ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

67 de persoane din capitală au fost agresate de animale săptămâna trecută

15:28 | 02.09.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Pe parcursul săptămânii trecute, 67 de persoane au fost agresate de animale în capitală. Printre cei care au avut de suferit se numără și 11 copii. Datele au fost prezentate la ședința săptămânală de luni, 2 septembrie, a serviciilor Primăriei Chișinău, transmite MOLDPRES.

Totodată, în perioada menționată, a crescut  numărul cazurilor de boli diareice acute, fiind înregistrate în total peste 500 de îmbolnăviri, cu circa 60 de cazuri mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Mai mult de jumătate dintre bolnavi sunt copii. Dintre persoanele afectate, 262 au fost spitalizate.

Șeful Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, a declarat că în ultimele șapte zile în punctele de triaj mobile instalate în capitală s-au adresat peste 800 de persoane. Cazuri de insolații sau hipertermii nu au fost raportate.

Totodată, pe parcursul săptămânii precedente, în capitală s-au înregistrat patru cazuri de rujeolă la copii cu vârstele cuprinse între 1 și 2 ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!