ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu delegaţia APCE

18:30 | 30.01.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu delegaţia misiunii preelectorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), condusă de Claude Kern. Echipa de observatori se află în Republica Moldova pentru a monitoriza lucrările de pregătire pentru scrutinul electoral din 24 februarie curent, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a executivului.

Premierul a apreciat faptul că APCE a dat curs invitației de a observa procesul electoral din țara noastră, menționând că la nivel instituțional au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura buna desfășurare a viitorului scrutin. „Este în interesul nostru ca aceste alegeri să fie corecte, libere și transparente, astfel încât să nu lăsăm nici un element care ar pune la îndoială corectitudinea acestei campanii electorale. Ne dorim cât mai mulți observatori, pentru ca acest proces electoral să fie monitorizat cât mai bine, dar și cât mai obiectiv”, a spus premierul.

Membrii delegației APCE au salutat deschiderea guvernului pentru comunicare. „Republica Moldova este o țară foarte importantă pentru noi. Nu suntem aici pentru a critica, ci pentru a monitoriza obiectiv și imparțial procesul electoral”, au menționat membrii misiunii europene.

Procesul preelectoral din țara noastră este monitorizat de 32 de observatori ai APCE, care se vor afla în Republica Moldova până pe 31 ianuarie curent. La finalul vizitei va fi difuzată o declarație. Misiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei monitorizează procesul electoral din Republica Moldova începând cu anul 1994. 

img19000826

img19000826

img19000826

img19000826

img19000826

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!