor din Commonwealth în faţa atacurilor informatice lansate de state ostile şi grupări criminale, informează miercuri Press Association, citat de AGERPRES și MOLDPRES.

Premierul britanic Theresa May a făcut anunţul în acest sens la începutul reuniunii de la Londra a şefilor de guverne din Commonwealth, organizaţie ce regrupează teritorii ale fostului imperiu britanic.

Din cele 15 milioane de lire, 5,5 milioane vor fi rezervate statelor cu venituri scăzute şi medii pentru a face evaluări ale capacităţilor digitale naţionale înainte de următoarea reuniune similară, prevăzută pentru 2020.

Decizia vine după ce luni Marea Britanie şi SUA au lansat o alertă comună fără precedent privind atacuri cibernetice susţinute de Rusia care ar fi avut ca obiectiv infectarea routerelor unor agenţii şi guverne din întreaga lume, aminteşte PA.

"Securitatea cibernetică ne priveşte pe toţi, criminalitatea online nu ţine cont de frontiere. I-am invitat pe liderii din Commonwealth să ia măsuri şi să acţioneze împreună pentru a contracara această ameninţare", a declarat Theresa May.

Premierul britanic avea prevăzută pentru miercuri o reuniune cu omologii săi australian Malcolm Turnbull, neozeelandez Jacinda Ardern şi canadian Justin Trudeau - ţări care fac parte, alături de SUA, din aşa-numitul grup "Five Eyes" pentru cooperare în sfera informaţiilor.

(Editor L. Alcază)

img18003108

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!