Un dirijor austriac a parcurs peste 1000 km cu motocicleta pentru a participa la un festival din Moldova
Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. Dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer, care va participa la Festivalul de muzică Clasică în aer liber DescOPERĂ, ediția a III-a, ce se va desfășura în Rezervația Cultural – Naturală Orheiul Vechi, în perioada 15-17 iunie, a ajuns astăzi la Chișinău cu motocicleta, informează MOLDPRES.
Friedrich Pfeiffer a parcurs distanța de peste 1000 de km, dintre orașul Viena și satul Butuceni, cu acest mijloc de transport. La intrarea în municipiul Chișinău, acesta a fost întâlnit, la podul din cartierul Telecentru, de către o comunitate de bikeri moldoveni și condus în coloană până la Butuceni.
Solicitat de agenție, Friedrich Pfeiffer a afirmat că decizia de a veni la Chișinău îi aparține și că a avut parte de o călătorie frumoasă. ”Pretutindeni am fost întâmpinat cu căldură, și în România, și în R. Moldova. Mă bucur că am ajuns cu bine și, după ce mă voi odihni, voi începe repetițiile pentru festival”, a mai spus dirijorul austriac.
La rândul său, Anatol Botnaru, gazda festivalului DescOPERĂ, a menționat că la celelalte ediții, el îl aducea pe dirijor cu automobilul de la Viena. „De data aceasta, Friedrich Pfeiffer mi-a spus: ”Vin cu motocicleta!”. Și a venit! Acum îl conducem la Butuceni. Sperăm să avem parte de un festival reușit, care va atrage mulți turiști și ne va promova țara”, a subliniat Anatol Botnaru.
Festivalul de muzică clasică în aer liber DescOPERĂ va demara, în acest an, cu lucrarea compozitorului german Carl Orff – cantata scenică Carmina Burana. Compoziția va răsuna pe promontoriul de la Butuceni, vineri, 15 iunie, începând cu ora 19.00 și va fi interpretată de soliștii Tatiana Costiuc (soprano), Sorin Lupu (tenor/România), Andrei Otean (bariton), precum și de Capela Corală Academică „Doina” (director artistic și prim-dirijor Ilona Stepan), acompaniați de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale sub bagheta dirijorului austriac Friedrich Pfeiffer.
În cea de-a doua seară, va fi prezentată opera în patru acte ”Nabucco” de Giuseppe Verdi, iar cea de-a treia seară a Festivalului va fi dedicată, tradițional, Regelui Valsului – Johann Strauss.
Festivalul DescOPERĂ face parte din campania de promovare a Moldovei ca destinație turistică „Fii Oaspetele Nostru” și este organizat sub egida brandului turistic de țară Pomul Vieții și a brandului național Vinul Moldovei. Oaspeții vor avea posibilitatea să viziteze siturile, mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute, dar și să participe la master-class-uri culinare inedite, pregătite de gazdele evenimentului.
Cea de-a III-a ediție a Festivalului de Muzică Clasică în aer liber este organizată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” și găzduit de Eco-Resort „Butuceni”. Evenimentul este susținut de către partenerii strategici - Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în Republica Moldova.
(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
Asociația moldovenilor din Portugalia „Miorița” a marcat 20 de ani de activitate printr-un concert aniversar
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, în vizită la Taraclia: Finanțarea proiectelor culturale și atragerea tinerilor în domeniu, printre subiectele discutate
Municipiul Cahul, singurul candidat la titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2033” din Republica Moldova
VIDEO // „Grădina de sticlă”, aplaudată în Grecia. Spectacolul TNME a ajuns la publicul din Pireu
FOTO // Ministerul Culturii propune simplificarea procedurii de obținere a subvențiilor pentru mass-media
FOTO // Federico García Lorca, evocat la Chișinău
FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova
FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău
FOTO // O pictură murală inspirată de tradiția horei moldovenești, inaugurată într-o localitate din Italia
FOTO // Turnul clopotniței din Vadul Rașcov, restaurat cu sprijinul UE și al PNUD. Monumentul a fost inaugurat după încheierea lucrărilor de conservare
Concert de gală la Chișinău, festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” ajunge la final
FOTO // „UNCOVERED”, noul spectacol al TNME despre culisele jurnalismului de investigație
FOTO // Bustul lui Grigore Vieru a fost inaugurat pe Aleea Clasicilor din Hâncești
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
FOTO // Programul „Satul European” a finanțat extinderea apeductului din Pivniceni, Donduşeni
VIDEO // Nivelul apei pe Nistru a crescut în nord, iar în zilele următoare este așteptată o creștere și în centru
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a fost dotat cu noi mijloace de transport, achiziționate prin proiecte cofinanțate de UE
Preşedinta Maia Sandu către noul Guvern de la București: „România poate conta oricând pe noi”
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Platforma „Vocea pacientului” a fost extinsă la 120 de instituții medicale
FOTO // Carabinierii moldoveni, decorați cu Medalia NATO pentru participarea la misiunea KFOR din Kosovo
FOTO // Organizații neguvernamentale din Moldova au implementat 28 de proiecte pentru protecția mediului
Judecătoria Strășeni are un nou magistrat
CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru alegerile bașcanului Găgăuziei
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlamentul de la București
FOTO // Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidații pentru Episcopia de Bălți
ARMENPRESS: Academia Benfica din Armenia va include un stadion, șase terenuri de fotbal și facilități moderne
Granturi de până la 10.000 de euro pentru cercetătorii din universitățile publice din Moldova