ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au devenit cunoscute rezultatele examenelor gimnaziale

18:30 | 22.06.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Rezultatele examenelor gimnaziale au fost afișate astăzi în instituțiile de învățământ din țară, transmite MOLDPRES.

În total, peste 30 mii de absolvenţi ai claselor a IX-a au susținut trei examene. Sesiunea a început la 4 iunie şi s-a încheiat la 14 iunie.

Solicitat de agenție, șeful Serviciului de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ion Mischevca, a specificat că, astăzi, au fost publicate rezultatele preliminare ale examenelor. „Elevii pot depune contestații timp de 48 de ore. În zilele de 3-6 iulie va fi perioada suplimentară de susținere a examenelor.

Elevii urmează să primească certificatele de absolvire pe 20 iulie.

La examenele de absolvire a claselor a IX-a au fost admişi elevi din peste 1100 de instituţii de învăţământ din țară.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

img18005365

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!