Termenul patentei de întreprinzător va fi prelungit până în anul 2022
Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Termenul patentei de întreprinzător pentru comerțul cu amănuntul a fost prelungit până la 31 decembrie 2022. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat vineri, 19 iulie, de parlament, în prima lectură, cu votul unanim al deputaților prezenți la ședință, transmite MOLDPRES.
Conform documentului, patenta de întreprinzător pentru comerțul cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule va fi extins până la 31 decembrie 2022.
Noile modificări se referă și la comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea și comercializarea lor.
Documentul urmează a fi adoptat și în lectura a doua de parlament și va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Termenul patentei de întreprinzător a fost prelungit anterior de mai multe ori.
Conform datelor statistice, în prezent sunt valabile peste nouă mii de patente de întreprinzător în comerțul cu amănuntul.
Google ASR în Moldova: date, AI și suportul experților Coob Ads
Noi reguli pentru activitatea depozitarilor centrali de instrumente financiare, aprobate de Parlament
Experiența Republicii Moldova în consolidarea securității energetice, prezentată la un summit în Ţările de Jos
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău a deservit peste 761 mii de pasageri în septembrie
FOTO // Lucrările de reparație a sectorului Zaim–Căușeni al drumului R26 sunt aproape de finalizare, cu peste 90% din execuție
VIDEO // Camera de Comerţ şi Industrie marchează 101 ani de la prima Expoziție Generală a Basarabiei prin promovarea produselor moldovenești
DOC // Strategia energetică a Republicii Moldova pentru 2026–2050, publicată în Monitorul Oficial. Securitatea și independența energetică, printre direcțiile strategice
Ministerul Energiei, premiat la București pentru reziliența sistemului energetic al Republicii Moldova
Dolarul se scumpește, iar euro se ieftinește. Cursul stabilit de BNM pentru joi
FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan invită companiile europene să investească în Republica Moldova
Companii din Republica Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid
Guvernul a aprobat Regulamentul resursei informaționale „Trezoreria”
Guvernul propune cote minime pentru achiziția publică de vehicule nepoluante
Peste 15.000 de persoane au solicitat ambulanța în prima săptămână din octombrie
Salariile judecătorilor, în atenția CSM. Consiliul solicită revizuirea formulei de calcul
VIDEO // Opt persoane, reținute într-un dosar de escrocherie și spălare de bani. Cinci call-centre, destructurate de organele de forță
FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău
VIDEO // Expoziţiile Moldagrotech și Farmer 2026 vor prezenta soluții pentru eficientizarea activității agricole
FOTO // Peste 1.000 de oameni au participat la Marșul Familiei din Chișinău
FOTO // Prejudiciu de peste 375 mii de lei în urma tăierii ilegale a 357 de arbori la Leova
Locuitorii din cinci localități ale raionului Telenești vor beneficia de screening pulmonar gratuit
Relațiile Republicii Moldova cu Norvegia și Turcia, discutate de Igor Grosu cu ambasadoarele celor două state
FOTO // Foaia de parcurs pentru aderarea la UE, discutată de Cristina Gherasimov cu societatea civilă
O femeie din Chișinău, victima unei escrocherii telefonice. A transferat aproape 300 000 de lei unor persoane necunoscute
Chimioterapia este disponibilă și la Spitalul Clinic Bălți. Pacienții vor avea acces la tratament mai aproape de casă
Marta Kos: „Vor adera la UE numai țările care îi vor putea consolida securitatea”
Polițiștii intensifică activitățile de combatere a utilizării telefonului la volan. Șoferii riscă amenzi de până la 600 de lei
VIDEO // Investiții de 80 de milioane de euro în școlile profesionale. 47 de clădiri vor fi renovate
Kremlinul respinge propunerea unui armistițiu de 60 de zile pentru organizarea alegerilor în Ucraina