ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciul Vamal va activa în regim special în perioada minivacanței

10:01 | 22.08.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Toate terminalele vamale vor activa fără întreruperi pe tot parcursul minivacanței din perioada 27-31 august, iar toate posturile vamale de frontieră vor fi suplinite cu personal pentru a gestiona eficient fluxurile de călători. O solicitare în acest sens a fost făcută de către directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, în cadrul unei întrevederi cu șefii tuturor birourilor vamale, transmite MOLDPRES.

Potrivit serviciului nominalizat, în regim obișnuit de muncă vor funcționa și subdiviziunile din administrația Aparatului Central și cele ale birourilor vamale. Angajații respectivelor entități vor activa în baza graficelor de lucru aprobate, asistând în permanență organele vamale în vederea examinării prompte a tuturor solicitărilor parvenite din partea agenților economici și a persoanelor fizice.

„Este important ca cetățenii și agenții economici să continue să beneficieze de servicii de calitate și să nu admitem întreruperi în activitate. Solicit mobilizare maximă din partea întregului efectiv pentru a asigura buna funcționalitate în această perioadă. Toate formalitățile de control trebuie să decurgă operativ pentru ca oamenii să petreacă cât mai puțin timp în vamă”, a afirmat Vitalie Vrabie.

Șeful Vămii a cerut să fie aplicate toate măsurile de fluidizare a traficului, în condițiile în care se estimează o creștere semnificativă a fluxurilor de persoane care vor alege să-și petreacă minivacanța peste hotarele țării. Măsurile dispuse prevăd suplinirea numărului de personal și a echipamentelor de verificare, utilizarea tuturor pistelor de control, inclusiv a celor de pe sensul opus de traversare,  precum și implicarea șefilor posturilor vamale și a adjuncților acestora în efectuarea controlului vamal.

Va fi intensificată și activitatea Echipelor Mobile, care asigură cea de-a doua linie de control pe întreg teritoriul țării, astfel încât să nu fie admise fraude care ar putea prejudicia bugetul de stat.

Acțiunile enumerate au fost propuse spre implementare și autorităților omoloage din țările vecine, pentru a asigura un control expeditiv pe ambele părți ale frontierei.

Conform unei decizii de Guvern, zilele de 28, 29 şi 30 august vor fi zile libere. Acestea vor fi recuperate în zilele de sâmbătă: 8 septembrie, 29 septembrie și 20 octombrie. Astfel, bugetarii vor beneficia de o minivacanță de nouă zile.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img18007474

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!