ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat o hotărâre privind condamnarea antisemitismului și promovarea toleranței

11:45 | 18.01.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat la ședința de astăzi o hotărâre privind condamnarea antisemitismului și promovarea toleranței, transmite MOLDPRES.

Prin această hotărâre, a fost condamnată orice manifestare de antisemitism și a fost aprobată definiția de lucru a antisemitismului, adoptată de Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) în cadrul reuniunii plenare din mai 2016.

Ministrul justiției, Victoria Iftodi, a afirmat la ședința guvernului că hotărârea reprezintă o manifestare publică suplimentară a intenției Republicii Moldova de a-și onora obligațiile ce îi revin în calitate de membru sau stat observator la diverse organizații internaționale a căror misiune este protecția drepturilor omului și combaterea oricăror forme de discriminare.

Autoritățile publice vor identifica și vor utiliza în propria activitate cele mai eficiente mijloace pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, extremismului, rasismului și a oricăror forme de discriminare și intoleranță.

img19000402

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!