ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În următoarea perioadă vom avea în continuare vreme răcoroasă

10:20 | 13.07.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Vreme răcoroasă, izolat cu ploi cu descărcări electrice, ne aşteaptă şi în săptămâna următoare, conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), transmite MOLDPRES.

După o perioadă în care ne-am revenit după canicula istovitoare, arşiţa continuă să bată în retragere, meteorologii prognozând maxime termice de cel mult până la 28 grade Celsius, ziua. Cel mai cald va fi tradiţional la sud, însă în ziua de marţi, 16 iulie, în toată ţara se aşteaptă până la 23 de grade, ziua, şi până la 10 grade Celsius, noaptea.

În acest context, unele platforme informaţionale au făcut estimări, conform cărora vara călduroasă s-a terminat, iar astfel de temperaturi se vor menţine până în august. Contactate de MOLDPRES, surse de la SHS au precizat că este imprudent să fie făcute cu asemenea certitudine prognozele. „Cele mai probabile sunt prognozele de trei zile, maxim o săptămână, or, chiar şi cele mai exacte aparate de măsurare nu pot indica vremea precisă cu 2-3 luni înainte. Suntem la jumătatea lui iulie, aşa că vara încă o să ne dea de ştire”, au explicat meteorologii.

La rândul său, calendarul popular are propriile semnificaţii. Astfel, după Sânchetru de Vară (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, sărbătoriţi la 12 iulie) se produc mai multe fenomene. Bunăoară, în popor se consideră că din această zi, cucul şi priveghetoarea nu mai cântă. Totodată, se zice că dacă tună şi fulgeră în ziua Sf. Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

img19005437

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!