ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alexandru Grecu: ”În 2019 vom avea mai multe premiere și turnee”

14:04 | 08.01.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 8 ian. /MOLDPRES/. Interviu acordat în exclusivitate pentru Agenția Informațională de Stat MOLDPRES de către regizorul și actorul Alexandru Grecu, Artist al Poporului, directorul Teatrului Național ”Satiricus I. L. Caragiale”, președintele Uniunii Teatrale din Moldova.

MOLDPRES: Stimate Domnule director, cum a fost anul 2018 pentru Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” și pentru Dvs. personal?

Alexandru Grecu: A fost poate unul dintre cei mai productivi ani, deoarece 2018 a fost marcat și de Centenarul Unirii. Or, la Teatrul ”Satiricus I. L. Caragiale” s-a produs  prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru 10X10, dedicat dramaturgiei contemporane din R. Moldova și România, unde au fost prezentate spectacole de zece dramaturgi de la noi și zece – din România, precum și zece piese ale lui Matei Vișniec, acesta din urmă fiind și amfitrionul ediției respective. De aceea, cred că cel mai important punct în activitatea noastră a fost acest festival, la care au participat 25 de trupe din întreaga lume. Totodată, în anul precedent am avut două premiere: ”Doctor de femei” de Georges Feydau și ”Hamlet” după  W. Shakespeare.

M.: Ce succese ați mai înregistrat în anul trecut?

A. G.: Stagiunea a XXVIII-a  am deschis-o cu spectacolul ”100 de minute de libertate” de Bogdan Sărăteanu din Sibiu. În acest spectacol joacă actori din Chișinău și Sibiu. Este prima coproducție, când două teatre din cele două țări românești au produs în comun un spectacol. Acest spectacol va fi jucat pe data de 17 și 18 ianuarie. Dedicat Centenarului, spectacolul vorbește despre două state românești, care paralel au avut și au o istorie comună, dar tragică. Este vorba despre evoluția ambelor state începând cu anii ’90, despre foamete, deportări, unire. Este un spectacol care se bucură de priză la public.

M.: La ce festivaluri ați participat în 2018?

A. G.: 2018 a fost un an cu mai multe turnee. Am participat la Festivalul  Internațional de Teatru din Sibiu,  cel mai important festival de teatru din Europa, cu două spectacole:  ”Nunta” de A. P. Cehov și ”Maestrul și Margarita” de M. Bulgakov. Cu spectacolul ”Maestrul și Margarita” am luat parte și la Festivalul din Suceava. În luna mai, am avut un turneu în România în cadrul schimbului cultural dintre Teatrul Evreiesc  din București și Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” din Chișinău. Ei au jucat la noi în aprilie, iar noi, în luna mai - la București și Giurgiu.  Acest turneu s-a încheiat la Suceava. Pe urmă, am participat la Festivalul  din Herson, Ucraina cu  spectacolul ”Maestrul și Margarita”. De acolo, am venit la Chișinău și am plecat la Sibiu. În toamnă, Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” a participat la Festivalul  de Teatru ”Nottara”, cu spectacolele ”Hamlet” și ”Made in Moldova”. Tot în toamna lui 2018, teatrul nostru a luat parte la Festivalul de Teatru din Pitești cu ”Hamlet”,  unde am ridicat premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală.  

M.: Cum a început anul 2019 pentru Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” și cum credeți că va fi acesta pentru Dvs.?

A. G.: Am început cu dreptul. Pe 11 ianuarie, va avea loc premiera spectacolului ”Vin, femei” și tot ce vrei” de Andrei Strâmbeanu. Și prin acest spectacol urmărim drept scop  promovarea  dramaturgilor din R. Moldova. Pe 9 martie, va avea loc premiera unui spectacol montat de regizorul Nicolae Pochirc din Pitești. Urmează un spectacol montat de Vitalie Drucec și eu voi încheia stagiunea cu spectacolul ”Noapte bună, tăticule”. În acest an vom avea două proiecte internaționale pe care, deocamdată, nu vreau să le divulg. E vorba de un turneu în Europa și de o coproducție cu un teatru european. De asemenea,  vom participa la opt festivaluri. Numai în această stagiune avem de montat  cinci premiere. Așadar, în 2019 vom avea mai multe premiere și turnee. În același timp, punem accent în continuare pe valoare, ceea ce ajută actorii să fie mai exigenți în ceea ce fac.

M.: Vă mulțumim pentru interviu! Mult succes!

img19000121

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!